Sfântul Spiridon, pe care-l prăznuim în Biserică la 12/25 decembrie în fiecare an, s-a născut în Cipru în secolul al IV -lea. Pentru credinţa sa puternică, simplitatea şi sfinţenia vieţii, a fost învrednicit de Dumnezeu să devină, din păstor de oi, păstor de oameni în oraşul Trimitunda.

altar-catolic

Sfântul Spiridon a respins construirea unui altar catolic în biserica sa din insula Kerkyra

După o viaţă uimitoare, presărată cu nenumărate minuni, a trecut la Domnul în anul 348, la vârsta de 78 de ani. Descoperirea sfintelor sale moaşte întregi şi nestricate i-a determinat pe împăraţii bizantini să le aducă la Constantinopol. După căderea cetăţii sfinte în mâinile turcilor, preotul Gheorghe Kaloheretis a luat sfintele moaşte, împreună cu cele ale sfintei împărătese Teodora, soţia împăratului iconomah Teofil (842), şi le-a dus în Kerkyra. Călătoria lui, într-o perioadă tulburată de război, nu a fost deloc uşoară. Ce a făcut acest preot evlavios? A înfăşurat sfintele moaşte în pânză de sac, iar la capete a umplut cu paie. Apoi le-a legat de-o parte şi de alta a unui măgăruş cu care călătorea.Când era întrebat de oamenii simpli sau de gărzile turceşti ce transportă acolo, el le spunea că vine din Constantinopol, refugiat, şi că are paie pentru hrana măgăruşului pe drum. Odată ajunse la destinaţie, sfintele moaşte au făcut multe minuni, salvându-i pe locuitorii insulei de diferite invazii, epidemii sau alte catastrofe. În anul 1594 au fost aşezate definitiv în Biserica unde se pot vedea şi astăzi. Această Biserică fusese construită şi sfinţită în anul 1589.

Citeşte şi:  Arătarea sfinţitului Spiridon al Trimitundei. Stilul nou şi pedeapsa lui Dumnezeu

***

O mare minune a săvârşit sfântul în 1716, când a salvat insula de invazia turcilor. Locuitorii insulei obişnuiesc, până în zilele noastre, să sărbătorească acest eveniment.

Doi ani mai târziu, insula a fost ocupatăde veneţieni. Conducătorul flotei lor,Andreas Pizzani, a dorit să construiască în Biserica centrală a oraşului, acolo unde se găseau şi moaştele sfântului, un altar catolic, unde să poată săvârşi liturghia (missa) preoţii care îl însoţeau.

Dar cum ar fi putut vreodată turnul de veghe al Ortodoxiei, Sfântul Spiridon, să permită ca în Biserica lui să se săvârşească o slujbă a preoţilor de altă credinţă, a celor care folosesc, în misa lor, azima?

Citeşte şi:  Acţiunea nefastă a codului de bare

El s-a arătat în vis amiralului şi l-a avertizat să renunţe la o astfel de iniţiativă, dar acela nu s-a lăsat convins, deoarece, la sfatul teologului care-l însoţea, urmărea să-i latinizeze(catolicizeze) pe toţi locuitorii insulei. Văzând această îndărătnicie, într-o noapte, Sfântul Spiridon a aruncat o făclie în depozitul de praf de puşcă aflat în apropierea comandamentului latinilor. Ceea ce a urmat a fost înspăimântător.

S-au dărâmat toate clădirile din jur, locuite de soldaţii latini, iar cei mai mulţi au murit – peste 900 de persoane. O cruntă pedeapsă a primit şi amiralul lor, care şi -a găsit sfârşitul strangulat între două bârne grele, care i-au căzut pe gât. În acelaşi timp, teologul latin afost găsit strivit sub dărâmături.

Paznicul depozitului de praf de puşcă a supravieţuit şi a mărturisit că, în acea noapte, l-a văzut pe Sfântul Spiridon intrând cu o făclie în mână şi aprinzând butoaiele cu ea. A îndreptat arma spre el şi l-a somat să se oprească şi să spună cine este. În loc de răspuns, sfântul l-a apucat de mână şi, în chip minunat, l-a purtat în afara taberei latinilor, lăsându-l în picioare, singur, cu arma în mână, lângă Biserica sa din centrul oraşului.

Citeşte şi:  Femeia s-a apropiat de icoană şi a început să-l certe pe Sfântul Nicolae

În aceeaşi noapte în care s-a petrecut catastrofa, prin intervenţia sfântului, un catolic care privea de la balconul casei sale a mărturisit că a văzut trei flăcări ţâşnind din clopotniţa Bisericii Sfântului şi îndreptându-se spre depozitul de muniţie. Imediat după aceea, depozitul a explodat.

Tot atunci s-a petrecut un lucru terifiant şi în casa amiralului din Veneţia. Un fulger a carbonizat tabloul care-l reprezenta şi care era atârnat în salonul central, fără să rănească pe nimeni din familie. Toate acestea au avut loc în noaptea de 12/25 decembrie 1718.

Cum, aşadar, după toate aceste pedepse, nu-şi dau seama că inovaţiile papale sunt urâciune în faţa lui Dumnezeu? Fie ca Duhul Sfânt să-i lumineze şi să-i întoarcă la adevărul pe care l-au părăsit.