„Ieșit-a semănătorul să semene.” De când a ieșit Acest Semănător să semene, El nu încetează a semăna.

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Să fii gata a te arăta pământ bun și vei fi semănat neîncetat!

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Să fii gata a te arăta pământ bun și vei fi semănat neîncetat!

La început a semănat El Însuși, apoi prin Apostoli, iar în cele din urmă, prin dumnezeieștile Scripturi și prin dascălii cei de Dumnezeu înțelepțiți, și până acum se seamănă pretutindeni cuvântul adevărului dumnezeiesc.

Citeşte şi:  Sfantul Grigorie de Nissa: Cand credinciosii si preotii pomenesc un episcop eretic, ei nu se adreseaza Tatalui ceresc, ci lui satan insusi

Trebuie doar să fii gata a te arăta pământ bun și vei fi semănat neîncetat; iar Dumnezeu va face să crească ceea ce este semănat. Dar cum să mă arăt pământ bun?

Poți să faci asta prin luarea aminte la cuvântul lui Dumnezeu, prin cugetarea la el, prin dragostea față de el și fiind totdeauna gata a săvârși ceea ce afli din el.

Citeşte şi:  A băut aghiasma și a mâncat anafura și – MINUNE! Încet-încet, s-a vindecat!

De ai această stare sufletească, niciun cuvânt nu va trece pe lângă suflet, ci fiecare va intra înăuntru. Împreunându-se acolo cu stihiile sufletului ce îi sunt înrudite, el va prinde rădăcini și va odrăsli.

Hrănindu-se apoi de sus cu cercetările duhovnicești, iar de jos cu dorințele bune și cu ostenelile, se va face pom, va înflori și va da roadă.

Citeşte şi:  Despre felurile lacrimilor

Dumnezeu Însuși a pus această rânduială în jurul nostru și, ca atare, nu putem decât să ne mirăm de nerodirea noastră. Și totul vine din neluare aminte și nepăsare.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 150>