Sfântul Vasile cel Mare, nu recunoștea ca fiind validă episcopia acestui Fronton și nici hirotoniile săvârșite de el:

Sfântul Vasile cel Mare, NU recunoștea ca fiind validă episcopia acestui Fronton și nici hirotoniile săvârșite de el, fără a mai aștepta excomunicarea acestora de către un sinod
„Nu recunosc pe un astfel de episcop al lor şi n-aş putea număra în rândul preoţilor lui Hristos pe cel care a fost pus pe prima treaptă de nişte mâini necurate, spre surparea credinţei. Aşa judec eu lucrurile. Dacă aveţi vreo părtăşie cu mine, cugetaţi ca mine; dar dacă nu primiţi sfat decât de la voi înşivă, atunci fiecare e stăpân pe propriul lui cuget, iar eu sunt străin de acest sânge.
Dacă vă scriu aceste lucruri n-o fac pentru că nu mai cred în voi, ci făcându-vă cunoscută părerea mea vreau să spulber nehotărârea multora, ca nu cumva să fie atraşi la comuniunea cu ei, iar după ce au primit de la ei punerea mâinilor să nu ne silească – odată ce pacea va fi revenit după aceste triste evenimente – să-i mai numărăm în ceata sfinţilor slujitori.”.
Acestea s-au întâmplat înaintea Sinodului II Ecumenic care a condamnat erezia pnevmatomahă. Cei din gruparea lui Eustație de Sevasta care în anul 375 l-au hirotonit pe Fronton ca episcop al Nicopolei nu erau condamnați la acea dată de vreun sinod pentru erezie.
Aceștia aveau să-și dea pe față doctrina rătăcită în anul următor, 376, într-un sinod ce l-au ținut în Cizic; aveau să fie condamnați abia în anul 378 în sinodul de la Sirmium, iar apoi de sinodul 2 Ecumenic.
”…Prin urmare Sfântul Vasile a considerat invalida arhieria lui Fronton, dar și hirotoniile săvârșite de el, deoarece s-a convins de faptul că aceia care l-au hirotonit pe acesta ca episcop sunt eretici, aceasta fără a mai aștepta excomunicarea acestora de către un sinod.”
Deciziile Sinoadelor locale și ecumenice doar întăresc ceea ce s-a întâmplat în fața lui Dumnezeu – căderea din Trupul mistic a lui Hristos a hulitorilor Duhului Sfânt. Altfel s-ar primi că Dumnezeu se supune deciziilor sinoadelor, iar nu Sinoadele constată ceea ce s-a întâmplat inaintea Sfintei Treimi.
Apostolul Pavel zice: ”Ereticul.. e de sine osândit” (Tit. 3:10,11). Așa că nu poate să existe ”eretici necondamnați”, așa cum susțin ciprianiții (n. trad: este vorba despre mitropolitul Ciprian al Oroposului, care susținea că ereticii nu trebuie judecați până la o condamnare sinodală, că ei încă mai au Taine și le poți primi de la ei).
Toți ereticii sunt osândiți din momentul în care propăvăduiesc public erezia și sunt de fapt minciuno-episcopi chiar și până la o condamnare sinodală, așa cum în mod cert susține Canonul 15 a Sinodului din 861.
Sursa: Sfântul Vasile cel Mare – Scrieri, colecția PSB, Despre Sfântul Duh, Epistole. Editura IBMBOR, București 1988
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA ISUSE HRISTOS FIUL LUI DUMNEZEU AI MILĂ DE NOI ȘI DANE SANATATE MULTĂ AMIN
Acestea s-au întâmplat înaintea Sinodului II Ecumenic care a condamnat erezia pnevmatomahă. Cei din gruparea lui Eustație de Sevasta care în anul 375 l-au hirotonit pe Fronton ca episcop al Nicopolei nu erau condamnați la acea dată de vreun sinod pentru erezie 👉👉 https://c.aparatorul.md/hf52o 👈
Acestea s-au întâmplat înaintea Sinodului II Ecumenic care a condamnat erezia pnevmatomahă. Cei din gruparea lui Eustație de Sevasta care în anul 375 l-au hirotonit pe Fronton ca episcop al Nicopolei nu erau condamnați la acea dată de vreun sinod pentru erezie 👉👉 https://c.aparatorul.md/vwo3g 👈
Acestea s-au întâmplat înaintea Sinodului II Ecumenic care a condamnat erezia pnevmatomahă. Cei din gruparea lui Eustație de Sevasta care în anul 375 l-au hirotonit pe Fronton ca episcop al Nicopolei nu erau condamnați la acea dată de vreun sinod pentru erezie 👉👉 https://c.aparatorul.md/mg8dl 👈