M-am gândit foarte mult dacă sensibilitatea se poate educa sau oamenii se nasc cu un anumit grad de sensibilitate. Există oameni insensibili? Cred mai degrabă că există oameni care nu au fost educați să facă apel la sensibilitate. Că circumstanțele vieții lor sunt de așa natură încât sensibilitatea mai degrabă le dăunează, decât le ajută.

Ați auzit desigur de multe ori îndemnul: „Nu mai pune la inimă, nu mai fi așa sensibil”. Tot mai des suntem sfătuiți să ne deconectăm de la tot ce nu ne face bine, ne tulbură. Dar nepăsarea nu este o soluție, căci omul nepăsător ajunge să aibă o inimă împietrită, lipsită de iubire.

Citeşte şi:  Sf. Ioan Gură de Aur: Nu sărăcia, ci pofta podoabelor este piedica faptei bune

Soluția este un compromis dintre sensibilitate și afectare. A fi sensibil înseamnă a observa, a fi atent la lumea din jur. Atenția cu care tratăm tot ce ne înconjoară ne face doar mai delicați, mai frumoși, mai iubiți și nu este neapărat o condiție să suferim o tulburare sau amărăciune de pe urma sensibilității noastre. Iar dacă inima noastră ajunge să suspine în adânc pentru răutatea din lume, prin aceasta doar ne asemănăm cu sfinții și cu Hristos, care a suspinat pentru neamul lui Israel aflat în încercare.

Citeşte şi:  Păzeşte-te de sămânţa necredinţei şi iubirii de păcat, şi nu vei cădea în acest adânc.

Așadar, sfatul pe care ar trebui să-l auzim mai des nu este: „să nu-ți pese”, ci mai bine: „fii sensibil, dar nu te tulbura”. Sunt convins că sensibilitatea se educă, se cultivă prin bunăvoința părinților și a dascălilor. Un om sensibil are de o mie de ori mai multe motive să se bucure de tot ce observă: cerul, copacii, frumusețea păsărilor sau a florilor, amurgul și răsăritul, chiar și tristețea și singurătatea pot avea pentru el înțelesuri adânci, pline de învățăminte. Fiți sensibili, căci a fi sensibil înseamnă a trăi la plinătatea intensității vieții.

Citeşte şi:  Suntem goliţi de sens şi ne întrebăm furtunos rostul existenţei de fiecare clipă

Pr. Savatie Bastovoi