Raoul Chiesa, fost hacker italian, fondator şi CEO la Security Brokers sfătuiește utilizatorii de Internet să aibă grijă ce postează, pentru că va fi foarte greu să șteargă acele date, indiferent dacă este vorba de fotografii sau informații cu caracter personal.
Într-o conferiţă susţinută la Sibiu, el le-a recomandat să își imagineze că se prezintă la un interviu de angajare, unde cei care doresc să-i ofere un loc de muncă au verificat anterior pe Internet și au descoperit fotografii mai vechi cu candidatul, în care era beat, dezbrăcat, îmbrățișând o statuie în centrul unui oraș.
„Internetul nu uită niciodată. (…) Dacă postați ceva pe Internet, este alegerea dumneavoastră”, a precizat expertul în criminalitate informatică, în cadrul unei reuniuni la care au participat mai mulți specialiști în securitate informatică, inclusiv reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, potrivit Agerpres.
Asemănat cu un elefant, Internetul are o memorie greu de imaginat, aprecia fostul hacker. În sprijinul afirmației sale, Raoul Chiesa a apelat la ajutorul unui actor sibian care, în timpul unei scenete, i-a spus unui programator foarte multe lucruri despre el, deși nu l-a văzut în viața sa, bazându-se doar pe ceea ce acesta a postat de-a lungul anilor pe diverse pagini de pe Internet.
Nu doar Raoul Chiesa dar și ceilalți specialiști prezenți la discuția cu sibienii au avertizat, de asemenea, că utilizatorii de Internet nu ar trebui să facă publice acele date care îi pot vulnerabiliza și care îi ajută foarte mult pe cei care le-ar putea face rău.