Aflǎm în aceastǎ Viaţǎ o deosebit de mişcǎtoare legǎturǎ între un fiu şi pǎrinţii sǎi – un fiu afierosit cu totul lui Dumnezeu încǎ înainte de a se naşte şi care totuşi trǎieşte cu pǎrinţii sǎi şi are grijǎ de ei pânǎ la moartea acestora.

Cam tot ceea ce ştim despre aceastǎ sfântǎ pereche  vine din prima biografie a fiului lor, preaiubitul Sfânt Serghie din Radonej (25 septembrie).

Biografia a fost scrisǎ de Epifanie cel Înţelept, unul dintre ucenicii Sfântului Serghie. La începutul Vieţii Sfântului Serghie, el scrie: „Acest Serghie s-a nǎscut din pǎrinţi de neam şi drepţi. Numele tatǎlui sǎu era Chiril, iar al mamei Maria. Amândoi aveau o viaţǎ plǎcutǎ lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, împodobiţi cu toate virtuţile pe care le iubeşte Dumnezeu. Cǎci Dumnezeu nu lasǎ ca un copil, pe care vrea sǎ-l facǎ sǎ strǎluceascǎ, sǎ se nascǎ din pǎrinţi nedrepţi. Ci, mai curând, El pregǎteşte de mai înainte şi rânduieşte asemenea pǎrinţi preacinstiţi, lǎsându-i sǎ zǎmisleascǎ pe cel plǎcut al Sǎu. O prealǎudatǎ Pronie! O, bunilor pǎrinţi, ce aţi dat naştere unui asemenea copil”

Citeşte şi:  Sfântul Serghie de la Radonej, făcătorul de minuni

Maria s-a îngrijit îndeosebi de copil, încǎ de când se afla în pântecele ei, luând seama în chip deosebit la viaţa ei duhovniceascǎ. Stǎruinţa ei a crescut dupǎ ce pruncul a strigat cu glas mare de trei ori din pântecele ei pe când se afla la Sfânta Liturghie, lucru care i-a uimit pe toţi cei prezenţi. La început ea s-a speriat, dar a luat-o ca pe un semn de la Dumnezeu.

Semnul a îndemnat-o sǎ fie nu doar mai râvnitoare la rugǎciune, ci şi la post. Din acel moment şi pânǎ la naşterea copilului, ea s-a lipsit cu totul de mâncǎruri grase, carne, lapte, peşte şi bǎuturi alcoolice. Astfel, Epifanie scrie: „Cǎci la fel ca zǎmislirea, şi naşterea a avut loc cu post şi rugǎciune” Şi atât ea, cât şi Chiril, au fost într-un gând: „Dacǎ copilul va fi bǎiat, sǎ fǎgǎduim cǎ-l vom duce la bisericǎ şi îl vom da lui Dumnezeu, Care singur este Fǎcǎtorul de bine al tuturor”.

Dupǎ naşterea lui, pǎrinţii l-au afierosit cu adevǎrat lui Dumnezeu. La botez, la patruzeci de zile, preotul, Pǎrintele Mihail, i-a dat numele de Bartolomeu. Când pǎrinţii au spus pǎrintelui Mihail despre felul cum copilul a strigat din pântece  în timpul slujbei, el le-a povestit multe lucruri din Sfânta Scripturǎ despre felul cum Dumnezeu alege şi blagosloveşte pe anumiţi oameni chiar înainte de naştere. Iar despre Bartolomeu, Părintele Mihail a spus pǎrinţilor: „Bucuraţi-vǎ şi vǎ veseliţi, cǎci va fi vas ales de Dumnezeu, sǎlaş şi slujitor al Sfintei Treimi. Îmbǎrbǎtaţi astfel, Chiril şi Maria crescurǎ pe Bartolomeu întru frica Domnului.

Citeşte şi:  Cuviosul Antonie de la Iezerul-Vâlcea - sihastru român cu viaţă sfântă

Când Bartolomeu a crescut, a înfǎţişat pǎrinţilor sǎi dorinţa sa arzǎtoare de a urma viaţa monahalǎ. Ei l-au rugat ca mai întâi sǎ aibǎ grijǎ de ei, ceea ce el a şi fǎcut:

„Acest minunat fecior fǎgǎdui cu bucurie sǎ le slujeascǎ atâta vreme cât vor trǎi. Şi din acea zi s-a strǎduit sǎ placǎ pǎrinţilor sǎi zilnic, în toate chipurile cu putinţǎ, spre a dobândi rugǎciunile şi blagosloveniile lor. Şi astfel a rǎmas o vreme în aşteptare, slujind şi plǎcând pǎrinţilor sǎi pânǎ ce aceştia s-au alǎturat cinului monahicesc, retrǎgându-se fiecare la o mânǎstire. Şi dupǎ ce au trǎit câţiva ani în viaţa monahalǎ, au pǎrǎsit aceastǎ viaţǎ, ducându-se la Dumnezeu. Însǎ şi-au blagoslovit fiul, cinstitul fecior Bartolomeu, cu multe blagoslovenii în fiecare zi, pânǎ la ultima lor suflare”.

Citeşte şi:  Nevoinţa Sfântului Ioan Iacob în peșteră la Schitul Sfintei Ana din pustiul Hozevei, timp de 7 ani

Sfinţii Chiril şi Maria au murit cam în acelaşi an, 1334. Sfântul Serghie (aceste fiind numele pe care l-a luat mai târziu, la tunderea în monahism) şi-a îngropat pǎrinţii iubiţi, jelindu-i astfel: „Dupǎ ce le-a cântat cântǎrile de îngropǎciune, binecuvântatul fecior i-a dus la groapǎ cu multǎ cinste şi i-a îngropat cu pǎmânt şi lacrimile sale, ca pe cea mai preţuitǎ comoarǎ. El şi-a cinstit pe tatǎl şi pe mama sa cu lacrimi şi cu parastase şi Sfinte Liturghii. Şi pomenirea pǎrinţilor sǎi a împodobit-o cu rugǎciunile sale, cu milosteniile date sǎracilor şi hrǎnirea cerşetorilor”.

Dupǎ ce a stat lângǎ mormintele pǎrinţilor vreme de patruzeci de zile, s-a întors la casa pǎrinteascǎ spre a pune totul în rânduialǎ. Apoi a plecat sǎ-şi înceapǎ nevoinţele monahiceşti –  strǎdanii ce l-au fǎcut  sǎ reaprindǎ focul duhovnicesc al întregului pǎmânt rusesc pentru generaţiile viitoare.

Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”, Ed. Sophia 2001