Sfinții lui Dumnezeu nu răsplătesc niciodată răul prin rău și nu se bucură de necazul altuia; ei întotdeauna mijlocesc la Dumnezeu pentru cei care, cu credință, le cer ajutorul.

Odată, mergând Sfântul Vasile Cel Mare la treburile sale, o femeie săracă, fiind nedreptățită de eparhul cetății, a căzut la picioarele fericitului, rugând-ul ca să scrie despre dânsa unui boier, ca unul care avea multă trecere către dânsul. Iar sfântul, luând o hârtie a scris către boier astfel: „S-a apropiat de mine această femeie săracă, care îți aduce scrisoarea mea, nădăjduind că mă iubești și că are trecere cuvântul meu la tine; deci m-a rugat ca să-ți scriu, să n-o mai superi. De este adevărată nădejdea ei, arată cu lucrul și fă milă cu ea”.

Așa scriind sfântul, a dat hârtia femeii celei sărace, iar ea luând-o, a dus-o și a dat-o boierului, care, citind-o, a scris înapoi sfântului: „După scrisoarea ta, părinte sfinte, aș fi voit să fac milă acestei femei sărace, dar nu pot, de vreme ce se află sub dajdie”.

Iar sfîntul iarăși a scris către dânsul: „Dacă ai voit și n-ai putut, bine; Iar de ai putut și n-ai voit, atunci te va aduce Dumnezeu în starea celor ce au trebuință ca, atunci când vei voi să fii miluit, să nu poți fi”.

Acest lucru s-a și întâmplat, pentru că, nu după multă vreme, supărându-se împăratul pe acest eparh ,căci auzea că face multe năpăstuiri, l-a aruncat în închisoare. Iar eparhul a trimis din închisoare rugăminte la Sfântul Vasile ca să-l miluiască și să înduplece pe împărat prin mijlocirea sa. Și Vasile, grăbindu-se, a rugat pe împărat pentru dânsul și după șase zile a venit poruncă pentru eliberarea boierului de la închisoare. Iar eparhul, văzând milostivirea sfântului către dânsul, a alergat la el spre a-i mulțumi, iar femeii sărace i-a dat îndoit din averile sale.

Citeşte şi:  Sfântul Teofan Zăvorâtul: Să fii gata a te arăta pământ bun și vei fi semănat neîncetat!