Sfântul Mucenic Luchilian a fost pe vremea lui Aurelian, împăratul Romei. El mai întâi trăia în păgânătatea închinării de idoli, fiind chiar slujitor idolesc, bătrân cu anii, cinstit la faţă şi alb la păr. El îşi avea locuinţa aproape de cetatea Nicomidiei şi slujea în capiştile necuraţilor zei. Iar după ce a fost luminat prin Sfântul Botez cu darul lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce nu doreşte să piară cineva, ci toţi să se mântuiască, a înţeles înşelăciunea diavolească şi rătăcirea păgâneasca, şi a venit la cunoştinţa adevărului şi a crezut întru Unul Dumnezeu cel adevărat, Domnul nostru Iisus Hristos, lepădând şi scuipând pe idoli.

Astfel, la bătrâneţe, s-au înnoit tinereţile lui ca ale vulturului, pentru că s-a născut prin Sfântul Botez şi s-a lipit cu tot gândul şi cu tot sufletul de dragostea lui Hristos. El arata şi celorlalţi păgâni deşertăciunea şi pierzarea necurăţiei şi-i povăţuia spre mântuire, aducându-i la Hristos Dumnezeul nostru cu învăţăturile sale şi fiind multora pilda de întoarcere către Dumnezeu. Iar iudeii care trăiau acolo, văzând o schimbare ca aceea a lui Luchilian – de la închinarea de idoli la credinţa creştineasca -, şi mai văzând că mulţi, prin pildă şi învăţătura lui, lasa slujirea de idoli şi se lipesc de creştini primind Sfântul Botez, s-au umplut de mânie şi de ură. Deci umplându-se de zavistie ucigaşii cei cumpliţi ai Domnului, l-au pârât şi l-au dat spre judecata păgânilor. Şi a fost adus robul lui Hristos la cercetare înaintea lui Silvan, corniţele care era pe atunci în Nicomidia.

Iar Silvan a silit mult pe bătrân să se lepede de Hristos şi să se întoarcă la slujirea idolească, dar el nu s-a supus nicidecum. Atunci Silvan, umplându-se de mânie, a poruncit să-l muncească în multe feluri: i-au sfărâmat fălcile, l-au bătut cu toiege fără de milă şi l-au spânzurat cu capul în jos; apoi, după multe şi cumplite munci, l-au aruncat în temniţă.

Şi a aflat Sfântul Luchilian în temniţă patru tineri, aruncaţi acolo pentru credinţa în Hristos: pe Claudie, Ipatie, Pavel şi Dionisie. Şi bucurându-se de ei, vorbea cu dânşii despre Hristos Dumnezeu şi îi întărea către nevoinţa mucenicească, ca să nu se teamă de vremelnicele munci pentru veşnica răsplătire din cer; să nu se înfricoşeze de moarte, pentru viaţa ce va să fie; nici să-şi cruţe floarea tinereţilor lor pentru Hristos, Care le găteşte în împărăţia Sa fericirea cea neîmbatrânitoare. Astfel toţi împreuna se rugau lui Dumnezeu ziua şi noaptea, şi unul pe altul se mângâiau în nădejdea lui Hristos.

Apoi, după câteva zile, Sfântul Luchilian a fost iarăşi muncit împreunăcu ceilalţi tineri şi aruncat cu dânşii într-un cuptor înroşit. Iar Atotputernicul Dumnezeu a revărsat peste dânşii mila Sa cea minunată, precum a făcut de demult tinerilor evrei, care au fost în cuptorul Babilonului, pentru că focul s-a prefăcut în răcorire şi văpaia în rouă, apoi, vărsându-se de sus şi o ploaie mare, a stins desăvârşit cuptorul; şi Sfântul Luchilian cu tinerii au ieşit nevătămaţi. O minune ca aceasta preaslăvita a lui Dumnezeu, păgânii cei orbiţi cu necredinţa şi cu răutatea o socoteau a fi nu a puterii dumnezeieşti, ci a fermecătoriei creştineşti. Deci nedreptul judecător a osândit pe sfinţii mucenici la moarte şi i-a trimis în Vizantia, că acolo să-şi ia pedeapsa. Şi ajungând în Vizantia cei patru sfinţi tineri – Claudie, Ipatie, Pavel şi Dionisie -, au fost tăiaţi cu sabia; iar pe Sfântul Luchilian l-au spânzurat pe cruce şi, patrunzându-l cu piroane peste tot trupul, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar ca el a fost răstignit pe Cruce de iudei, se arată în cântarea a treia a canonului, unde se dovedeşte această în următorul stih: „Iuda a vândut de demult ucigaşilor de Dumnezeu pe izbăvitorul Hristos, iar tu acum ai fost vândut de iudeii cei fără de lege”.

Încă s-a numărat la cununa lor cea mucenicească şi Sfânta fecioară Paula. Aceasta s-a născut din părinţi credincioşi şi din tinereţe aprinzându-se cu inima spre dragostea lui Hristos, îşi păzea fecioria să pentru Mirele Cel fără de moarte şi se sârguia să se afle vrednică de cămara cerească. Apoi, rămânând orfană de părinţi şi având averi îndestulate, înconjura temniţele şi cercetă pe cei legaţi care pătimeau pentru Hristos, cumpărând cu aur pe străjeri pentru a intra în temniţă la sfinţi. Ea slujea robilor lui Hristos, dându-le toate cele trebuincioase din averile sale; celor chinuiţi de foame şi de sete le aducea hrană şi băutură; celor dezbrăcaţi le dădea îmbrăcăminte; trupurile cele rănite ale mucenicilor şi bubele cele cu puroaie le tămăduia, spălându-le, ştergându-le, punându-le plasturi tămăduitori şi învelindu-le cu pânze curate. Şi sărutându-le rănile lor cele primite pentru Hristos, îi rugă cu lacrimi să se roage lui Dumnezeu pentru dânsa ca să nu o lipsească pe ea de mila Sa.

Aceastămireasă aleasă a lui Hristos se ducea şi la Sfântul Luchilian, care şedea cu tinerii în temniţă din Nicomidia şi se îndulcea de învăţăturile lui cele folositoare. Iar când sfântul era muncit împreuna cu acei tineri, ea privea la nevoinţa lor şi în taina inimii sale se rugă cu dinadinsul lui Hristos pentru dânşii, ca să întărească pe robii Săi şi să le dea răbdare şi ajutor, ca să poată răbda ei muncile până la sfârşit, pentru slavă sfântului Său nume. Apoi, după ce se risipea mulţimea, ea se ducea la locul acela unde erau munciţi sfinţii şi adună sângele lor cel vărsat pe pământ, şi-l păzea la sine cu o mare sfinţenie. Iar când duceau pe bătrân şi pe cei patru tineri în Vizantia la moarte, ea îi urmă slujindu-le.

Şi după ce Sfinţii tineri au fost tăiaţi, aceasta sfânta fecioară le-a adunat cinstitele lor trupuri şi le-a îngropat cu bună cucernicie. Iar după sfârşitul Sfântului Luchilian şi a sfinţilor tineri, făcând cele de mai înainte, s-a întors iarăşi în Nicomidia, slujind cu dragoste sfinţilor mucenici. Deci, fiind cunoscută de păgâni că este creştină, au prins-o- şi au adus-o la judecata înaintea aceluiaşi Silvan. Acolo, după multe momeli amăgitoare şi îndemnuri îngrozitoare, corniţele văzând-o neînduplecata, a poruncit să o bâtă mult fără milă cu beţe şi cu toiege. Şi slăbind ea cu trupul, nu cu duhul, de rănile cele multe, i s-a arătat îngerul Domnului şi a tămăduit-o. Deci muceniţa câştigând sănătate trupească, s-a arătat mai îndrăzneaţă şi mai viteaza în munci. Atunci au bătut-o cu asprime peste gură, deoarece a ocărât cu cuvinte batjocoritoare pe muncitor.

După aceasta au aruncat-o în temniţă şi, scoţând-o iarăşi la cercetare, au aruncat-o într-un cuptor foarte ars, dar a ieşit din cuptor fără de vătămare; de vreme ce şi la ea, ca şi la sfinţii mucenici cei mai dinainte, puterea lui Dumnezeu a răcorit tăria focului, ca să nu se atingă văpaia cea arzătoare de mireasă lui Hristos. Iar după toate acestea, muncitorul a osândit-o la moarte şi a trimis-o la Vizantia că acolo să-şi ia pedeapsa, unde s-a sfârşit şi Sfântul Luchilian cu acei tineri.

Şi când a ajuns muceniţa lui Hristos la locul acela, unde Luchilian a suferit pentru Hristos moarte pe cruce, a mulţumit lui Dumnezeu, Cel ce a învrednicit-o de cunună mucenicească şi de împărtăşirea cu sfinţii. Apoi, rugându-se Domnului cu dinadinsul, şi-a plecat cu bucurie feciorescul său cap sub sabie şi, fiind tăiată, a trecut de la cele de jos la cele de sus şi a intrat în cămara cea cerească, întru bucuria Domnului sau, încununându-se de preaiubitul sau Mire, Domnul nostru Iisus Hristos, cu îndoita cununa, a fecioriei şi a muceniciei.