Eu, atunci când Îl rog pe Dumnezeu pentru diferi­te cazuri, spun: „Dumnezeul meu, ajutorul Tău să fie simţit, astfel ca oamenii să se folosească şi duhovni­ceşte. Dacă nu va fi simţit, să nu ne ajuţi”. Mulţi nici nu înţeleg de ce furtuni ne scapă Dumnezeu şi nici nu se gândesc la aceasta ca să-L slăvească pe Dumne­zeu.

Citeşte şi:  Sa fim indulgenti fata de ceilalti, nu conteaza cat de rau au pacatuit, ca sa putem fi siguri de mila si indurarea lui Dumnezeu

De aceea, să cerem ca Hristos, Maica Domnului şi Sfinţii să ajute lumea, dar ajutorul lor să fie simţit, ca oamenii să se folosească. Să presupunem că cine­va se primejduieşte să cadă de pe schelă şi Dumnezeu iconomiseşte să se agate de ceva, lucru care în mod firesc nu se putea face, şi astfel acela este salvat. Sau cade de undeva şi nu păţeşte nimic. Sau are accident şi scapă.

Citeşte şi:  Înainte de sfârşitul vieţii pe pământ vor fi conflicte sociale, tulburare, războaie, foamete şi cutremure

Să ne rugăm ca el să înţeleagă că Dumnezeu l-a ajutat şi s-a izbăvit, ca să se folosească duhovni­ceşte. Cineva a căzut de pe un pod jos şi a scăpat. „Ai coborât să măsori adâncimea?”, îl întreb. Sfinţii ne ţin pe mâini.

Un copil căruia îi dădusem o cruciuliţă, aşa cum alerga cu motocicleta, a trecut peste un taxi, a făcut o tumbă şi a continuat să alerge pe drum, fără ca să păţească ceva. Mulţi se izbăvesc, dar puţini în­ţeleg şi se îndreaptă.

Citeşte şi:  Învață-te. Rabdă și așteaptă milostivirea lui Dumnezeu

Sfântul Paisie Aghioritul, Extras din „Cuvinte duhovnicești”, Vol. 3, Trezvie duhovnicească, Ed. Evanghelismos, București, 2011, pag. 336