Cneazul Petru a trăit în ţinutul Murom, ajungând domnitorul său în 1203. La începutul domniei sale s-a îmbolnăvit foarte rău.

Unii dintre cei de la curte auziseră despre fiica unui prisăcar ce era vestită pentru iscusinţa de a-i ajuta pe cei bolnavi cu ierburi de leac, astfel că au chemat-o să-l vindece pe cneazul suferind. Tânăra Fevronia era foarte frumoasă şi smerită.

Îngrijit de ea, tânărul cneaz şi-a recăpătat sănătatea. Ajungând a o cunoaşte în tot acest răstimp, el s-a îndrăgostit de fermecătoarea şi înţeleapta Fevronia. Deşi nu era cneaghină, ci o fată de rând, cneazul a dorit să se însoare cu ea, ceea ce s-a şi întâmplat.

Citeşte şi:  Comentarii Patristice la Pilda Vameşului şi a Fariseului

Dar boierii nu se împacau cu gândul ca o femeie de rând să ajungă cneaghină; simţeau că cneazul trebuia să se fi însurat cu cineva din rândurile lor. Au ajuns chiar să-i ceară cneazului să o lase. Când cneazul a refuzat, boierii i-au alungat din cetate.

Tânăra pereche a pornit la drum într-o barcă. Cneazul era foarte mâhnit de cele întâmplate, dar soţia îl îmbărbăta şi îl mângăia. Curând, multe nenorociri au căzut asupra cetăţii Muromului, iar norodul socotea că ele se datorau relei lor purtări faţă de cneaz şi soţia lui. Deci pocăindu-se, au cerut cneazului Petru şi cneaghinei Fevronia să vină înapoi.

Citeşte şi:  Sfântul Mucenic Atinoghen și cei zece ucenici ai săi care, ocârmuindu-se cu frica lui Dumnezeu au pătimit

Sfânta pereche s-a întors la Murom, dăruindu-se facerilor de bine şi milosteniei, lucrând mai ales întru folosul săracilor, lucru pentru care au fost foarte îndrăgiţi. La apropierea morţii, ei s-au tuns în cinul monahicesc, fiind cunoscuţi şi sub numele lor de călugări: David şi Evfrosinia.

Ei s-au rugat să moară în aceeaşi zi şi au cerut să fie înmormântaţi în acelaşi sicriu, doar cu o despărţitură între trupuri. Au murit în aceeaşi zi: 25 iunie 1228 şi au fost proslăviţi de un sinod al Bisericii Ruse, în anul 1552.

Citeşte şi:  Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Simeon Stâlpnicul (sau Stilitul) cel Batrân, trăitor între cer şi pământ

Ei sunt socotiţi ocrotitorii tinerilor căsătoriţi, căci au suferit pentru sfinţenia şi inviolabilitatea căsătoriei.

Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”, Ed. Sophia 2001