Sfinții Trei Ierahi sunt recunoscuți în Biserica Ortodoxă ca luminători ai creștinătății datorită învățăturilor pline de roade, pe care le-au propovăduit sau lăsat în scris popoarelor spre luminare și spre întărire în dreapta credință, dar și prin modelul de viață dedicată exclusiv lui Dumnezeu, devenind astfel o flacără a creștinătății ce rămâne veșnic aprinsă în candelele adevăratei credințe creștine.

Sfinții Trei Ierarhi – luceferi pe bolta cerească a Bisericii creștine

Pentru a înțelege importanța covârșitoare a celor trei mari sfinți ai Bisericii Ortodoxe, avem puse la dispoziție în biblioteci, atât viața cât și opera fiecăruia dintre ei, din care putem extrage tot aurul înțelepciunii lor lăsat ca teazaur al teologiei pentru întreaga suflare creștină de pretutindeni.

Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, s-a născut în jurul anului 329 în Pont și a trecut la Domnul în ziua de 1 ianuarie în anul 379. A avut parte de o educație aleasă, urmând cursurile celor mai mari școli ale vremii sale. El este considerat o mare personalitate a Bisericii, un mare organizator a vieții bisericești, un părinte al monahismului răsăritean, un mare apărător a adevăratei învățături de credință și autor al Liturghiei care îi poartă numele.

Sfântul Grigorie de Nazianz sau Teologul, s-a născut în prima jumătate a secolului al IV-lea, și a primit o educație creștină datorită mamei sale, Sfânta Nona. A avut parte de o educație foarte temeinică, studiind la școli faimoase unde l-a întâlnit pe Sfântul Vasile cel Mare, cu care a legat o prietenie strânsă ce avea să dureze întreaga viață. A fost un iubitor a vieții monahale, un om cu o conștiință deosebit de acută a importanței sacre pe care o are slujirea preoțească. A devenit Arhiepiscop al Constantinopolului unde, în această slujire, a apărat permanent credința dreaptă și a îndemnat necontenit la sfințenie. Ultima parte a vieții a petrecut-o în asceză și în smerenie desăvârșită. A rămas în conștiința Bisericii prin opera sa remarcabilă care clarifică multe aspecte ale învățăturii de credință ortodoxă.

Sfântul Ioan Gură de Aur, s-a născut în Antiohia în jurul anului 354. A avut parte de o educație alesă încă din familie studiind mai apoi în marile școli și cu mari personalități ale acelui timp. A fost atras de viața monahală încă de timpuriu. A fost preoțit și a fost numit predicator devenind foarte repede recunoscut pentru frumusețea, dinamismul și profunzimea predicilor sale. A fost numit Arhiepescop de Constantinopol în anul 397, fiind un combatant al luxului, abuzurilor și a păcatelor vremii sale, chiar dacă acestea erau practicate și la curtea imperială. Datorită acestei atitudini a fost îndepărtat din scaun de două ori, a doua oară fiind exilat pe țărmul Mării Negre, murind în timpul deportării sale, în localitatea Comana din Pont în ziua de 14 septembrie 407, rostind ca ultime cuvinte: ”Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Din exemplul Sfinților Ierarhi, putem învăța că Biserica se slujește cu multă smerenie, cu credință puternică, cu multă și deosebită atenție pentru că nu este doar o simplă instituție, ci este anticamera Împărăției lui Dumnezeu. Tot din pilda vieții lor aflăm că trebuie mai întâi să lucrăm adevărul pentru a rămâne în Lumina care este Hristos (Ioan 3, 21) și că trebuie să luptăm pentru a ne întoarce în firesc, loc din care vom putea deveni ”fii ai luminii” (Ioan 12, 36) și implicit, luminători pe bolta cerească a Bisericii creștine. Acest exemplu, cere atitudine jertfelnică reieșită din asumarea a tot ce implică lupta cu patimile, cele care ne blochează puterea de a vedea și a intra în veșnicia lui Dumnezeu.

Sfânta Scriptură ne învață că scopul deplin al fiecărui creștin este sfințenia. Acest ideal a fost permanent propovăduit de Mântuitorul Iisus Hristos, dar și de Sfinții Apostoli sau de urmașii acestora: ”Ci, după Sfântul care v-a chemat pe voi fiți și voi înșivă sfinți în toată petrecerea vieții”(I Petru 1, 15), ”Fiți sfinți! (I Petru 1, 16)”. Înțelegem din acestea că dezideratul perpetuu al oricărui creștin este tinderea spre sfințenie, spre propria împlinire, din care se vor întrzări strălucirile harului (Matei 13, 43).

Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz sau Teologul și Ioan Gură de Aur sunt bunele noastre călăuze spre atingerea sfințeniei. Ei au ales ca întreaga lor viață să ardă precum o lumânare de ceară curată, nestingherită și luminoasă, până când s-au topit pe altarul Bisericii lui Hristos în slujba căreia și-au pus toată priceperea și înțelepciunea cu care au fost înzestrați. Viața brodată cu virtuți, ascultarea față de Biserica lui Hristos și opera lor deosebit de măreață, i-au transformat pe cei trei în etaloane ale frumuseții, profunzimii și măreției teologiei ortodoxe.

Strălucirea pe care au dobândit-o Sfinții Trei Ierarhi, se datorează nu doar vieții și operei lor, ci mai ales efectului pe care acestea l-au avut de-alungul secolelor asupra gândirii, vieții și operelor teologilor de mai târziu, dar și a oamenilor de rând, care au acordat o atenție deosebită îndemnurilor primite și care au devenit în timp normative pentru întreaga creștinătate. Cugetările, alături de pilda vieții lor, au rămas veșnic gravate în inima Bisericii Creștine cu poansonul dragostei de Dumnezeu și de semeni, cinstea de care se bucură fiind binemeritatul firesc pentru strădania lor.

Ioan Boroș. ortodoxiatinerilor.ro