Sfântul Arsenie provenea dintr-o familie nobilă senatorială a secolului al IV-lea. S-a născut la Roma pe la anul 354.Arsenie a făcut studii strălucite la Roma şi a devenit atât de reputat încât împăratul Graţian şi papa Damasus l-au recomandat împăratului Teodosie I cel Mare de la Constantinopol, pentru a fi educatorul fiilor săi, viitorii împăraţi Arcadie şi Honorius.

Sfîntul Arsenie cel Mare
Arsenie a ajuns la Constantinopol între anii 380-383.
„Avva Arsenie, fiind încă în palatele împărăteşti, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: „Doamne, îndrumează-mă, ca să ştiu cum mă voi mântui”. Şi i-a venit glas zicându-i: „Arsenie, fugi de oameni şi te vei mântui”.”
(Patericul egiptean, Arsenie cel Mare, 1)
În anul 394 Arsenie părăseşte lumea şi curtea împărătească într-o corabie având ca destinație Alexandria (Egipt) şi se duce în pustia schetică, unde se face monah pe lângă avva Ioan Colov.
Avva Arsenie rămâne în pustia Egiptului până la sfârșitul vieții lui, în anul 449. Din cei 55 de ani de viață pustnicească, avva Daniel în Patericul egiptean (Pentru avva Arsenie cel Mare, 42) ne spune că 40 i-a petrecut la Schetia, 10 ani la Troe – în locul numit Petra (gr. „Piatra”) -, 3 ani la Canop și iarăși 2 ani la Troe, unde a și murit în anul 449.
În pustia schetică, chilia lui Arsenie se afla la 32 mile (adică mai mult de 50 km) de biserica acestui vast centru monastic. Aici s-a instalat în urma unei viziuni , trăind în isihie și din lucrul mâinilor. Ca pentru cei mai mulți din părinții pustiei, lucrul mâinilor lui era împletirea funiilor din frunze de curmal, pe care apoi le vindea prin intermediul unor frați din Schetia, care aveau ascultarea să preia lucrul mâinilor părinților retrași.
După prima devastare a Schetiei, în 407-408, a trăit un timp la Canop înainte să se întoarcă în pustie.
Arsenie părăseşte definitiv Schetia după ce saracinii au devastat-o a doua oară în anul 434 şi se instalează la Troe până în 444, când barbarii invadează și această regiune și îl obligă să se refugieze într-un loc mai sigur, adică la Canop, pentru a reveni la Troe după trei ani. Aici îşi petrece ultimii ani ai vieţii și se duce la Domnul în anul 449. După dorința exprimată față de ucenicii săi, locul unde a fost înmormântat nu este cunoscut.
Avva Arsenie cel Mare a avut trei ucenici cunoscuți astăzi din Patericul egiptean: mai întâi Alexandru și Zoil, iar mai apoi pe Daniel (care fusese mai întâi ucenicul lui Alexandru și Zoil), toțifaraniți. De la avva Daniel au rămas, în Patericul egiptean, cele mai multe informații pe care le deținem despre avva Arsenie cel Mare.
Sfântul cuvios Arsenie este una dintre figurile cele mai bine conturate ale Patericului egiptean. El reprezintă pentru tradiţia monastică creştină unul din campionii fugii de lume şi model râvnit de toţi isihaştii.
Este sărbătorit la 8/21 mai împreună cu sfîntul apostol Ioan Teologul.
ALEMUIA