În a sa Novela 131, Împăratul Iustinian a decretat: ”Canoanele Bisericii au aceeași putere în Stat ca și legile Statului: ce e permis sau interzis de primele este permis sau interzis de ultimele. De aceea încălcările contra primelor nu pot fi tolerate în Stat conform legislației Statului.”

Sfîntul Împărat Justinian despre simfonia Biserică-stat!
Aceasta este adevărata simfonie: Statul recunoaște că urmărește același țel ca și Biserica și, prin urmare, adoptă legi în toate lucrurile în conformitate cu legislația Bisericii.
Căci, după cum scrie pr. Alexei Nikolin, ”prin însăși munca lor în slujirea lui Dumnezeu atît Biserica, cît și Statul se formează ca un întreg, un organism – ”neamestecate”, dar și ”neseparate”.
Statul biserica sau Marele siretlic .prin care elitele politico religioase conduc multimile de naivi pe un drum spre nicaieri de sute de Ani jumjlindui generatie dupa generatie .