Iosif (tâlcuit „adaos”) a fost fiul lui Iacov şi al Rahelei. Era o fire dreaptă, corectă căci a refuzat avansurile soţiei stăpânului său, Putifar, căpetenia străjerilor lui Faraon. Iosif era o fire smerită căci arată mereu că tălmăcirile viselor sunt de la Dumnezeu, el fiind doar un mijlocitor. Dumnezeu fiind cu el, Iosif se face remarcat atât de Putifar cât şi de căpetenia întemniţaţilor care-l pun priveghetor peste treburile lor. Apoi îi impresionează pe Faraon şi pe sfetnicii acestuia care observă că este dăruit de Dumnezeu cu înţelepciune şi pricepere, din moment ce îi spune faraonului tălmăcirea a două vise şi-l sfătuieşte ce să facă. Aşa că acesta îi oferă stăpânirea asupra întregii ţări a Egiptului (fiind al doilea după Faraon), poziţie din care acţionează cu prevedere, potrivit tâlcuirii visului, şi trece cu bine peste cei 7 ani de foamete, bizuindu-se pe ce adunase în cei 7 ani de belşug. El ajută şi Canaanul şi alte ţări care fuseseră atinse de respectiva foamete. Fire sentimentală şi iertătoare, se împacă cu fraţii săi care-l vânduseră unor ismaeliţi.
A avut 11 fraţi şi o soră, a fost căsătorit cu Asineta, o fiică de preot egiptean şi a avut doi copii, pe Manase şi Efraim.
Nașterea lui Iosif și punerea numelui
Momentul și felul în care Iosif își primește numele este relatat în Cartea Facerii, capitolul 30, versetele 22-24:
22. Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o, şi a făcut-o să aibă copii.
23. Ea a rămas însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis: „Mi-a luat Dumnezeu ocara!”
24. Şi i-a pus numele Iosif (Adaos), zicând: „Domnul să-mi mai adauge un fiu!”[1].
Iosif, vândut de fraţii săi
Iosif era un copil curat și iubit de Dumnezeu, pentru care i se întâmpla adeseori să aibă vise de la Dumnezeu. Când a povestit părinților și fraților săi visul în care Dumnezeu îi prevestea o anumită ascendenţă asupra lor, invidia fraților săi (Fac. 37, 11), deja existentă pentru că tatăl său îl iubea mai mult decât pe ei, a ajuns la limită și au plănuit să-l omoare (Fac. 37, 4,5,8). Dar a fost salvat de fratele său Iuda, care i-a convins pe frați să nu-și păteze conștiințele cu sânge, ci să-l vândă ca sclav.
Iosif la Putifar
Ismaeliţii care l-au cumpărat pe Iosif de la frații săi, călătoresc în Egipt și acolo îl vând pe Iosif lui Putifar, căpetenia străjerilor lui Faraon. Acolo, graţie faptului că Dumnezeu era cu el şi de aceea îi mergea bine, acesta îl pune mai mare peste toată casa şi averile acestuia. Nevasta lui Putifar, văzând că Iosif este frumos la statură şi plăcut la chip, îi propune să se culce cu ea dar acesta refuză în mai multe rânduri. Atunci aceasta îl acuză pe Iosif că a încercat s-o batjocorească, Putifar o crede şi îl aruncă pe Iosif în temniţă.
Iosif în temniţă
Domnul fiind cu Iosif şi întinzându-şi bunătatea peste el, acesta a ajuns să capete trecere înaintea mai marelui temniţei, care a pus sub privegherea lui pe toţi întemniţaţii de acolo. El le face cunoscute tălmăcirile lui Dumnezeu, desluşind visele paharnicului şi pitarului Faraonului care fuseseră aruncaţi în temniţă şi acestea se adeveresc: paharnicul este pus în funcţie iar pitarul este spânzurat.
Iosif, stăpânitor peste ţara Egiptului, al doilea după faraon
Când faraonul are şi el două vise (primul cu 7 vaci grase şi frumoase, urmate de şapte vaci slabe şi urâte, al doilea cu şapte spice pline şi frumoase, urmate de şapte spice goale şi urâte), paharnicul îşi aminteşte de Iosif şi-l recomandă faraonului. Iosif se face mijlocitorul răspunsului lui Dumnezeu către Faraon şi îi spune tălmăcirea: vor urma şapte ani de belşug, urmaţi de şapte ani de foamete iar cât priveşte faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu, şi că Dumnezeu se va grăbi să -l aducă la îndeplinire. Apoi îl sfătuieşte pe Faraon să facă în cei 7 ani de belşug provizii pentru cei 7 ani de foamete. Impresionat de faptul că acesta are în el Duhul lui Dumnezeu ca nimeni altul, că Dumnezeu i-a făcut cunoscute toate aceste lucruri şi de aceea nimeni nu este atât de priceput şi înţelept ca el, Faraon îi dă stăpânire peste toată ţara Egiptului, fiind al doilea după el. ,,Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah (Descoperitor de taine), şi i -a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Înaintea anilor de foamete, i s’au născut lui Iosif doi fii, pe care i -a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On”.
În cei 7 ani de belşug el face provizii de grâu într-atât de mari încât au încetat să-l mai măsoare. Apoi când a început foametea a strâns tot argintul care era atât în Egipt, cât şi în Canaan (Fac47.14), apoi vitele de la egipteni, apoi pământurile (cu excepţia celor care aparţineau preoţimii) şi poporul (pe care l-a mutat în cetăţi). Iosif le-a dat sămânţă urmând ca aceştia să dea o cincime Faraonului şi a făcut din aceasta o lege.
Iosif se împacă cu fraţii săi
Fraţii săi vin în Egipt pentru a cumpăra pâine şi până la urmă Iosif li se dezvăluie. El le spune să nu fie întristaţi şi mâhniţi pentru că l-au vândut căci Dumnezeu l-a trimis înaintea lor în Egipt ca să rămână sămânţa vie în ţară (în Canaan) şi ca să le păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. El adaugă să spună tatălui lor să vină cu toţii în Egipt căci mai urmează 5 ani de foamete şi astfel ei nu vor pieri.(Fac45.4-11). Fraţii săi pleacă, îi spun tatălui lor Iacov ce li s-a întâmplat, acesta nu-I crede la început dar când vede carele trimise de Iosif să-i aducă, duhul i se înviorează.
Cei doi fii ai lui Iosif, adoptaţi de Iacov şi binecuvântaţi
Dumnezeu îi vorbeşte lui Israel (Iacov) într-o vedenie noaptea spunându-i să nu se teamă să meargă în Egipt căci El îl va face un neam mare şi îl va scoate la un moment dat de acolo. Iacov şi fraţii săi merg în Egipt şi se stabilesc la Gosen. Iacov îi spune:Acum, cei doi fii, care ţi s-au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon.”(Fac48.5) Iacov i-a binecuvântat pe Efraim şi Manase punându-şi mâna dreaptă peste Efraim (al doilea născut) şi mâna stângă pe Manase (primul-născut). Atenţionat de Iosif care credea că a făcut o greşeală, Iacov îi spune ,,Ştiu, fiule, ştiu; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decât el; şi sămânţa lui va ajunge o ceată de neamuri.
Binecuvântarea dată fiilor
Iacov le dă binecuvântări speciale tuturor fiilor săi (Facere 49).
Lui Iosif îi spune (Fac. 49, 22-24):
22. Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; Ramurile lui se înalţă deasupra zidului.
23. Arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi, şi l-au urmărit cu ura lor.
24. Dar arcul lui a rămas tare, și mâinile lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui Iacov: Şi a ajuns astfel păstorul, stânca lui Israel.
Iacov îi dă lui Iosif mai mult decât fraţilor lui, o parte pe care a luat-o din mâna amoriţilor prin luptă (Fac. 48, 22).
Bunătatea lui Iosif
15. Văzând însă fraţii lui Iosif că a murit tatăl lor, au zis ei: „Ce vom face, dacă Iosif ne va urî şi va vrea să se răzbune pentru răul ce i-am făcut?
16. Atunci au trimis ei la Iosif să i se spună: „Tatăl tău înainte de moarte te-a jurat şi a zis:
17. „Aşa să spuneţi lui Iosif: Iartă fraţilor tăi greşeala şi păcatul lor şi răul ce ţi-au făcut. Iartă deci vina robilor Dumnezeului tatălui tău!” Şi a plâns Iosif când i s-au spus acestea.
18. Apoi au venit şi fraţii lui şi, căzând înaintea lui, au zis: „Iată, noi suntem robii tăi”.
19. Iar Iosif le-a zis: „Nu vă temeţi! Sunt eu, oare, în locul lui Dumnezeu?
20. Iată, voi aţi uneltit asupra mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine, ca să facă cele ce sunt acum şi să păstreze viaţa unui popor numeros.
21. Deci nu vă mai temeţi! Eu vă voi hrăni pe voi şi pe copiii voştri”. Şi i-a mângâiat şi le-a vorbit de la inimă.(Fac. 50, 15-21)
Moartea lui Iosif
Înainte de moarte, el le spune fraţilor săi „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta, şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.”.
Iosif i-a pus pe fiii lui Israel să jure, zicînd: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de aici.”
Iosif a murit, în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat, şi l-au pus într-un sicriu în Egipt.
Note
↑ Rahila va mai avea un fiu, pe nume Veniamin (Facere 35, 16-29)
Ce poate fi mai rau si mai dureros, decat sa-ti tradezi fratii ? Dar Iosif nu a facut asa , ci le-a rasplatit raul cu bine fratilor sai , desi , dupa dreptatea omeneasca , acestia nu meritau .Iosif nu si-a tradat fratii , ci a avut rabdare pana la sfarsit . Noi nu avem rabdare cu nimeni , ci chiar si pentru niste cuvinte , ne facem despartiti de fratii nostri , cautand sa ne arogam si merite ca suntem buni crestini . Insa Hristos gandeste altfel , El sufera pentru orice om , sufera toate pacatele noastre ( ne-am intrebat vreodata daca aceasta suferire nu-i produce si Lui durere , suferinta , caci ne iubeste , dar este tradat prin pacatele noastre ? ), caci ne indeamna ca toate pacatele sa I le dam Lui , sa le poarte El , pentru ca El sa ne dea in schimb , odihna . Deci , noi dam Lui pacate , El ne da odihna . Asa sa facem si noi cu toti oamenii , sa ii suferim pana la sfarsit , sa le purtam pacatele , iar pe toti acestia sa-i lasam sa se „odihneasca ” de reprosurile noastre , de acuzatiile noastre , de judecatile noastre . Sa facem ca Iosif , sa dam fara sa cerem , fara sa reprosam , fara sa aducem aminte de relele ce le-au facut , chiar si acelora care ne urasc de moarte . Numai daca vom suferi pana la sfarsit , vom putea vedea intoarcerea lor , caci Dumnezeu ne cere rabdare pana la capat . Caci daca nu rabdam si nu nadajduim pana la capat intoarcerea celorlalti , Dumnezeu nu va putea sa lucreze „planul” Sau de mantuire . Caci „planul” lui Dumnezeu este ca oamenii sa se mantuiasca prin alti oameni , dar noi nu intelegem acest lucru si in graba inchidem toate usile inimii noastre in fata semenilor , gandind ca noi ne-am asigurat deja mantuirea , considerandu-ne mai buni si mai drepti , iar pe ceilalti ii condamnam la pieire.
Iosif nu si-a condamnat fratii la pieire , folosindu-se el singur de starea de bine in care se afla , ci le-a daruit bine si fratilor sai , chiar daca acestia nu meritau.
Acelasi lucru face Dumnezeu cu fiecare dintre noi , insa noi avem impresia ca Dumnezeu ne mantuieste pentru ca meritam .Daca am cere de la Dumnezeu mantuirea semenilor nostri , care nu merita mantuirea , Dumnezeu le-ar da-o , doar pentru faptul ca noi rugam IL pe Dumnezeu . Insa pentru a se realiza acest lucru , Dumnezeu ne cere si noua un sacrificiu : sa rabdam . Sa rabdam pana la capat , cu nadejde mare si iubire , pe semenii nostri si sa credem ca Dumnezeu ne vede , ne asculta si ne va indeplini rugaciunile noastre pentru ei.
Asa sa ne ajute Dumnezeu pe toti , in rabdare si in iubire unul catre altul , buni catre ne buni , credinciosi catre necredinciosi , milostivi catre nemilostivi , ravnitori catre trandavi , nadajduiti catre deznadajduiti de mantuire .Amin.
cât de mult mi-a străpuns inima aceaste fapte istorice cu Iosif..
Mulţumim!