O femeie din Cluj, grav bolnavă, s-a internat în spital. Trebuia urgent operată.

Dar doctorii, văzând-o foarte slăbită, nu s-au încumetat s-o opereze. Noaptea, însă, s-a arătat în vis doctorului un om necunoscut, care i-a spus:

– Du-te acum la spital şi operează femeia aceea, că altfel moare!

– Dar dumneata cine eşti? a întrebat doctorul.

Citeşte şi:  De ce slujba Învierii Domnului începe la miezul nopții și nu dimineața, ca în cazul celorlalte praznice împărătești?

– Eu sunt cutare.

În clipa aceea, doctorul s-a sculat din somn, a plecat la spital şi a operat femeia bolnavă. Ea a scăpat cu bine. După câteva zile, doctorul a întrebat pe bolnavă:

– Cunoşti pe cutare?

– Nu, nu cunosc, domnule doctor.

Dar peste un timp, femeia vindecată s-a dus la cimitir, ca de obicei, la mormântul rudelor sale. La urmă, aprinse o lumânare şi la un mormânt de alături. Când se uită atent, observă că numele de pe cruce era identic cu al celui ce se arătase doctorului.

Citeşte şi:  Lumea nu iubește adevărul lui Dumnezeu, ci minciuna orbirii diavolești

Ce se întâmplase? Femeia obişnuia să aprindă mereu câte o lumânare la mormintele învecinate celor ale rudelor sale, căci îşi zicea: „Să aprind o lumânare şi la sufletul acesta. Cine ştie dacă are cineva grijă de el!“. Deci iată că şi cei adormiţi s-au arătat recunoscători faţă de binefăcători!

Extras din Danion Vasile, Mângâiere pentru bolnavi, Ed. Egumeniţa, Galaţi 2004