O erezie de dimensiuni planetare ce loveşte Ortodoxia se numeşte Noua Eră, New Age sau Noua Eră a Vărsătorului. Adepţii Noii Ere susţin că în perioada dezvoltării Imperiului Roman soarele a intrat în zodia Peştilor, şi astfel a început Era Peştilor. Aceasta a fost epoca în care a trăit Hristos, Era Creştinismului. Acum ei spun că această epocă a luat sfârşit şi începe o nouă eră, Era Vărsătorului.
Astfel New Age este o uriaşă reţea de organizaţii ce au o oarecare legătură între ele. Faptul că este o mişcare antihristică se vede şi din doctrina sa pe care se bazează : religiile orientale, teosofia, masoneria, satanismul, vrăjitoria, credinţa în reîncarnare ,etc.
Noua Eră foloseşte anumite simboluri, care nu sunt simple embleme ale mişcării, ci simboluri cu conţinut ocult, purtătoare ale energiei duhurilor viclene.
Aceste semne sataniste sunt:
1. Arcada cerească (culorile curcubeului)
Este simbolul cel mai folosit. Pe acesta îl poate găsi cineva peste tot: pe cadouri pe jucării, pe haine. Aşa cum învaţă discipolii Noii Ere, simbolizează puntea dintre om şi Marea Minte Universală, adică Lucifer.
2. Numărul 666
Este numărul numelui lui Antihrist, despre care se vorbeşte în Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul (13, 18). Alice Ann Bailey, mama spirituală a Noii Ere, scrie că numărul acesta are calităţi sacre şi că trebuie folosit cât mai mult posibil, cu scopul de a veni cât mai repedeNoua Eră. Astfel se explică de ce aproape toate produsele din comerţ sunt marcate cu un cod de bare, în care, la început, la mijloc şi la sfârşit se află liniile care reprezintă cifra 6. Avem adică trei de 6 (666).
3. Ying şi yang (simbolul taotismului)
Acest simbol arată că binele şi răul sunt două puteri egale care se completează una pe alta. Îl găsim expus pe sigla unor restaurante şi nu numai.
4. Pentagrama
Este folosită de magia neagră şi de către iudei. Chiar pe turla catedralei ortodoxe din Sankt Petesburg, în mijlocul crucii era pus şi semnul acesta al jidanilor. Nu după mult timp turla a fost mistuită de flăcări.
5. Svastica (cunoscuta cruce frântă).
Crucea frântă (îndoită) înspre stânga se foloseşte mai ales în ocultism. Crucea frântă înspre dreapta a constituit emblema nazismului.
Este simbolul lui Lucifer. Sataniştii se mândresc cu spusa lui Hristos din Noul Testament: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer (Luca 10,18).
7. Emblema păcii
Aşa numita emblemă a păcii, este în realitate o cruce răsturnată şi ruptă, circumscrisă într-un cerc magic. Din păcate mulţi tineri poartă tricouri, blugi şi alt soi de îmbrăcăminte ce poartă acest semn, crezând că este un semn al păcii. Este o tristeţe să mergi pe stradă, la noi în România, văzând că din trei tineri, unul poartă un tricou cu semnul acesta satanist. Mulţi chiar ştiu că este un semn al celui viclean, dar poartă în continuare acele haine ce-l au imprimate pe ele, că …na…este trendy şi cool!
8. Crucea egipteană sau profanată.
Se foloseşte mai ales în magie. Trebuie însă, atenţionaţi acei creştini de-ai noştri care merg la Sfintele Locuri şi trec prin Egipt că pe papirusurile pe care le aduc de acolo există crucea egipteană. Aşadar, după ce am văzut care sunt semnele sataniste ale Noii Ere, datoria noastră stă în a ne feri de ele şi a învaţă şi pe alţii ce reprezintă acestea când vedem că le poartă şi nu le cunosc simbolistica.
Membrii acestei mişcări antihristice, vor încerca să prindă în cursă pe oamenii naivi, prezentându-se sub diferite măşti şi împrăştiind confuzia. De aceea trebuie să avem ochii deschişi atât turma, dar mai ales păstorii. Să descoperim, în spatele firmelor frumoase şi colorate ţipător, faţa cu adevărat primejdioasă a ereziilor. Această descoperire îi deranjează foarte mult pe eretici şi de aceea îi atacă cu furie pe cei care îi demască, dar sunt incapabili să vatăme pe cel credincios, deoarece îl acoperă harul Atotputernicului Dumnezeu.
Pr. Arsenie Vliangoftis (din Ereziile contemporane, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006, p. 64-85)
O erezie de dimensiuni planetare ce loveşte Ortodoxia se numeşte Noua Eră, New Age sau Noua Eră a Vărsătorului. Adepţii Noii Ere susţin că în perioada dezvoltării Imperiului Roman soarele a intrat în zodia Peştilor, şi astfel a început Era Peştilor. 👉 https://c.aparatorul.md/lydya 👈
O erezie de dimensiuni planetare ce loveşte Ortodoxia se numeşte Noua Eră, New Age sau Noua Eră a Vărsătorului. Adepţii Noii Ere susţin că în perioada dezvoltării Imperiului Roman soarele a intrat în zodia Peştilor, şi astfel a început Era Peştilor. 👉👉 https://c.aparatorul.md/yqsit 👈
O erezie de dimensiuni planetare ce loveşte Ortodoxia se numeşte Noua Eră, New Age sau Noua Eră a Vărsătorului. Adepţii Noii Ere susţin că în perioada dezvoltării Imperiului Roman soarele a intrat în zodia Peştilor, şi astfel a început Era Peştilor. 👉👉 https://c.aparatorul.md/epp8s 👈
O erezie de dimensiuni planetare ce loveşte Ortodoxia se numeşte Noua Eră, New Age sau Noua Eră a Vărsătorului. Adepţii Noii Ere susţin că în perioada dezvoltării Imperiului Roman soarele a intrat în zodia Peştilor, şi astfel a început Era Peştilor. 👉👉 https://c.aparatorul.md/8ys25 👈
CORECT
Speram Ca crestini ortodoxia va intelege,, dumnezeu e bun si ne va salva
Eu cred an Dumnezeu și Dumnezeu dacă vrea ne pote ajuta și numai rugaciunea către dumnezeu acea W vakabi
O erezie de dimensiuni planetare ce loveşte Ortodoxia se numeşte Noua Eră, New Age sau Noua Eră a Vărsătorului. Adepţii Noii Ere susţin că în perioada dezvoltării Imperiului Roman soarele a intrat în zodia Peştilor, şi astfel a început Era Peştilor. 👉 https://c.aparatorul.md/utghx 👈
Apărătorul Ortodox Dezvoltați subiecte pe care nu le cunoașteți , Spre exemplu tot ce se cumpără din magazin are cd de bare ,acel cod al cui este , dacă vă tot feriți de el ? Cu adevărat 666 este : Politic Comerț și Religie , mai întâi de toate trebuie conformat după aceia scriem tot felul de tâmpenii , ca de pilda că era nouă cu soarele în zodia peștilor , era peștilor tot felul de vorbe și concepții lumești care nu se găsesc în Biblie , analizați cea mai veche carte biblia !
Uciderea animalelor ,asta simbol satanic .
Lăsați voi numerologia , omenirea este canibala și ucigașă.
Doru Diaconescu : ” Lumea este așa cum este și că lumea suntem noi !” ( Mihai Eminescu)
Multa lume dusa cu capu
Am o mare bucurie să văd toți idioții în IAD chiar dacă această postare o să mă trimită și pe mine în acea direcție. Iartă-mă Doamne.
Sava fie de cap
AVE SATAN
Totul care nu se bazează pe biblia ortodoxa CI inafara ei este învățături sataniste
Ana Oanași de unde sa luam biblie ortodoxă autentică?știați că ortodoxia in Romania a suferit niste mutatii?spre exemplu luați anul 1923 când ,,a ți îndreptat,,calendarul …să înțelegem că până atunci era strâmb iar în 1923 a devenit drept
Nicolae Veraortodoxi au suferit mutați ca nu au citit evanghelia ortodoxa sa vadă ca ritualurile și dogmele nu prea au nimic în comun cu ce scrie în evanghelia ortodoxa!!! Fiindcă nu o citesc și nu o cunosc habar nu au de ce rătăciți sunt de la ea!!!!??!!
Nicolae Vera Deabia in 1923 România a trecut la calendarul Gregorian inființat de papa Grigore al XIII-lea, deci de catolici pe la 1582. Pana in 1923 am avut calendarul Iulian, de fapt un calendar egiptean preluat de Iulius Caesar inainte de Hristos cu vreo 50 de ani. Deci după 340 de ani biserica ortodoxă a trecut la noul calendar. Dar si acum mai sunt religii care functionează după calendarul iulian, cei „pe stil vechi”. Pastele ortodox este socotit numai după calendarul iulian.
Este doar un simplu număr , nu are nici o treabă cu Apocalipsa Revelată..
Doamne fereste (de voi inapoiati inapoiati rau)
Ba mai voi sunteți idioți cu postările astea cu nr 666 atâta speriați lumea cu cacaturile voastre!!! Voi nici măcar nu știți bine Sf Scriptură!!
Nr de om adică creștinătatea reprezinta acest nr .
O SA FIE O TRIERE IN LUME MULTI VOR MURI PRIMI SUNT VACCINATI ASTIA MOR PRIMI
Zodia Nu Ține Loc De Creștinism
Minciuni citește Biblia și vezi in ce zi a creat Dumnezeu pe omul….in ziua a 6..cifra reprezintă omul. Și 7 reprezintă ziua Domnului .când o terminat lucrarea …așa că pune mana și studiază.
Nu înțeleg de ce mulți creștini (sau pseudocrestini) își petrec viața așteptând apocalipse și căutând semne și insemne satanice. Chiar nu se poate găsi ceva frumos in toată viața asta?
Nu înțeleg ce treabă are zodia cu credința ? Că trăim vremurile de pe urmă asta cred se vede! Eu cred în Dumnezeu nu în semne zodiacale !
Voi Ortodocșilor ați preluat sărbătorile Romane păgâne, iar acest lucru îl cunosc cercetătorii în domeniu. Căutați pe internet. Puteți intra și pe siteul oficial JW.org pe urmă treceți la secțiunea Biblioteca unde veți găsi cărți, broșuri și reviste care tratează pe baza Bibliei, subiecte care vă interesează. Pe site, puteți scrie întrebări, sau să cereți ,,studiul Bibliei” gratuit la domiciliul.
✝️✝️✝️
Doamne, ajută tuturor celor care cred în Tine!
Nu mai postați prostii. Voi nu sunteti Dumnezeu sunteti niste jurnalisti mincinosi iar cei slabi de creier va fac rugaciuni
Când nu ai Duhul Sfânt zici numai prostii. Tot ce visezi noapte ziua vorbesti
Lasa ti pestii in pace ! Săraciilor! Ce treaba are zodia pesti ? Cu oculta satanistă! Diavolilor😡
Miscari inventate de fii satanei ca sa distruga crestinismul,le este frica de turma lui Hristos,vor avea un sfirsit toate astea
FERESTE-NE DOAMNE , DE SIMBOLURILE SATANEI! JOS SATANA SI SLUJITORII LUI!
De unde deduceti ca este acel simbol ca eu din prezentare vad doar un singur nr 6 oare cine va spala pe creier de susțineți asemenea aberații de ce credeți în superstiții de ce nu credeți în Dumnezeu de ce impacientați oamenii cu asemenea prorociri false.
Simboluri ortodoxe de care un ADEVĂRAT ORTODOX trebuie să se ferească: Secera și ciocanul (simbolul bolșevicilor atei!), statuia lui Lenin- prigonitorul Bisericii etc.
Nasol…… vedeți ca apa are 2/3 hidrogen, adică 66.6….%. NU MAI CONSUMAȚI APA.
Fals!!! Voi sunteți sistemul Anticrist 666 …
UNICA BISERICĂ ORTODOXĂ DIN ROMÂNIA ÎL ARE CA PATRIARH PE DANIEL, CELELALTE GEN STILIȘTI, NEPOMENITORI,ETC,ETC, SUNT SCHISME, SECTE, NU E DUMNEZEU ACOLO CI SATANA DIAVOLUL
Un om așa cum zicea Isus Hristos:simplu, sărac (că mai repede o să treacă o cămilă prin urechile acului decât un bogat în împărăția cerurilor!)modest=și -a pus chipul (care seamănă cu un înger… căzut!)pe clopote de parcă el le-ar fi plătit! Umblă într-o Dacie, doar Isus nu a călărit birdiviu ci un asin,ca să ne deie exemplu de smerenie!Ce să mai zic, strălucire și auriu peste tot deși Isus Hristos nu iubește așa ceva!Casa Domnului trebuie să fie simplă și albă nu aurită precum templele păgânilor care se închinau la idoli! Ați dat un exemplu….
Lipsa de cultura cu 666.
Nu are ce sa lovească ortodoxia.
Piei satană de la fața lui Dumnezeu și de la tot poporul roman amin
Ortodoxia= cult pagan,hoti,spagari,homosexuali,inchinatori de idoli,moaste,icoane. Toate aceste lucruri sunt neplacute lui Dumnezeu!
Numai tâmpenii!
Voi cap aveti, minte ce va mai trebuie. Multa minte.
Ortohotia
Acum ați terminat cu manipularea în politică și ați început cu manipularea populației despre religii ,nu aveți nici o calitate , cine sunteți de vă dați drept apărătorul ortodoxiei , mai mult criticați decât o aparati.parerea mea este că religia ortodoxă română diferă mult cu religia ortodoxă rusească ,de la țarul kyryl.
Cum te ferești, aceste simboluri reprezinta,Guvernele,Băncile,și Religiile,acestea conduc lumea în care trăim!
Santo Santo Santo es Altisimo Jehova Israel Rey de Rey Jesus Christ y Espiritu Santo Ambasador cielo Stefan Pruteanu y Princesa Jesus Christ Isabel Diaz Ayuzo futura Presidente Espanyol Iglesias Apostolica Barcelona Espanyol mision salva alma idolul estatua de petra Maria Papa Francisc y ortodox nunca toca cielo Amen
Înainte de a închide forţat la înşelăciunea Antihristă COVID aţi fost PLĂTIŢI de a nu dezmici OMENIREA , şi acuma vă daţi tari şi mari ca OMENIREA să se ferească .
Numa prostii
Idioțenie și ignoranță de „dimensiuni planetare” = Religia (de orice fel)… ✌️☮️
Amin doamne ajută ne 🙏
Amin
Bai omule care spui ca ești creștin ortodox tu știi cind a luat ființă cultul ortodox și din cine sa rupt și în ce an ,tu te susții ca ești ortodox dar nu cunoști trecutul ,.Acum mai nou ai început sa mai și restalmacesti versetului cu 666 cum lai înțeles tu așa cum zici pentru ca acolo se vorbește ca este număr de om, eu ma mir de priceperea ta ortodoxule
Nu înțeleg de ce se sperie creștinii de aceste semne. După Antihrist ar trebui să fie a doua venire a lui Hristos, „plinirea vremii”, cum spun ortodocșii. Ar trebui să fie motiv de bucurie că degenerează lumea și vă supune la teste de credință.
😪😪😪
Mai sataniști decât ortodocșii de la Moscova care ucid alți ortodocși, nu există.
Cătălin Pricop Nu, decât tu
Dan Mirela Mitroiu , atunci ferea!
Nu cred !
Este și a treisprezecea zodie ….. așa căaă….
Marii B O au semnat acordul cu Vatican: super Memorandum in 2014 la Strasbourg . S au întâlnit multi din peste 14 tari si secretul s a aflat in 2016 . Au facut scandal preotiicu functii mai mici . Acum s au aliat si ei . Noua Era o religie unica condusa de la ONU face pace intre toate cultele care se certau .
Dana Badalan Îmi pare rău să împărtășesc viața mea tristă cu tine în acest fel, dragă în Hristos. Mă numesc Léonarda Joséphine. Vin din Finlanda, dar în prezent sunt internată în Franța, am cancer la gât, sunt surdă și am cancer de sân de lungă durată care mi-a afectat organul vorbirii, iar astăzi toate dorințele mele sunt scrise pentru că am mi-am pierdut vorbirea normală. Totuși, am 435.078 de euro în banca LCL pe care vreau să-ți dau înainte să mor, pentru că nu vreau să mor și să-mi las banca să profite de acești bani pentru că banca mea nu va ajuta pe nimeni dacă voi muri. Ma simt atat de rau in fiecare zi pentru ca zilele mele sunt acum numarate din cauza determinarii sanatatii mele. Așa că o să mor în curând. Domnul m-a trimis la tine și tu ești persoana perfectă pentru a-i accepta harul și a face o minune pentru a salva mulți oameni cu acești bani pentru că este destinul tău.
Dacă vă scriu acum este pentru că nu mai am familie, mi-am pierdut soțul și copilul într-un accident de mașină în 2014 care m-a afectat foarte mult până astăzi. Vă rog din adâncul inimii să acceptați harul meu. Daca accepti donatia mea scrie-mi in privat.
Iată e-mailul meu: leonardajosephinemaria867@gmail.com
Dana Badalan Stã scris: Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare.
1 Tesaloniceni 5; 3.
Amin
DOAMNE MILUIEȘTE-NE ȘI NE MANTUIESTE….AMIN!!!
Nicusor Naidin Îmi pare rău să împărtășesc viața mea tristă cu tine în acest fel, dragă în Hristos. Mă numesc Léonarda Joséphine. Vin din Finlanda, dar în prezent sunt internată în Franța, am cancer la gât, sunt surdă și am cancer de sân de lungă durată care mi-a afectat organul vorbirii, iar astăzi toate dorințele mele sunt scrise pentru că am mi-am pierdut vorbirea normală. Totuși, am 435.078 de euro în banca LCL pe care vreau să-ți dau înainte să mor, pentru că nu vreau să mor și să-mi las banca să profite de acești bani pentru că banca mea nu va ajuta pe nimeni dacă voi muri. Ma simt atat de rau in fiecare zi pentru ca zilele mele sunt acum numarate din cauza determinarii sanatatii mele. Așa că o să mor în curând. Domnul m-a trimis la tine și tu ești persoana perfectă pentru a-i accepta harul și a face o minune pentru a salva mulți oameni cu acești bani pentru că este destinul tău.
Dacă vă scriu acum este pentru că nu mai am familie, mi-am pierdut soțul și copilul într-un accident de mașină în 2014 care m-a afectat foarte mult până astăzi. Vă rog din adâncul inimii să acceptați harul meu. Daca accepti donatia mea scrie-mi in privat.
Iată e-mailul meu: leonardajosephinemaria867@gmail.com
Nicusor Naidin Tie iti place cine iti raspunde la rugaciune. Te rogi la draci pe aici
Mariana Burnichioiu NU…NU MA ROG PENTRU DRACI…!!! E PROBLEMA VOASTRĂ PENTRU CINE VĂ RUGATI VOI!!!
Nicusor Naidin Tu nu vezi cine iti raspunde la rugăciune?
✝️
Slavă ție Dumnezeu nostru slavă ție!
Liliana Chitu Îmi pare rău să împărtășesc viața mea tristă cu tine în acest fel, dragă în Hristos. Mă numesc Léonarda Joséphine. Vin din Finlanda, dar în prezent sunt internată în Franța, am cancer la gât, sunt surdă și am cancer de sân de lungă durată care mi-a afectat organul vorbirii, iar astăzi toate dorințele mele sunt scrise pentru că am mi-am pierdut vorbirea normală. Totuși, am 435.078 de euro în banca LCL pe care vreau să-ți dau înainte să mor, pentru că nu vreau să mor și să-mi las banca să profite de acești bani pentru că banca mea nu va ajuta pe nimeni dacă voi muri. Ma simt atat de rau in fiecare zi pentru ca zilele mele sunt acum numarate din cauza determinarii sanatatii mele. Așa că o să mor în curând. Domnul m-a trimis la tine și tu ești persoana perfectă pentru a-i accepta harul și a face o minune pentru a salva mulți oameni cu acești bani pentru că este destinul tău.
Dacă vă scriu acum este pentru că nu mai am familie, mi-am pierdut soțul și copilul într-un accident de mașină în 2014 care m-a afectat foarte mult până astăzi. Vă rog din adâncul inimii să acceptați harul meu. Daca accepti donatia mea scrie-mi in privat.
Iată e-mailul meu: leonardajosephinemaria867@gmail.com
Slavá Tie Dumnezeul Nostru ! Slavá Tie !!!
Geta Rusu Îmi pare rău să împărtășesc viața mea tristă cu tine în acest fel, dragă în Hristos. Mă numesc Léonarda Joséphine. Vin din Finlanda, dar în prezent sunt internată în Franța, am cancer la gât, sunt surdă și am cancer de sân de lungă durată care mi-a afectat organul vorbirii, iar astăzi toate dorințele mele sunt scrise pentru că am mi-am pierdut vorbirea normală. Totuși, am 435.078 de euro în banca LCL pe care vreau să-ți dau înainte să mor, pentru că nu vreau să mor și să-mi las banca să profite de acești bani pentru că banca mea nu va ajuta pe nimeni dacă voi muri. Ma simt atat de rau in fiecare zi pentru ca zilele mele sunt acum numarate din cauza determinarii sanatatii mele. Așa că o să mor în curând. Domnul m-a trimis la tine și tu ești persoana perfectă pentru a-i accepta harul și a face o minune pentru a salva mulți oameni cu acești bani pentru că este destinul tău.
Dacă vă scriu acum este pentru că nu mai am familie, mi-am pierdut soțul și copilul într-un accident de mașină în 2014 care m-a afectat foarte mult până astăzi. Vă rog din adâncul inimii să acceptați harul meu. Daca accepti donatia mea scrie-mi in privat.
Iată e-mailul meu: leonardajosephinemaria867@gmail.com
Cum ați obtinut voi 666,cum ați socotit ca trebuie să socotiți acest numar?
Dacă nu știți nu mai duceți lumea in eroare că râde dracu de voi.
Doamne ajuta Amin
Elena Mihai Îmi pare rău să împărtășesc viața mea tristă cu tine în acest fel, dragă în Hristos. Mă numesc Léonarda Joséphine. Vin din Finlanda, dar în prezent sunt internată în Franța, am cancer la gât, sunt surdă și am cancer de sân de lungă durată care mi-a afectat organul vorbirii, iar astăzi toate dorințele mele sunt scrise pentru că am mi-am pierdut vorbirea normală. Totuși, am 435.078 de euro în banca LCL pe care vreau să-ți dau înainte să mor, pentru că nu vreau să mor și să-mi las banca să profite de acești bani pentru că banca mea nu va ajuta pe nimeni dacă voi muri. Ma simt atat de rau in fiecare zi pentru ca zilele mele sunt acum numarate din cauza determinarii sanatatii mele. Așa că o să mor în curând. Domnul m-a trimis la tine și tu ești persoana perfectă pentru a-i accepta harul și a face o minune pentru a salva mulți oameni cu acești bani pentru că este destinul tău.
Dacă vă scriu acum este pentru că nu mai am familie, mi-am pierdut soțul și copilul într-un accident de mașină în 2014 care m-a afectat foarte mult până astăzi. Vă rog din adâncul inimii să acceptați harul meu. Daca accepti donatia mea scrie-mi in privat.
Iată e-mailul meu: leonardajosephinemaria867@gmail.com
Antihristul.
666 de p..e in beof salata vorbim.😁
Simbolul ăla din marginea din dreapta mijloc este pe biscuiții Oreo 😳
Națiștii sacsoucri sunt antihriștii !!!
acel moment cand un pacient de la socola detine un website si o pagina de facebook..
portal alternativ de gandire si atitudine cretin-ortodoxa
Nu-i de rîs
Daca nu a fost credinza si ascultare…Eu sant Dumnezeul care pedepsesc pana la al 3 si 7 neam …dar binecuvantez pana la al miilea neam…deci nu neam nascut egalii in lumea asta …Amin
Amin
Asta e demult.Doar cä acum işi araťă coltii mai tare!
Bai da voua si de Pizda va e frica?
666 666 666
ca sa vezi, ca au internet si acces la fecebook de la spitatul de boli psihiatrice
V-aș ura să sugeți p.la, dar mi-e că vă place.
Cu asa vesti ,o sa mergem toti la cei veseli
Sincer la unele chiar aberati aste s adevaruri astronomice se demonstreaza simplu cu rigla si ruleta noaptea in geamu de la pridvor
De fapt toate acestea semne foarte vechi sunt de fapt ideograme și pictograme, preluate ulterior ca simboluri de catre diferite organizatii si societati, mai mult sau mai putin secrete.
Cred ca totusi autorul exagereaza din prea multa habotnicie, de exemplu zvastica este un simbol solar intalnit pe ceramica neolitica a Culturii Cucuteni, in Dacia si in China!!!
Legat tot de China este si simbolul modern al Pacii, zis si ”gheara de porumbel”, care este o reprezentare stlizata a ideogramei care inseamna copac sau arbore, desi ulterior i s-au dat si alte reprezentari, precum dezarmarea nucleara, semnul victoriei intors, un om invins cu mainile atarnand la pamant etc.
Pe linga aceste simboluri exista inca foarte multe alte simboluri ascunse pe care oamenii nu le cunosc….. pentru detalii puteti sa va informati de pe acest sait: http://bucurialuisatan.com/ ––––– dar! AVETI GRIJA SA NU FITI INSELATATI DE CATRE ” REGELE MINCIUNII”
Cica sa ii invatam si pe altii ce inseamna si sa ii indrumam ca sa nu mai poarte aceste semne…Dar in alimentare , pe produse , la cod este 666…Deci daca ei folosesc aceste lucruri ce rost are ca noi sa nu le folosim? Nu vreau sa zic ca sunt de acord cu aceste semne dar daca ar fi sa ne le mai purtam , si sa nu le mai scriem , etc asa sa faca toti , pentru ca degeaba fac asa nici un sfert din Romania si restul is cu satana ! Sa fim serios! Daca nu facem acelasi lucru toti ce rost mai are ca unu sa faca si altul nu?
Precum Semnul Sfintei Cruci arde cu Focul Dumnezeirii toată necurăţia, la fel şi semnele drăceşti adună duhuri diavoleşti, de aici şi toate patimile, de aici şi boli şi certuri şi neânţelegeri, ce nu e clar?
pentru ce noi să prevenim?
a pentru ce Hristos Dumnezeu ne-a prevenit?
pentru ce S-A jerfit pe Cruce cu cea mai dureroasă moarte, Sf.Mitr.Dimitrie al Rostovului a descris patimile Domnului că au fost 6666 la număr.
câte sute de mii de lacrimi?
de câte ori a fost lovit de moarte?
ÎNGROZITOR
da noi denigrăm această mărturie a Lui Însuşi Fiul Lui Dumnezeu şi Creatorul nostru!
mărturisirea este lepădare de lumea aceasta!
„cel ce iubeşte minciuna – îşi urăşte sufletul său” – Psalmii.
primii care nu vor moşteni Împărăţia Cerurilor sunt fricoşii!
Astăzi peste tot este steluţa satanei din 6 colţuri!
hrana e codată cu 666, priviţi atent la fiecare simbol de pe cutia oricărui produs alimentar, chiar acolo unde sunt 3 săgeţi îndoite sub 90 de grade, acolo şi este steluţa, dublu v (w) în limba evreiască este cifra 6 (şase), şi dacă este pe mâncare www, atunci rezultatul e acelaşi!
măncarea codată ca pentru purcei!
Sfânta Cruce curăţă sângele şi alungă diavolii!
făceţi fără ruşine peste orice bucate la masă sau înainte de devorare, ca să nu vă otrăviţi.
că necuratul poate intra în om chiar dacă nu face semnul Sfintei Cruci pe mâncare!
Luminarea este Iisus Hristos care aşteaptă pocăinţa şi Sfinţirea Creştinilor!
Nouă, creştinilor, ar trebui să ne fie străină teama şi disperarea că
Antihrist va veni. Trebuie să ne fie teamă de căderile şi de patimile noastre. Dacă noi vom cădea în patimi, ne lepădăm de Hristos până să vină Antihrist. Iar dacă noi vom merge pe calea virtuţii, vom merge şi dacă va veni Antihrist.
A oare să mănânci hrană de la satana, nu este păcat?
omul că se îmbuibează cu măncare jertvită necuratului nu este păcat?
şi dacă nu ne vom pregăti, nu ne vom lepăda de lume, o să ne trezim şi cu ştampila verde în frunte şi nici moarte firească nu vom vedea, ci vom fi pregătiţi pentru chinurile care încep pe suprafaţa terestră şi nu se termină în veac!
Să fim gata pentru toate greutăţile, să nu tăcem, să mărturisim adevărul aşa cum este el, şi să ştim că frica e de la vrăjmaş!
Nu avem ce ascunde!
Sf. Nicolae Velimirovici, ierarhul care a fost canonizat de Sinodul Bisericii Serbiei nu cu multă vreme în urmă, spunea următoarele lucruri: „Vedem şi noi multe semne care au fost prezise de Domnul Iisus, nu suntem orbi. Asta însă nu ne dă dreptul să hotărâm ziua sfârşitului lumii şi, cu atât mai puţin, să ne dorim înmulţirea răului în lume, căci, o dată cu înmulţirea răului, se înmulţeşte şi numărul nedrepţilor ce-şi pierd sufletul, iar noi, ca fii ai lui Dumnezeu, trebuie să dorim ceea ce doreşte şi Părintele nostru Ceresc, şi anume ca toţi oamenii să se mântuiască. Marea nu are decât să se clatine, pământul să se cutremure şi stelele să cadă, noi trebuie să stăm fără tulburare, încredinţându-ne voii celei bune a Făcătorului şi dorind binele tuturor făpturilor omeneşti”.
Să ne rugăm ne-ncetat!
să ne rugăm pentru luminarea ierarhilor!
Să ne rugăm pentru iertarea păcatelor a întregului nostru neam până la Adam!
Să iertăm pe cei ce ne greşesc, pentru că în Rugăciunea Evanghelică, „iartă nouă greşalele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, deci, fiecare osândind pe cineva – pe noi ne osândim, căci toţi suntem păcătoşi din fire şi trebuie să iertăm! Dar să nu-L trădăm pe Dumnezeu!
să nu-l tolerăm pe satana!