De la originile civilizaţiei şi până în urmă cu vreo zece ani, toată lumea ştia ce este căsătoria, respectiv uniunea dintre un bărbat şi o femeie, aşadar era clar că nu pot exista căsătorii între persoane de acelaşi sex. De aceea nici Constituţiile celor mai multe ţări nu cuprind definiţia căsătoriei, deoarece nu era considerată necesară.

În ultimul timp, câteva state au adoptat o legislaţie care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex, iar exemplul lor e urmat şi de altele. Astfel, s-a distrus consensul juridic şi moral cândva universal asupra conceptului de căsătorie.

În consecinţă, tot mai multe state încearcă să protejeze societatea împotriva încercărilor instituţiilor internaţionale (ONU, UE, CEDO) de a impune din exterior o redefinire a căsătoriei şi familiei. Aceasta se face prin amendarea legilor constituţionale, pentru a defini în mod explicit căsătoria ca uniune permanentă între bărbat şi femeie.

Opt ţări din UE (Olanda, Belgia, Suedia, Danemarca, Anglia, Spania, Franţa, Portugalia) au adoptat, de obicei cu votul unei minorităţi parlamentare, legi care permit căsătoria între persoane de acelaşi sex.

În contrapondere, şapte state membre (Letonia, Lituania, Polonia, România, Ungaria, Bulgaria şi Croaţia) şi-au amendat legile constituţionale pentru a feri conceptul de căsătorie de interpretările arbitrare.

Astfel, tendinţa de recunoaştere a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex este contracarată de o tendinţă opusă în alte ţări. Cea de a doua, de contracarare, e mult mai semnificativă, având în vedere că o lege votată de minorităţi parlamentare (cum a fost în Franţa şi Spania, unde opoziţia a fost foarte puternică în cea mai mare parte a societăţii civile) nu are reprezentativitate, în timp ce un amendament la Constituţie cere de obicei o majoritate de trei sferturi din populaţie.

Se poate, de fapt, spune că adevărata tendinţă la nivel european este de a proteja căsătoria împotriva încercărilor de redefinire.

Este o nuanţă extrem de importantă în contextul încercărilor CEDO de a reinterpreta Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, făcând-o să oblige statele să legifereze căsătoriile între persoane de acelaşi sex, sau măcar uniunile civile de acest tip.

Contrar tuturor aşteptărilor, CEDO adesea nu îşi bazează rezoluţiile pe argumente juridice, ci pe identificarea tendinţelor în practica juridică. Are prostul obicei de a argumenta că, din moment ce un număr suficient de ţări au adoptat o lege controversată (precum dreptul la avort, la eutanasiere sau la procreaţia asistată), aceasta devine consens incipient („emerging consensus”), iar celelalte ţări trebuie să urmeze acelaşi curs.

Acest raţionament este lipsit de sens, dar în cazul redefinirii căsătoriei este bine că nu se poate identifica un consens care să le dea apă la moară.

Cel de al optulea stat membru UE care se alătură celor care vin în apărarea căsătoriei şi familiei tradiţionale este Slovacia. Mişcarea Creştin Democrată (KDH), formaţiune politică locală condusă de un fost comisar european, a impus drept condiţie pentru susţinerea reformei în justiţie adoptarea în legea fundamentală a unui amendament care să definească explicit căsătoria ca „uniune între un bărbat şi o femeie”.

Guvernul condus de un partid de stânga a dat semne că va accepta propunerea, un purtător de cuvânt declarând că aceasta „nu adaugă nimic nou, ci doar confirmă ceea ce a fost dintotdeauna”.

Consensul larg din Slovacia i-a deranjat pe activiştii pentru drepturile homosexualilor. ILGA Europe, o falsă organizaţie non-guvernamentală care a fost de fapt înfiinţată de Comisia Europeană, a publicat pe 27 februarie un comunicat în care denumeşte drept „homofobă” propunerea de „redefinire” (!) a căsătoriei în Constituţia Slovacă. În comunicat se spune: „ILGA Europe la cere parlamentarilor slovaci să renunţe la propunerea discriminatorie şi lipsită de sens. Slovacia nu oferă niciun fel de recunoaştere legală cuplurilor de acelaşi sex”. Co-preşedintele Consiliului Executiv al ILGA Europe, Gabi Calleja, a declarat, citată în comunicat: „Astfel de amendamente sunt discriminatorii. În mod evident, nu sunt motivate de grija autentică pentru familie, ci îşi propun să împiedice recunoaşterea drepturilor şi protejarea parteneriatelor între persoane de acelaşi sex”. Celălalt co-preşedinte ILGA Europe, Paulo Côrte-Real, spune şi el: „Recentele amendamente adoptate în Letonia, Ungaria şi Croaţia s-au dovedit a fi susţinute de extremiştii religioşi şi de ultra-conservatorii care nu ezită să facă abuz de instrumente democratice precum amendarea Constituţiei pentru a-şi îndeplini programul homofob… Parlamentarii slovaci ar trebui să prevină căderea unei alte ţări în capcana homofobă…”.

Aceasta demonstrează lipsa totală de argumente a lobby-ului homosexual şi strategia sa discutabilă:

•Nu oferă o teorie coerentă despre esenţa şi scopul căsătoriei – de aceea, nu furnizează argumentele pentru care relaţiile între persoane de acelaşi sex s-ar putea încadra în definiţia căsătoriei, deoarece nu pot contribui la propăşirea binelui comun prin procrearea şi creşterea de copii.

•Lipsa evidentă de argumente este compensată de limbajul instigator la ură: cei care sprijină propunerea sunt defăimaţi ca „homofobi”, „extremişti religioşi” şi „ultra-conservatori” care „nu sunt motivaţi de grija autentică faţă de familie”. De asemenea, propunerea lor este calificată drept „discriminatorie” şi „populistă”. Astfel, în loc să vină cu argumente raţionale, strategia ILGA se construieşte pe atacuri la persoană. Este o strategie tipic comunistă: nu-ţi pierde timpul cu argumente, atacă-ţi personal oponentul.

•Comunicatul ILGA-Europe conţine şi câteva inadvertenţe. În primul rând, este absurd să spui că amendamentul propus „redefineşte” căsătoria. Este de fapt o protejare a actualei definiţii, care a rămas neschimbată de-a lungul istoriei umanităţii. Cei care vor să redefinească de fapt căsătoria sunt membrii lobby-ului homosexual.

După cum am spus, ILGA Europe, fondată de un organism central al UE, nu poate fi definită ca parte a „societăţii civile”. Iar un comunicat precum acesta o situează chiar şi în afara societăţii civilizate, cu toate că e organizaţie membră a Agenţiei Europene pentru Drepturile Omului, o platformă a societăţii civile din Europa.

Ca răspuns la pretenţiile absurde ale acestei organizaţii, Roger Kiska, de la Alliance Defending Freedom, a trimis o scrisoare către ILGA Europe, în care arată:

„În 2012, Agenţia Europeană pentru Drepturile Fundamentale (FRA) a respins cererea de aderare primită de la Alianţa pentru Familie din România pe motiv că pe site-ul acesteia nu se folosea un ton adecvat în discutarea chestiunii căsătoriei. Drept urmare, FRA a adoptat un cod de conduită care le cere membrilor «să se abţină de la orice manifestări împotriva unor drepturi fundamentale ale unor persoane sau grupuri» membre şi «de la orice manifestări care pot periclita un dialog constructiv în cadrul acestei platforme, respectând demnitatea şi drepturile celorlalţi participanţi». Una din publicaţiile agenţiei caracterizează ca incitare la ură discursul public lipsit de respect”.

Scrisoarea lui Roger Kiska, care este şi slovac de origine, continuă astfel: „(…) şi reprezentanţilor ILGA Europe ar trebui să li se aplice aceleaşi standarde care au fost aplicate Alianţei pentru Familie din România. Folosirea comunicatelor de presă pentru a defăima persoane şi organizaţii care sprijină căsătoria între bărbat şi femeie, numindu-le pe acestea homofobe, extremiste şi ultra-conservatoare închide posibilitatea oricărei dezbateri reale despre însemnătatea şi rolul căsătoriei în societate şi încurajează oamenii să-şi exprime ura faţă de apărătorii căsătoriei tradiţionale. (…) Este responsabilitatea Agenţiei Europene pentru Drepturile Fundamentale să asigure aplicarea aceloraşi standarde de conduită participanţilor la platforma sa, inclusiv celor care se situează pe poziţii divergente în chestiunea căsătoriei”.

Sursă: Turtle bay and beyond

Traducere: Ştefana Totorcea, http://stiripentruviata.ro