În cea de-a doua zi de Crăciun, în calendarul ortodox și cel greco-catolic există sărbătoarea așa numitului Sobor al Maicii Domnului. Apărută în secolul al V-lea, Soborul Maicii Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători celebrate în cinstea Fecioarei Maria.

Biserica a rânduit ca astăzi, în a doua zi de Crăciun, să fie sărbătorită Maica Domnului împreună cu soborul celor care o cinstesc pe ea. Soborul Maicii Domnului este una din cele cinci mari sărbători din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria

Citeşte şi:  Sfantul Ioan Gura de Aur despre VINDECAREA LUNATICULUI

Cuvântul sobor provine din slavonă și înseamnă adunare, o întâlnire am putea spune astăzi, a sfinților în jurul Maicii Domnului.

Astfel de soboare există în calendarul ortodox după fiecare mare sărbătoare care amintește de un eveniment important în istoria mântuirii. Avem soborul Sfântului Ioan Botezătorul imediat după Bobotează sau cel al Sfinților Părinți Ioachim și Ana, imediat după nașterea Maicii Domnului.

Citeşte şi:  Sfîntul Mucenic Emilian de la Durostor, care s-a săvârșit în timpul persecuţiei dezlănţuite de împăratul Iulian Apostatul

În toate aceste cazuri, în centru se află comuniunea, prietenia dintre cei care se împărtășesc de Dumnezeu atât aici, pe pământ, cât și dincolo, în ceruri.

Sarbatoarea de astazi ii indeamna pe credinciosi sa se adune in cinstea Maicii Domnului. Maica Domnului trebuie preaslavita, in mijlocul tuturor Sfintilor fericiti din ceruri si adunarea noastra de pe pamant este insotita de cetele tuturor Sfintilor si Ingerilor din ceruri. Adunarea cereasca cinsteste pe Maica Domnului, cea care a dat nastere lui Hristos.