Sondaj! Cum apreciază cetățenii actuala guvernare și ce așteptări au de la politicieni
Doar 29% dintre respondenții unui sondaj, realizat în această lună, consideră că lucrurile merg într-o direcție bună în R. Moldova. Cifra este în creștere cu patru la sută față de sondajele anterioare, dar este totuși pesimistă. Peste 60 la sută dintre cei chestionați sunt de părere că lucrurile merg într-o direcție greșită, scrie tv8.md
Cetățenii sunt nemulțumiți în continuare de guvernare. O treime dintre respondenții sondajului au acordat note între 1 și 4 actualului Guvern, 23% au acordat note de 7 și 8 și numai opt la sută dintre cetățeni au dat note foarte mari de 9 și 10 guvernanților.
În topul problemelor enumerate de cetățeni sunt exclusiv cele din domeniul social: salarii, pensii, locuri de muncă, migrația, corupția. Este pentru prima oară când calitatea drumurilor nu a intrat în topul problemelor indicate de cetățeni, fiind abia pe locul zece.
Întrebați care ar fi cele mai mari greșeli comise de Guvernul Maiei Sandu, oamenii au indicat: creșterea prețurilor și tarifelor, închiderea școlilor, anularea proiectelor fostei guvernări, dar și faptul că a permis hoților să fugă din țară.
La capitolul realizări, respondenții sondajului au indicat: eliberarea din funcții a oligarhilor, lupta cu corupția, inițierea unor reforme, dar și deblocarea finanțărilor din străinătate.
Sondajul a fost realizat de compania IMAS în perioada 7-22 septembrie, pe un eșantion de 1500 de respondenți din 121 de localități. Marja de eroare este de 2,5 la sută.