Agricultura este unul dintre cele mai importante domenii ale vieții moderne. Modul în care producem hrana pe care o consumăm influențează starea de sănătate a populației, dar determină și standardul de calitate a vieții la scară globală. Agricultura performanță este în continuare dependentă de capacitatea de combatere a dăunătorilor, motiv pentru care consumul de astfel de substanțe este un indicator al gradului de dezvoltare a agriculturii unui stat. Printre cele 20 de țări din Uniunea Europeană pentru care Eurostat are date statistice complete, Spania, Franța, Italia și Germania sunt cei mai mari consumatori de pesticide din Uniune, cu 79% din vânzările totale în anul 2016. Aceste patru state sunt și cei mai importanți producători agricoli din UE, care însumează împreună aproximativ 47% din terenul arabil. Volumul vânzărilor de pesticide este considerat un indicator al consumului de asemenea substanțe în agricultură. Prin comparație, dacă Spania consuma la nivelul anului 2016 aproximativ 80 de milioane de kg de pesticide, România trecea puțin peste 10 milioane de kilograme.
Pesticidele sunt substanțe chimice utilizate în agricultură pentru a stârpi organisme considerate dăunătoare, pentru că pun în pericol sau limitează recoltele. Pesticidele se împart în trei mari categorii:
– fungicidele, care combat ciupercile dăunătoare
– erbicidele, care combat vegetația dăunătoare
– insecticidele, care combat insectele