Fragmente din SCRISORILE CUVIOSULUI STARET NICON DE LA OPTINA catre fiii sai duhovnicesti:

“Iubitoare de Dumnezeu domnişoară L.,

Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu tine în veci! Am primit cele două scrisori ale tale şi am de gând să-ţi răspund cu ajutorul lui Dumnezeu în amanunt, dar, pentru că cea care mi-a adus scrisorile tale se grăbeşte, nu voi putea face acest lucru acum şi îţi voi trimite scrisoarea prin poştă. Acum însă îţi spun numai că deocamdată nici să scriu, nici să merg după scrisorile primite nu se cuvine, deşi în cererea de a merge se menţionează faptul că este „pentru Hristos“. Acest lucru nu trebuie să-l ascult. In întărirea acestor cuvinte ale mele pot spune multe, însă acum voi rela­ta doar o simplă istorisire din vieţile Sfinţilor Părinţi. Un frate a văzut un pustnic care mergea pe cale şi a alergat după el, dorind să discute cu el pentru folosul sau sufletesc. Pustnicul, văzând acest lucru, a fugit de el dorind să se ascundă. Acela a început să-l strige şi sa-i spună că aleargă după el pentru Dumnezeu. Cel ce fugea, însă, continua să fugă, strigând şi răspunzandu-i fratelui că şi el fuge tot pentru Dumnezeu. In această istorisire vedem că amândoi fugeau, de fapt, pentru Dumnezeu…

Despre celelalte lucruri îţi voi scrie data urmă­toare. Domnul să te păzească de toate relele şi nenorocirile! Mă voi ruga pentru tine pe măsura puteri­lor mele. Pentru mine să nu te îngrijorezi, căci totul se săvârşeşte şi se poate săvârşi numai după voia lui Dumnezeu. Pace ţie!

Kozelsk. 15/28 septembrie 1924

Iubitoare de Dumnezeu domnişoară L.,

Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu tine în veci! Continui să răspund la scrisoarea ta, dar mai întâi de toate vreau să-ti mulţumesc din inimă pentru dragostea pe care o ai faţă de mine, netrebnicul. Pachetul pe care l-ai trimis de ziua numelui meu l-am primit. Domnul să te mântuiască! Nu ştiu cu ce v-aş putea răsplăti pe tine şi pe ceilalţi binefăcători. Mă rog pentru voi toţi pe măsura puterilor mele slabe. Să vă răsplătească Domnul pe toţi cu milele Sale, şi vremelnice, şi veşnice, şi să mântuiască sufletele voas­tre! Mai bun de atât nu ştiu ce să vă doresc.

Am sfinţit pentru tine alte metanii, pe care mă şi străduiesc să ţi le trimit cu prima ocazie, iar celor trimise de tine le voi da altă menire. Nu voi intra în analiza cuvintelor care ţi-au fost spuse la încredinţarea metaniilor, dar îţi voi spune că eu îţi trimit metaniile pentru rugăciune, căci doresc ca tu să-I slu­jeşti Domnului şi cu mintea şi cu inima şi să nu-i slujeşti vrăjmaşului prin niciun simţământ de-al tău. Crede-mă că nu am nici cel mai mic dispreţ fata de tine. Inima mea se îndreaptă către tine cu sincera compătimire şi iubire întru Domnul. Să te înţelepţească Domnul şi să plece de la tine duhul iubirii de sine, care îţi insuflă unele gânduri necuviincioase.

Mă voi ruga după puterea mea pentru sora ta N. Să o ierte Domnul dacă cu voie sau fără voie a făcut ceea ce nu trebuie! In orice caz, eu nu cred că ea putea să facă rău de dragul de a face rău.

Acum – despre batiuşka Nectarie. I-am spus tot ce m-ai rugat să-i transmit şi nu i-am spus că nu ai respectat hotărârea lui. Batiuşka a spus ca tu să nu-i scrii acelei persoane şi să nu te duci la ea. Aceasta a spus-o chiar fără ca eu să-l întreb. Te-a sfătuit să te adresezi Domnului cu rugăciunea „Doamne, miluieşte-mă!” şi prin aceasta să atragi asupra ta mila şi ajutorul lui Dumnezeu. Rămăşiţele amintirilor neplăcute incetul cu încetul vor pieri şi-ţi va fi mai uşor.

Apoi am discutat problema despre schimbarea locuinţei tale. In cele din urmă, batiuşka ţi-a dat blagoslovenie să-ti cauţi alt loc, dar nu a arătat vreun loc anume. Principalul este că eu am primit de la o anumită persoană, în care am încredere şi pe care o cunosc datorită batiuşkăi Varsanufie, nişte scrisori, din care se poate vedea situaţia de acolo; bagă de seamă că nu au duhovnic. Scrisorile acestea ti le trimit tie, în cazul în care te întorci. Nu pot să nu-i spun batiuşkăi despre ele şi de aceea problema referitoare la Diveevo a fost lăsată de-o parte, iar alte locuri deocamdată nu cunoaştem. Desigur, i-am cerut să se roage pentru tine şi să te binecuvânteze. Batiuşka n-a uitat pe nimeni dintre voi, vă ţine minte şi ţine la voi.

Despre intrarea în mănăstire, deşi am vorbit, totuşi am vorbit puţin. Impresia mea este că batiuşka ar da binecuvântare dacă s-ar găsi un loc potrivit. Imi scrii că ai vrea să pleci, să mergi un­deva departe. Mie mi se pare că acest lucru este fără importanţă, căci de tine nu poţi fugi nicăieri, doar te indepărtezi de oamenii care te iubesc sincer. Ca să lo­cuieşti în Kozelsk, nu insist, dar înţeleg foarte bine că in Kaluga este foarte greu să trăieşti şi de aceea cu toată inima îti dau binecuvântare să-ti cauţi undeva un loc în afara Kalugăi. Dumnezeu să-ţi fie ajutor! Din partea mea eu voi fi atent la ştirile despre asemenea locuri, dar nu-ţi pot făgădui nimic dinainte. Să se facă cu tine voia Domnului cea atotbună! Mi-ai scris oarecum despre rânduiala vieţii tale, că te simţi străină. Că nu-ţi găseşti locul şi numai la suprafaţă îţi îndeplineşti îndatoririle la serviciu, fără să te integrezi în vreun cerc. Este bine, adică lucrul acesta este necesar la un moment dat în situaţia ta.

Pace sufletească nu ai datorită împrejurărilor potrivnice ale vieţii, datorita încercărilor şi amărăciunilor. Nu-ţi pierde nădejdea, ci lasă-te în voia lui Dumnezeu! Din tot ce mi-a spus batiuşka Nectarie la ultima vizită pe care i-am făcut-o, cel mai mult mi-au plăcut cuvintele despre lăsarea în voia lui Dumnezeu. Nu-mi aduc aminte ale cui erau cuvintele pe care mi le-a spus, dar sunau cam aşa:

„Nu este nimic mai primejdios pentru monah ca dorinta sau stăruinţa de a-şi rândui viaţa după mintea sa”.

Aşadar, dacă tinzi spre monahism, lasă-te pe tine în voia lui Dumnezeu! Mă rog Domnului să îndrepteze calea ta către mântuire. Rugăciunea împreună cu lăsarea în voia lui Dumnezeu au făcut şi fac minuni, ceea ce este cu neputinţă fac să fie cu putinţă. De ace­ea mă rog pentru tine, ca duhovnic al tău, şi tu să te rogi – şi Dumnezeu va trimite mila Sa, fără îndoiala te va ajuta. Cum anume te va ajuta, nu-ţi pot spune căci mai departe nimic nu văd şi nu ştiu, dar cred şi ştiu că te va ajuta. Observ că ţi-ai pierdut nădejdea, din care pricină te socoteşti nevrednică de ajutorul lui Dumnezeu şi de iertare. Nu numai o dată ţi-am spus că, dacă gândeşti aşa, jigneşti iubirea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire. Niciun păcat nu poate birui bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu dacă noi ne căim pentru el şi cerem iertare. Nimeni nu te dispreţuieşte, ci îngerii lui Dumnezeu se bucură de mântuirea ta şi plâng atunci când eşti în deznădejde şi te îndoieşti de mila lui Dumnezeu.

Mi-ai mai scris că te-a tulburat grija mea pentru starea ta materială, pentru faptul că vei rămâne fără serviciu şi, prin urmare, fără salariu. Dar eu mă mir de tulburarea ta. Toate cuvintele şi exemplele pe care le-ai adus nu se potrivesc deloc aici. Nouă ni s-ar potrivi cuvintele cuviosului Ioan Scărarul:„A ne minuna de ostenelile acestor sfinţi este un lucru de laudă, a râvni la ele – este spre mântuire; iar a dori să devenim dintr-o data urmatorii vietii lor este un lucru nesabuit si cu neputinta de implinit“.

(Cuv.4, 42)

Varsanufie mi-a spus:

„Am vrea noi să lăsăm pântecele nostru dincolo de gardul schitului, dar nu putem – el rămâne tot cu noi” şi, prin urma­re, şi trebuinţele sale rămân. Dacă noi am fi cuvioşii Antonie şi Macarie, am putea face faptele lor. Dar, pentru că nici măcar nu ne asemănăm cu ei, trebuie să pe conştientizăm neputinţa noastră şi să ne smerim, să săvârşim nevoinţa după putere. Căci din pricina lipsei de măsură sau a condiţiilor grele de viaţă unii au renunţat de tot la nevoinţa. Să mergem încet-încet catre mântuire, compensând lipsurile şi neputinţa cu mustrarea de sine şi alungând deznădejdea cea diavo­lească cu nădejdea în mila lui Dumnezeu, dar nicide­cum căzând în păcate de bunăvoie. Episcopul Ignatie Brianceaninov este, de asemenea, un om ieşit din comun şi de aceea nici cu el nu se pot compara toţi; dar şi despre el se poate spune că nu a putut trăi în anumi­te mănăstiri din pricina nevoii materiale şi a nepu­tinţei trupeşti, dând ascultare fără să vrea neputinţei omeneşti.

Prin aceasta eu nu vreau să te dezamăgesc şi să te las pradă grijilor privitoare la bunăstarea materială şi la belşug, nu – eu voiesc doar ca tu să mergi pe calea de mijloc, pe care Sfinţii Părinţi au numit-o împărătească. Ca tu să fii cumpătată şi înţeleaptă în năzuinţele tale şi să înţelegi că şi se poate şi trebu­ie să te îngrijeşti de cele trupeşti, dar nu „cu sufletul tău“, cum se spune în Evanghelie, căci în Evanghelie nu este interzisă orice grijă, ci numai aceea care aca­parează sufletul nostru şi nu îi dă voie să slujească lui Dumnezeu. Lucrarea pământului este o muncă cin­stită, binecuvântată de Dumnezeu, dar grija pentru ea ocupă tot timpul. Abia îşi strânge plugarul recolta, căci trebuie să semene şi să are pentru recolta din anul următor. Şi acest lucru trebuie să-l facă el, dar recolta trebuie s-o aştepte din partea Proniei lui Dumnezeu, căci ea, cu adevărat, depinde numai de Dumnezeu. Este clar pentru oricine se gândeşte la oameni, seceta, grindină, vânturi, viermi, lăcuste şi alte lucruri, care depind numai de Pronia lui Dumnezeu. După tot ce ţi-am scris şi ţi-am citat, cred că nu te vei tulbura şi vei înţelege pe deplin cum trebuie văzute grijile privitoa­re la viaţa noastră trupească.
Cuvintele Apostolului Pavel către Corinteni (1 Cor. 15, 10):

„Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt”

– trebuie înţelese astfel: Sfântul Apostol Pavel, uitându-se la viaţa sa dinainte, la faptul că fu­sese prigonitorul Bisericii lui Hristos, se socoteşte cel mai mic dintre apostoli, chiar călău, dar în acelaşi timp nu poate să nu vadă harul ce i s-a dăruit, pe care avându-l, s-a ostenit mai mult decât toţi apostolii. Şi iată ce spune: oricum aş fi fost eu înainte şi, poate, şi  acum, ca om, dar acum sunt ceea ce a făcut din mine harul lui Dumnezeu. Sunt apostol. Sunt propovăduitor şi mă ostenesc, dar înţeleg că toate acestea depind de harul lui Dumnezeu, care mi s-a dat, şi nu de persoana mea. Eu, personal, sunt nevrednic să mă numesc apostol. Aceste cuvinte ale apostolului au fost şi sunt repetate de mulţi. Am îndrăznit să le rostesc şi eu, căci înţeleg pe deplin – ca om sunt nimic, dar ca preot am în mine harul preoţiei şi lucrez aşa cum îmi dă harul acesta să lucrez.

Acum mă întorc puţin înapoi. De vreme ce încă nu s-a hotărât noua ta locuinţă, găsesc că este întru totul admisibil să dai lecţii particulare contra cost. Dar sa nu te osteneşti peste puteri. Apoi găsesc că este posibil, în cazul schimbării locuinţei, să-i scrii proprietarului că pleci din Kaluga, pentru un timp – nu ştii cât, şi de aceea ai hotărât să-i laşi cheia surorii N. Atunci vei putea alcătui scrisori pentru redacţie. In privin­ţa şcolii, părintele Nectarie a fost de acord cu părerea mea, că trebuie să continui şcoala, dar să nu cedezi în ceea ce priveşte credinţa şi, dacă ţi se cere să-ţi calci pe conştiinţă, atunci, desigur, trebuie să renunţi la şcoală şi să te laşi în voia şi mila lui Dumnezeu. Domnul să te păzească! Din inimă îţi doresc toate mi­lele lui Dumnezeu, pace sufletească şi bucurie întru Domnul!

Mai adaug nişte extrase din operele Episcopului Ignatie Brianceaninov:

• 1. Nr. 211. Când omul îşi mătură camera, nu se ocupă cu examinarea gunoiului, ci îl face pe tot grămadă şi îl dă afară. Aşa să faci şi tu. Să spovedeşti toate păcatele tale la duhovnic şi atât, iar în judecarea lor nu te băga. Sfinţii Părinţi deseori le interzic acest lucru celor care nu se pot analiza corect pe ei înşişi. O asemenea analiză nu are rost, ea duce la slăbănogire şi neorânduială. Păzeşte-te de păcate, căieşte-te pentru cele săvârşite din pricina neputinţei şi a patimii, fără să-ţi îngădui ca în timpul pocăinţei să cazi în nedumerire şi deznădejde. Şi nu aştepta să fii fără de păcat Potirul lui Hristos. Vol. 1

• 1. Roagă-L pe Dumnezeu să depărteze de la tine orice năpastă, orice ispită. Nu trebuie să te arunci cu îndrăzneală în vâltoarea necazurilor (iar lipsa hranei este tot un necaz). Aici este vorba de mândrie si încredere prea mare în sine. Iar când necazurile vin singure – să nu te temi de ele…
• Vol. 5. Cap. 7. Despre viaţa în ascultare faţă de un stareţ

…Ascultarea călugărească în felul şi natura prin care a intrat în mediul vechiului monahism este o mare taină duhovnicească. Inţelegerea ei şi împlinirea ei desăvârşită au devenit cu neputinţă pentru noi. Astăzi este cu putinţă numai cercetarea ei, săvârşirea cu  evlavie şi înţelepciune, este cu putinţă numai însuşirea duhului ei. Noi vom păşi pe calea dreptei cugetări şi a înţelepciunii celei mântuitoare de suflet atunci când, citind răspunsurile şi regulile vechilor pă­rinţi – ascultările lor, la fel de minunat împlinite şi de ocârmuitori şi de supuşi – vom vedea declinul general al creştinismului, vom conştientiza că nu suntem în stare să moştenim lucrarea părinţilor în deplinătatea si în toată bogăţia ei. Şi mare este mila lui Dumnezeu faţă de noi, mare fericire pentru noi este faptul că ne este dat să ne hrănim cu firimiturile ce cad de la masa duhovnicească a părinţilor. Aceste firimituri nu alcă­tuiesc în sine o hrană consistentă, dar pot, chiar dacă rămâne senzaţia lipsei şi a foamei, să ne păzească de moartea sufletească.

• Vol. 5. Cap. 30. Necazurile sunt soarta călugă­rilor vremurilor din urmă.

Sfinţii Părinţi, călugării primelor veacuri creş­tine, fiind creştini desăvârşiţi, plini de Sfântul Duh, au avut descoperire de sus cu privire la monahismul vre­murilor din urmă şi au rostit cu privire la el o proorocie, care se împlineşte înaintea ochilor noştri. Toate prezicerile părinţilor sunt asemănătoare între ele şi vestesc că monahismul vremurilor din urmă va avea o viaţă foarte slabă, că nu va avea nici acele puteri trupeşti şi sufleteşti, nici acea bogăţie de daruri harismatice, pe care le-au avut primii monahi, că însăşi mântuirea va fi pentru el foartea grea… Inaintea lui Dumnezeu sunt vădite şi viclenia satanei şi greutatea luptelor îndreptate de el împotriva monahismului de­săvârşit. Dumnezeu îi încununează pe noii luptători nu mai puţin decât pe cei vechi, deşi nevoinţa celor dintâi este mai puţin dovedită decât a celorlalţi. Nu trebuie să ne dedăm slăbănogirii, deznădejdii şi trân­dăviei. Dimpotrivă, să ne îndreptăm toată atenţia şi toată strădania spre împlinirea poruncilor evanghe­lice.

Trebuie să înţelegem duhul vremurilor şi să nu ne lăsăm atraşi de ideile şi impresiile dinain­te, pe care în prezent este cu neputinţă a le înfăptui. Importanţa este a creştinismului, nu a monahismului.

Monahismul este important în măsura în care duce la creştinismul desăvârşit.

Din: Starețul Nicon de la Optina, Sfaturi în vremuri de prigoană, Editura Egumenița 2009