La sesiunea solemnă de zilele trecute, organizata cu ocazia celei de-a 20-a aniversari a Constituției Ucrainei, au fost invitați Primatii tuturor confesiunilor, cu excepția… Bisericii Ortodoxe canonice Ucrainene, fapt care a demonstrat o încălcare a drepturilor de egalitatea a cetățenilor din motive religioase, conform unui raport al Uniuniunii Jurnalistilor Ucraineni.

La sesiune, au participat principalii politicieni ai țării, reprezentanții organizațiilor civile, inclusiv Primatii tuturor cultelor și reprezentantii asociațiilor religioase ale Ucrainei, cu excepția… celei mai numeroase Biserici Ortodoxe din Ucraina: Biserica Ortodoxă Ucraineană, singura Biserica Ortodoxa canonica, recunoscuta in sanul Ortodoxiei universale.

„De data aceasta, nu a fost transmisa nicio invitație catre Oficiul Mitropoliei Kievului, de a participa la festivitățile ocazionate de Ziua Constituției. Prin urmare, administratia organului legislativ suprem al Ucrainei a încălcat grav normele constituționale fundamentale privind cea de-a 20-a aniversare a legii fundamentale a Ucrainei, subliniind astfel faptul că nu toți cetățenii din statul nostru se bucură de drepturi egale, pornind de la convingerile lor religioase”, subliniază raportul.

„Se asteapta ca Administrația Radei Supreme să justifice acțiunea sa, care este un exemplu elocvent de discriminare a statului împotriva celei mai mari denominatiuni din țară.

Biserica Ortodoxa Ucraineana a strans laolalta milioane de cetățeni ucraineni care au participat la momentul respectiv în alegerea Parlamentului, în componența sa actuală” – a declarat si Diviziunea de Crestere a Nivelului de Constientizare.

Potrivit expertului politic Mihail Pogrebinskiy, gestul „înseamnă război declarat împotriva cultului ucrainean cel mai influent – Biserica Ortodoxă Ucraineană” și contrazice absolut Constituția și legile Ucrainei.

Sursa: Lacasuri Ortodoxe

 

Citeşte şi:  Adresarea Prea Sfinţitului Marchel către sf.Sinod al BOM