Într-una dintre vizitele mele la Părintele, mi-am amintit şi i-am pomenit un fragment din cuvântarea Sfântului Ioan Gură de Aur despre rugăciune: „Aşa cum rugăciunile făcute noaptea de Apostolii Pavel şi Sila au deschis porţile temniţei, tot aşa şi rugăciunea făcută noaptea de către creştini poate deschide porţile Cerurilor”. Bătrânul s-a bucurat mult când a auzit acestea.
‒ Foarte frumos, mi-a spus vesel. Unde ai găsit fragmentul? Să-l copiezi şi să mi-l aduci şi mie în întregime. Aşa este, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, aşa se întâmplă la rugăciunile de noapte. Când te trezeşti noaptea, să nu te întorci pe partea cealaltă ca să adormi la loc, ci să te ridici, să îngenunchezi în faţa lui Hristos răstignit şi a sfinţilor Săi şi să te rogi cu smerenie şi cu iubire. O jumătate de oră, un sfert, zece minute, cinci, cât poţi. Vei afla mare ajutor. Să te duci şi la privegheri.
Părintele nu mi-a zis nimic despre el, dar, din ce am aflat de la un restrâns cerc de apropiaţi ai săi, chiar dacă nu citise acea Omilie a Sfântului Ioan Gură de Aur, o punea în practică în fiecare noapte. Ba mai mult, făcuse înţelegere cu mulţi dintre fiii săi duhovniceşti să se roage împreună, la anumite ore, în fiecare seară. Această comuniune în rugăciune dintre Părinte şi fiii duhovniceşti îi unea, în chip tainic, cu Hristos, şi între ei, şi le era de mare ajutor în viaţă.
Extras din ”Antologie de sfaturi şi îndrumări” – Pr. Porfirie, Ed. Bunavestire
Într-una dintre vizitele mele la Părintele, mi-am amintit şi i-am pomenit un fragment din cuvântarea Sfântului Ioan Gură de Aur despre rugăciune: „Aşa cum rugăciunile făcute noaptea de Apostolii Pavel şi Sila au deschis porţile temniţei, tot aşa şi rugăciunea făcută noaptea de către creştini poate deschide porţile Cerurilor”. Bătrânul s-a bucurat mult când a […] 🔺 https://c.aparatorul.md/78tg0 🔺
Doamne ajuta amin
Doamne ajută la toți Amin
DOAMNE AJUTA-NE LA TOATA LUMEA AMIN AMIN AMIN
Doamne ajută și iartă-ne greșelile noastre !!!!
Doamne ajută Amin!🙏❤🙏
Rugăciunea făcută din inimă și din tot cugetul are valoare în fața Domnului Nostru Iisus Hristos. Să fiți mereu cu gândul la rugăciune și ziua, și noaptea nu-i e râu.
Doamne ajuta-ne Amin
Doamne ajuta ne să facem voia ta!
Doamne ajuta !
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA
Doamne ajuta! Amin!
Doamne Isuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluestene ajutane vindecane pazestene pe noi pacatosii bolnava Ioana si toata famililiea mea
Doamne ajuta!Amin!
Doamme ajuta ne si miluieste-ne pe noi pacatosii!Amin
Doamne ajuta și sănătate multa la toata lumea care suferă
Amin Doamne ajuta ne.
Doamne ajuta!🙏🙏🙏
Amin!
DOAMNE AJUTĂ AMIN !
Asa este, rugăciunea făcută noaptea este puternică. Atunci când lumea doarme, cel ce se roagă stă de vorbă cu Dumnezeu și este auzit, mai ales dacă o face în mod repetat. Așa cum un copil roagă părintele sa îi îndeplinească o dorință și o face în mod insistent, până la urmă capătă ce dorește. Așa și Tatăl Ceresc ne aude rugăciunea, dacă o facem sincer și în mod repetat. Doamne ajuta tuturor!
Amin !
Doamne ajută ! Amin !
Doamne ajuta tuturor si familiei mele și mie amin
Doamne ajută amin slăvit să fie numele Domnului nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru 🙏
Amin doamne ajuta amin
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta tuturor! Amin!
Doamne ajuta!
Doamne ajuta ! Amin !
Amin amin
Doamne Ajuta tuturor!Amin!🙏
Doamne ajută ne tuturor Amin!
Amin doamne ajuta
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta amin
Amin! Doamne ajută tuturor!
AMIN!
Unde a-ti citit???
😢😢😢
🙏🙏🙏
🙏🙏🙏
❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️
Amin AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN