Cuviosul Ipatie era egumen al Mănăstirii Rufinienilor din Calcedon. Mai înainte încă de înscăunarea lui Nestorie, acest Cuvios avusese o vedenie prin care i se descoperea abaterea patriarhului de la dreapta credință. Astfel, cînd comoara cea rea a inimii aceluia a început să iasă la iveală, şi Ipatie “a cunoscut cugetele lui Nestorie, că nu erau cele ce se cuveneau să fie, a șters îndată numele lui din dipticele bisericii, că să nu mai fie pomenit la Proscomidie.

Înștiințîndu-se despre această evlaviosul episcop Evlavie, s-a temut de urmările unei asemenea fapte; şi cum lucrul se răspîndea şi se făcea cunoscut, Nestorie însuși i-a cerut să-l mustre pe Ipatie, căci Nestorie era încă episcop de Constantinopol.

Deci i-a zis Evlavie lui Ipatie: “De ce ai șters numele lui, mai-nainte de a vedea ce se va petrece?”. Iar Ipatie i-a răspuns: „De cînd am auzit că vorbește necuviincios despre Domnul meu, am încetat comuniunea cu el şi nici numele nu i-l mai pomenesc; fiindcă nu mai este episcop”. Atunci Evlavie i-a spus cu mînie: „Mergi şi îndreaptă ceea ce ai făcut, căci pot să te şi pedepsesc”. Şi i-a răspuns Ipatie: „Fă tot ce voiești, căci eu mi-am pus în gînd să le sufăr pe toate, şi cu un cuget ca acesta am făcut ceea ce am făcut”.

Mult timp după exilul lui Nestorie, diverși demnitari, clerici şi asceți i se adresau Cuviosului, întrebîndu-l dacă este cu putință ca Nestorie să revină în Constantinopol. Acestora le spunea: „Dacă este vremea lui antihrist, atunci trebuie să revină şi Nestorie în Constantinopol; iar dacă nu este vremea lui antihrist, nu este nici a lui Nestorie să revină în Constantinopol. Fiindcă învățătura lui este pregătire pentru antihrist. Cu adevărat, fraților, roșesc pentru necucernicia celor ce-i urmează învățătura şi cugetă asemenea lui în privința tainelor de necuprins cu mintea ale lui Dumnezeu.

„Îndrăzneți îngîmfaţi” (ÎI Petru 2,10), „încercînd să pătrundă în cele ce n-au văzut” (Coloseni 2,18), Nestorie şi părtașii lui nu vor scapă de mînia lui Dumnezeu “şi pierzarea lor nu dormitează” (ÎI Petru 2,3), de nu se vor întoarce şi nu se vor pocăi de înșelăciunea lor nelegiuită. Cît despre noi, fie să păşim pe calea adevărului şi a credinţei predanisite de Sfinţii Apostoli, avînd luminaţi ochii minţii noastre (cf. Efeseni 1,18)”.

Extras din „Străjerii Ortodoxiei. Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei”. Arhimandrit Vasilios Papadakis, editura Egumenita 2015, pag. 101-105.