În părțile Tivaidei, în pustia cea dinăuntru, era un pustnic cu numele Zosima, care a trăit patruzeci de ani în pustie, și față de om nu a văzut.

Acestuia i s-a descoperit că în lumea aceasta este și pământul fericiților. Iar el se ruga lui Dumnezeu, ziua și noaptea, ca să-i arate istoria lor și petrecerea fericiților.

Ştiați că există pe pământ locul acesta dumnezeiesc!? Pământul fericiților

Și odată i s-a trimis îngerul Domnului, zicând: „Zosima, omul lui Dumnezeu s-a auzit rugăciunea ta și sunt trimis de la Dumnezeu ca să-ți poruncesc să te duci în pământul fericiților, însă nu vei rămâne cu dânșii. Acum, scoală-te și pleacă!” Iar Zosima, mulțumind lui Dumnezeu, a ieșit din peștera lui și se ducea, neștiind drumul, numai prin povățuirea lui Dumnezeu.”

A mers trei zile prin pustie, pe jos, după care a fost luat de o cămilă pe spatele său și dus nu se știe cât timp și pe ce distanță.

Apoi s-a făcut cutremur mare și un vânt l-a purtat prin văzduh, lăsându-l pe marginea unui râu.

A vrut să treacă râul, însă, nu a putut. Atunci vede doi copaci mari unul de-o parte a râului și altul de cealaltă parte.

Copacul s-a aplecat și l-a luat pe Zosima pe vârful lui și l-a trecut pe vârful celuilalt copac. Așa a trecut Zosima pe țărmul celălalt, unde era un câmp neted.

Aici s-a odihnit trei zile, după care „vede pe un om șezând gol”, se apropie de dânsul și i-a zis: Bucură-te frate! Iar el i-a răspuns: Darul lui Dumnezeu cu tine!

Tu cine ești și cum ai venit aici? Părintele Zosima îi spune cum a ajuns acolo, la care el i-a spus : Și eu cunosc că ești om a lui Dumnezeu, că nu era cu putință să treci norul și râul, fiindcă lățimea râului este de trei mile și adâncimea lui este până la iad: norul ajunge până la cer, iar tu ai venit aici din deșertăciunea lumii” Iar Zosima i-a zis lui: De ce ești gol?

Acela i-a răspuns: Tu te bucuri că porți piele de oaie, și aceasta se strică de trupul tău, ci privește sus la cer, și vezi haina mea cum este! Iar Zosima privind la cer, a văzut fața lui ca soarele și haina lui ca fulgerul, și s-a temut foarte, zicând în sine că este Fiul lui Dumnezeu și căzut la pământ. Iar acela, ținându-l de mână, i-a zis: Scoală, că și eu sunt unul din cei fericiți, și vino să mergem la Bătrâni.”

L-a dus la un loc unde erau popoare multe și acolo ședeau și Bătrânii.

Zosima după ce mai stat cu ei de vorbă și s-a odihnit câteva zile, le-a cerut să-i scrie „istoria fericiților”. Bucuroși, au scris-o pe plăci de piatră cu unghia mâinii, din care a aflat, următoarele: că, trăiesc în locul acela de pe timpul Proorocului Ieremia, care a zis ca cetatea Ierusalimului va fi dată în mâna închinătorilor la idoli.

Părintele Riham fiul lui Aminadam a cerut poporului să-și scoată hainele lor, să nu mănânce pâine coaptă și să nu bea sicheră și să facă plângere mare și rugăciune, pentru ca Dumnezeu să nu-i dea în robie. Împăratul le-a cerut să se supună lui, dar, ei au răspuns că ascultă numai de părintele lor Riham.

Cei care nu s-au supus împăratului au fost închiși. Dar Dumnezeu a trimis pe îngerul Său, a luat acoperișul, i-a răpit din închisoare, i-a ridicat în văzduh și i-a adus până în locul acela.

Pământul acela rodește roade binemirositoare, iar roadele fiecărui copac erau mai dulci ca mierea, aceasta era hrana și băutura lor.

Mâncau și beau apă o singura dată într-o zi (la ceasul al șaselea), fiecare aveau câte un pom care-și coborau ramurile lor, la ceasul al șaselea și mâncau din roadele lui și beau apa, după care pomii se ridicau. Spunea că acolo „nu era vie, nici arătură, nici rucodelie de lemn sau de fier, nici case, nici un fel de zidărie, nici foc, nici cuțit, nici vânt greu.

Mai scria: „Unii din noi își iau femei până să nască doi fii, și pe urmă se separă unul de altul și trăiesc în cealaltă vreme în curăție și feciorie. Unul din fiii lor se însoară, iar celălalt rămâne în feciorie, și nu este în noi număr de ani, de lună și săptămână.

Dedesubtul pomilor ne este așternutul, căci cad frunzele pomilor și nu se strică, și acestea ne sunt așternutul și acoperământul.

Nu suntem goi, precum ne vezi cu trupul și nesocotești, ci avem îmbrăcămintea dreptății și nu ne rușinăm unul de altul.

Cunoaștem pe toți drepții din lume și pe păcătoși, fiindcă în toate zilele vin îngerii și ne vestesc nouă faptele drepților și ale păcătoșilor.

Pentru cei drepți ne bucurăm, iar pentru păcătoși ne mâhnim și ne rugăm lui Dumnezeu ca să se pocăiască și să plângă către Dumnezeu ca să le ierte păcatele lor.

Iar când vine vreme postului, Patruzecimii, toți pomii încetează din roadele lor, și ne plouă Dumnezeu mană din cer (pe care a plouat-o și părinților noștri) atunci cunoaștem că s-a schimbat vremea anului.

Iar când vine Paștele, atunci își dau pomii roadele cele cu bun miros, și atunci cunoaștem că este începutul anului celui nou și priveghem trei zile, pentru Învierea Domnului.

Nu este la noi nedreptate sau ispite, nici boli trupești, ci este pace, unire multă și dragoste… Vremea vieții noastre este de trei sute șaizeci de ani, iar ziua sfârșitului nostru ne-o arată îngerul.

Când vine îngerul și anunță sfârșitul cuiva pentru a chema sufletul la cer, atunci cel care este chemat, este condus de către bătrâni și tot poporul și de înger la locul de îngropare, luându-și rămas bun prin îmbrățișări și sărutarea tuturor, sărutându-l și îngerul, iar pentru că nu au nici un fel de unelte îngerul este cel ce face coștiugul și groapa.

Apoi sufletul este condus prin văzduh la cer de îngeri în cântări de îngeri și de oameni. După ce au terminat de scris așezământul și viețuirea lor, au dat plăcile de piatra lui Zosima și l-au însoțit la plecare până la copacul cel mare de pe malul râului.

S-a întors Avva Zosima la peștera sa pe același drum și întocmai cum plecase purtat de vânt prin văzduh, apoi pe spatele unei cămile și a mers și pe picioare, timp de 40 de zile, în total, cât a durat călătoria sa.”
*
PS: Numai ce am citit și am aflat de existența acestui loc de taină și dumnezeiesc ce se aflăm pe fața pământului, îmi dă o stare de fericire și umple mintea și inima de bucurie deplină și liniște fericită, ce nu am cuvinte să o descriu.

Sf. Dimitrie al Rostovului, Povestire dureroasă și Pământul fericiților, Edit. Bunavestire, 2018, pag. 45