De vreme ce Biserica este trupul lui Hristos şi are ca scop mântuirea oamenilor, pericolul ca ea să dispară sau să se degradeze nu există. Atâţia şi atâţia au luptat împoriva ei pe toate căile, dar ea a biruit întotdeauna, neîncetând nici o clipă urcuşul ei spre cer.

ati duce crucea dupa hristos

Nu te lenevi, suflete, ca să nu-ți pară rău după aceasta în vecii cei fără de sfârșit!ati duce crucea dupa hristos

Totuşi, deoarece unitatea Bisericii ca trup al lui Hristos este un fapt cât se poate de puţin simbolic şi cât se poate de convertit şi de real, ea se vede adesea pusă în pericol. Aşadar, nu Biserica, ci unitatea ei. Deşi toţi fiii Bisericii ar trebui să fie una oriunde ar vieţui pe pământ, adesea erezii şi învăţături false îi subminează adevărata ei unitate. Harul lui Dumnezeu nu sălăşluieşte decât acolo unde toţi se sprijină pe aceeaşi temelie, aceea a credinţei.

Citeşte şi:  Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Pocăința - Ușa mântuirii

Experienţa schismelor şi a învăţăturilor greşite a fost, de-a lungul timpului, o experienţă cumplit de amară. Sfântul Ioan Gură de Aur, de pildă, afirmă că dezbinarea Bisericii este un păcat atât de mare, că nici sângele mucenicilor nu-l poate spăla.

Domnul i-a spus lui Petru că pe piatra credinţei lui Îşi va zidi Biserica, atunci câd acesta L-a mărturisit ca fiind ’’Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu’’. Sfinţii Părinţi, printre care şi Ioan Gură de Aur, insistă şi repetă adesea că Biserica se întemeiază pe mărturisirea dreptei credinţe, credinţă care asigură, neîndoielnic, şi unitatea Bisericii. De fapt, nu Petru este temelia pe care se sprijină Biserica, ci dreapta credinţă şi mărturisirea ei. Nu mărturisirea lui Petru, ci mărturisirea însăşi.

Citeşte şi:  Foamea unei inimi împietrite, de la care s-a depărtat mângâierea dumnezeiască, este o suferinţă fără alinare

Este mai mult decât limpede că unitatea Bisericii este în strânsă legătură cu faptul că toţi Apostolii sunt egali şi vrednici de o egală cinstire, avându-L drept cap pe acelaşi Hristos. ’’Privilegiul’’ deţinerii ’’cheilor împărăţiei cerurilor’’, socotit a-i aparţine lui Petru, este, în realitate, în egală măsură şi privilegiul celorlalţi Apostoli şi, în general, privilegiul tuturor celor care L-au iubit cu adevărat pe Domnul în timpul vieţii lor pământeşti şi I-au împlinit poruncile. De aceea, Pavel a avut dreptul de a-l ’’controla’’ pe Petru, iar acesta n-a căutat să-şi impună propriile păreri la Sinodul Apostolic, unde i se explicase că greşea.

Citeşte şi:  Despre marturisirea ortodoxa si despre sfintenia voievodului Mihai Viteazul

La fel de important este şi faptul că nici unul dintre Apostoli, nici Petru, n-a fost hirotonit pentru un scaun episcopal anume. Şi asta pentru că Domnul i-a vrut pe toţi în primul rând ’’învăţători ai întregii lumi’’. Apostolii n-au avut scaune episcopale anume. Ei ştiau că vor şedea pe ele de-abia în Împărăţia lui Dumnezeu. (Fragment din studiul ’’Sfântul Ioan Gură de Aur’’).

Traducere şi adaptare de Sorina Munteanu (Revista ’’Credinţa ortodoxă’’, nr. 12, 2005)