Stim oare sa ne comportam in Sfanta Biserica atunci cand mergem la dumnezeiestile slujbe? De cele mai multe ori gresim si nu respectam regulile date de Sfintii Parinti atunci cand participam la slujbe. Iata cateva dintre ele:
1. Intrând în biserică, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori, însoţind fiecare închinare cu o metanie si zice:
„Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluieşte-mă”
„Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”
„Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă”
2. Apoi, după ce s-a închinat către cei de-a dreapta şi de-a stânga sa, se aşează la locul său şi ascultă la psalmii şi rugăciunile citite în biserică. Creştinul nu spune rugăciuni după alegerea sa, nici nu le citeşte din cărţile de rugăciuni, decât daca vrea sa fie judecat de sfântul Apostol Pavel pentru că a părăsit adunarea Bisericii (Evr. 10:25).
3. Închinăciunile şi metaniile nu trebuiesc săvârşite potrivit dorinţei creştinului, ci potrivit rânduielilor sfinţilor apostoli şi părinţi, şi anume: la Trisagion („Sfinte Dumnezeule…”), „Veniti sa ne inchinam”, si la intreitul „Aliluia”, crestinul isi face semnul Crucii de trei ori si trei metanii. Aceasta se savarseste si atunci cand se citeste „Invredniceste-ne, Doamne”, iarasi la inceputul Doxologiei Mari („Slava intru cei de sus lui Dumnezeu…”) si dupa ce preotul spune „Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, nadejdea noastra.” La fiecare strigare a preotului si atunci cand se canta „Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii…”, se cade sa isi faca semnul Crucii si o metanie. In zile obisnuite, metanii mari (inchinaciuni) se savarsesc in timpul Liturghiei:
a) cand incepe „Cu vrednicie si cu dreptate este…”
b) cand se sfarseste „Pe Tine te laudam…”
c) la sfarsitul axionului Sfintei Fecioare, „Cuvine-se cu adevarat sa te fericim…” sau al inlocuitorului sau;
d) la inceputul Rugaciunii Domnesti;
e) cand Sfintele Daruri sunt infatisate pentru Impartasanie;
f) la cuvintele „Si acum si pururea si in vecii vecilor…”
La utrenia de priveghere, se face o inchinaciune la „Pe Nascatoarea de Dumnezeu si Maica Luminii, intru cantari…”.
4. Duminicile, de la Sfintele Pasti pana la Ziua Treimii, de la Nasterea Domnului si pana la Botez, si la praznicele Schimbarii la Fata si al Inaltarii Sfintei Cruci (la care se fac doar trei metanii mari, catre Cruce), Sfintii Apostoli opresc cu strasnicie ingenuncherea si metaniile mari, lucru despre care Sf. Vasile cel Mare a scris fericitului Amfilohie. Intaiul si cel de-al Saselea Sobor Ecumenic au hotarat, de asemenea, aceasta, intrucat Duminicile si celelalte praznice ale Domnului slujesc ca aducere-aminte a infierii noastre de catre Domnul, potrivit Apostolului: „Astfel dar, nu mai esti rob, ci fiu” (Gal. 4:7): caci inchinaciunile potrivite robilor nu sunt potrivite fiilor.
5. Crestinii ortodocsi nu ingenuncheaza dupa voia lor, ci mai degraba la cuvintele preotului (sau diaconului), „Iara si iara cu pace…”; obiceiurile ingenuncherii dupa voie si al lovirii pieptului cu mana vin de la ereticii apuseni si nu sunt ingaduite in Biserica Ortodoxa. Crestinii ortodocsi, potrivit randuielii Bisericii, fac inchinaciuni la vremea potrivita, plecandu-se cu fruntea pana la pamant si sculandu-se de indata.
6. In biserica, de fiecare data cand credinciosii sunt blagosloviti cu Crucea sau cu Evanghelia, cu o icoana sau cu potirul, isi fac semnul Crucii si isi pleaca capetele. Cand sunt blagosloviti cu lumanari, cu mana sau sunt tamaiati cu cadelnita, crestinii ortodocsi nu se cuvine sa faca semnul Crucii, ci doar sa isi plece capetele. Totusi, in vremea saptamanii Sfintelor Pasti, atunci cand preotul cadelniteaza avand Crucea, toti ne facem semnul Crucii si raspundem „Adevarat a inviat!” Astfel se cuvine sa deosebim intre inchinaciunile datorate lucrurilor sfinte si cele datorate persoanelor, chiar de sunt din randul preotilor.
7. Cand primeste blagoslovenie de la un preot sau de la un episcop, crestinul saruta mana dreapta a celui ce da blagoslovenia si nu isi face semnul Crucii. Nu este potrivit sa se sarute mana stanga a clericilor, caci acesta este un obicei al iudeilor, ci mana dreapta, de la care am primit blagoslovenia.
8. Potrivit invataturilor Sfintilor Parinti, semnul Crucii se face dupa cum urmeaza: degetul mare si primele doua degete ale mainii drepte sunt unite la varfuri, iar celelalte degete stranse in palma. Apoi ne atingem fruntea, pieptul, umarul drept si cel stang si ne plecam usor. De cei ce se insemneaza cu toate cele cinci degete, sau de cei ce se apleaca inainte sa savarseasca Crucea, sau doar isi vantura mana prin aer sau in fata pieptului, Sf. Ioan Gura de Aur graieste: „Diavolii se bucura de aceste gesturi nebunesti”. Pe de alta parte, semnul Crucii, facut cum se cuvine, cu credinta si evlavie, ii ingrozeste pe diavoli, micsoreaza suferintele pricinuite de pacate si pogoara harul dumnezeiesc.
RÂNDUIELI PENTRU METANII ŞI SEMNUL CRUCII
SEMNUL CRUCII FĂRĂ METANII:
1. La mijlocul celor Sase Psalmi, la intreitul Aliluia, de trei ori.
2. La inceputul Crezului.
3. La otpust – „Hristos, adevaratul Dumnezeul nostru…”
4. La inceputul citirii din Sfanta Scriptura: Evanghelia, Apostolul sau Vechiul Testament.
SEMNUL CRUCII CU O METANIE MICA (INCHINACIUNE PANA LA PAMANT):
1. La intrarea sau iesirea din biserica – de trei ori.
2. La fiecare cerere a ecteniilor.
3. La strigarea preotului ce da slava Sfintei Treimi.
4. La cuvintele, „Luati, mancati…”, „Beti dintru acesta toti…”, „Ale Tale dintru ale Tale…” si „Sfintele, Sfintilor!”
5. La cuvintele „Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii…”
6. La cuvintele „Sa ne inchinam…”, „Slavim…”, „Preamarim…” si „Cadem inaintea…”
7. In vremea „Aliluia”, „Sfinte Dumnezeule”, „Veniti sa ne inchinam” si „Slava Tie, Hristoase Dumnezeule”, ca si inainte de otpust, se face semnul Crucii cu o metanie, de trei ori.
8. In vremea celei dintai si a celei de a noua cantari a canonului, la intaiul stih catre Domnul, catre Maica Domnului sau catre Sfantul respectiv.
9. Dupa fiecare stihira – in vreme ce strana, incheind cantarea, isi face semnul Crucii.
10. In vremea Litiei, la fiecare dintre primele trei cereri, facem semnul Crucii cu o metanie, de trei ori; dupa cele doua cereri ramase, facem semnul Crucii cu o metanie, o singura data.
SEMNUL CRUCII CU O METANIE MARE:
1. In vremea posturilor, la intrarea si iesirea din biserica – de trei ori.
2. In vremea posturilor, la fiecare „…te marim” din stihurile Imnului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.
3. La inceputul lui „Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatalui…”
4. Dupa „Pe Tine te laudam…”
5. Dupa axionul Maicii Domnului sau inlocuitorul acestuia.
6. La strigarea „Si ne invredniceste pre noi, Stapane…”, ce pregateste Rugaciunea Domneasca.
7. Atunci cand Sfintele Daruri sunt infatisate pentru Impartasanie, si, iarasi, dupa Impartasanie.
8. In vremea Postului Mare, la Pavecernita Mare, cand se canta „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu…” si la fiecare din cererile ce insotesc aceasta; la Vecernie, dupa „Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te” si la cele doua cantari ce urmeaza.
9. In vremea posturilor, la sfarsitul fiecarei parti a rugaciunii „Doamne si Stapanul vietii mele…”
10. In vremea posturilor, la cele trei cereri de incheiere – „Pomeneste-ma, Doamne, cand…”
METANIE FARA SEMNUL CRUCII:
La cuvintele:
1. „Pace tuturor”
2. „Binecuvantarea Domnului cu voi…”
3. „Harul Domnului nostru Iisus Hristos…”
4. „Si sa fie milele marelui Dumnezeu…”
5. La strigarea diaconului „Si in vecii vecilor” (dupa „Ca sfant esti Dumnezeul nostru…”)
SEMNUL CRUCII NU SE FACE:
1. In timpul psalmilor.
2. In general, cand se cantă.
In vremea ecteniilor, de catre strana, care da raspunsurile. Savarsirea semnului Crucii si a metaniilor este ingaduita doar dupa incheierea cantarii, ci nu in timpul cuvintelor de incheiere ale acesteia. Metaniile mari nu sunt ingaduite Duminicile; de la Craciun pana la Boboteaza; de la Pasti pana la Duminica Rusaliilor; la praznicul Schimbarii la Fata; si la praznicul Inaltarii Crucii (in afara de cele trei inchinaciuni ale Crucii). Inchinaciunile inceteaza cu intrarea din vremea Vecerniei praznicului si nu se fac iarasi pana dupa „Invredniceste-ne, Doamne…” in vremea Vecerniei din ziua praznicului.
sursa: Ortodoxia.md
Stim oare sa ne comportam in Sfanta Biserica atunci cand mergem la dumnezeiestile slujbe? De cele mai multe ori gresim si nu respectam regulile date de Sfintii Parinti atunci cand participam la slujbe. Iata cateva dintre ele: 1. Intrând în biserică, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori, însoţind fiecare închinare cu o metanie […] 👉👉 https://c.aparatorul.md/mjexg 👈
Stim oare sa ne comportam in Sfanta Biserica atunci cand mergem la dumnezeiestile slujbe? De cele mai multe ori gresim si nu respectam regulile date de Sfintii Parinti atunci cand participam la slujbe. Iata cateva dintre ele: 1. Intrând în biserică, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori, însoţind fiecare închinare cu o metanie […] 👉👉 https://c.aparatorul.md/l545a 👈
Stim oare sa ne comportam in Sfanta Biserica atunci cand mergem la dumnezeiestile slujbe? De cele mai multe ori gresim si nu respectam regulile date de Sfintii Parinti atunci cand participam la slujbe. Iata cateva dintre ele: 1. Intrând în biserică, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori, însoţind fiecare închinare cu o metanie […] 👉👉 https://c.aparatorul.md/mxjmb 👈
Stim oare sa ne comportam in Sfanta Biserica atunci cand mergem la dumnezeiestile slujbe? De cele mai multe ori gresim si nu respectam regulile date de Sfintii Parinti atunci cand participam la slujbe. Iata cateva dintre ele: 1. Intrând în biserică, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori, însoţind fiecare închinare cu o metanie […] 👉 https://c.aparatorul.md/btl61 👈
Vai de voi Preoți Falși duceți oamenii an rătăcire cu anvataturi false cum ve ți scăpa la ziua judecați ca Slujiți Satanei.
E clar că nu știm, vorbim, ne plimbam de colo colo, nu suntem atenți etc . Foarte puțini oameni se comportă frumos civilizat.
Nae Ciclosan Dar ,citind comentariile, cred că puțini mai știu ce ne-a cerut Hristos!
Amin
Dacă într-o zi de sărbătoare,cînd vin peste o sută de oameni la biserică,ar face toți cîte trei metanoia la intrare,popă ar termina slujba și la intrare încă ar mai fi oameni care ar mai avea de făcut metanii!
Amin
Amin!
Amin
Nicio biserică nu e sfântă, este doar o clădire ca oricare alta, niște ziduri..
Gassner Maria Gassner …. corect, altfel nu ar pune paratrăsnet și nu ar lua foc 🔥!
Gassner Maria Gassner Sfânta Biserică este Sfântă , este casa lui Dumnezeu, poartă în ea părticele din moaștele sfinților, și în plus la fiecare Sfântă Liturghie coboară Sfântul Duh in Altar cu îngerii in chip minunat nevăzut. Dacă ai putea să vezi ți -ai schimba atitudinea față de Biserică.
Gassner Maria Gassner nu mai spune!
Katerina Munteanu Dar în Sfânta Scriptura ortodoxă ce ai găsit scris?Căci daca o citeai ai fi găsit Calea ,Adevărul și Viața căci este scris că Dumnezeu poruncește TUTUROR oamenilor să se pocăiască și să devenim adevărații Închinători în Duh și Adevăr prin credință și ascultare de Dumnezeu care este DUH și Hristos este ADEVARUL căci la învierea tuturor însuși Cuvântul ne va judeca sau binecuvanta ascultarea Este scris că poporul piere din lipsă de cunoștință al Cuvântului Lui Dumnezeu căci nu se citește și împlinește Scriptura Amin Te rog pana nui târziu prin rugăciune și reverență citește și apoi și împlinește ca să ai parte de mântuire..Amin Doamne-ajută
Care biserica e sfinta?La ce va referiti cind ziceti biserica?
Eu cred ca, Atunci cand mergi la biserica at trebui sa te desbraci de Haina de om si, sa o imbraci pe cea a divinitatii, sa te conectezi cu tine insuti, apoi fiecare om, impreuna cu preotul sa se uneasca prin cercul mainilor, sa devina fiecare om…una cu omul si una cu Dumnezeu, caci Dumnezeu a lasat o parte din el in fiecare om, suflet… asa El, Dumnezeu va fi unit prin energia si vibratia noastra va fi adus in biserica prin insusi omul. El, Dumnezeu, este una cu noi si, noi una cu El! 🙏🏻❤️
Ionela Pela te întreb tu lai văzut pe acest zis Dumnezeu? Geme prostia în romîni și popi beneficiază de aceste tîmpeni luminațivă gândiți și veți înțelege.
Ionela Pela minunat răspuns 👏
Constantin Andrei nu e nevoie sa il vad, e suficient sa il simt! Poate ma luminati dmv si ma faceti sa inteleg ceva ce nu stiu. O seara Buna!
Katerina Munteanu va multumesc frumos! 🌹
Constantin Andrei mai multă prostie ca în acest comentariu mai rar. Bateți câmpii cu grație.
Constantin Andrei după nume parcă ai fi și tu român,este o caracterizare pentru toți românii??? Mai învață ceva gramatică!!
Iosif Elena 🖕
Dacă ne am preocupa fiecare de noi înșine nu i am mai vedea pe ceilalți ce fac în biserica!!!
Florica Hulujan perfect adevărat.
Amin🙏🙏🙏
Amin
Din pacate numai sunt acele slujbe in care sa simti ca traiesti in comuniune cu DUMNEZEU, a venit o monotonie a merge la biserica, altii vb, unii diaconi striga nu canta, altii cu telefonul sau alte chestii dar nu suntem atenti.
Zicea un mare pr. Conf unv.prof.dr. de liturgica ,ca mersul la biserica trebuie sa fie linistita sa mergi incarcat sufleteste cat si trupeste sa traim cu DUMNEZEU.
Phill Mandrut aceasta stare trebuie sa primesti si de la preoti dar ei vinla biserica sa aiba de unde veni sunt preocupati cu alte probleme personale sau interes sau profit toate au luato razna an biserici
Gheorghe Unguru aveti dreptate.
Nae Ciclosan postati preoti fara valoare si voi ca si uni dintre ei mimati credinta numai ca sa pareti buni prefacuti ca si ei toti sunteti o apa si un pamant care crede cu adevarat nu se mai sparg an figuri pe fb cu preoti postari cu tot felu si si cu vechea prefacatorie sa para buni si credinciosi uni fata de alti care umple fb cu cuvintele de genul doamne ajuta si amin mai terminatio cu tampeniile si prefacatoriile voastre unul care merge la biserica si crede cuadevarat nu se mai caca pe fb cu aceste rahaturi a anceput sa va cunoasca lumea nu ziceti nimic din suflet spuneti doar ca asa vati obisnuit sa pareti cu crdinta lasati dracului obiceiul acesta si nu va mai prefaceti credinciosi lui peste
Nae Ciclosan duten rahat tot ceam asa este credinciosi puli numai vrajeala aveti an voi
Gheorghe Unguru Nu răspund la comentariile mitocanilor. Pi buni….
Nae Ciclosan duten pula mea de taranoi tu nu vezi cum scri moldovean prost si gasit un bulangiu sa dea idicati
Gheorghe Unguru De unde știți ?
Vă contraziceți singur .
Daca urmărești Sfintă Liturghie cum de ști ce gindeste Preotul?
Părerea dumneavoastră că și expunerea este =0
Phill Mandrut dvs mergeți în fiecare duminică la biserică? Stați la Sfânta Liturghie?
Mihaela Feraru pai daca sunt pr.
Gina Rontea stiu cum gandeste asa se poarta sau invers nu vezi cai o catastrifa cu preoti an ziua de azi ca tine o slujba da ca doar e preot dar restul nuti spune de la un tip nimic de coportamentul lor sunt aerieni si plini de rele nici acum nu vezi ce face preotul ati chiorat cu toti esti prea credua deja multi au trecut an alta baricada eli slujbele le fac mai mult pentru ca astai meseria antrun final restu sunt draci cu chip de om se vorbesc si ei fac lucruri de nu crezi pe ce lume traiesti asculta si vezi ce spume lumea da se duc la biserica doar sa se roage dar cu preotul sa cam terminat sunt oameni dar nu ca anainte ca au nevoie de d zeu dar nu depreoti ei au ramas fara valoare la carte fac an ultimul timp sunt si preoti dar cat au mai ramas buni cu credinta adevarata foarte putini
Gina Rontea pai daca sunt pr la randul meu
Phill Mandrut Și așa procedați ?
Mai ginditi vă,dacă chiar sunteți Preot!
Gheorghe Unguru Și cine suntem noi să îi judecăm?
Am avut șansa să cunosc , nu mai Preoți de calitate !
Și nu am dreptul sa judec !
Singurul judecător este bunul Dumnezeu
Gheorghe Unguru Rămâneți ,sănătos pe baricada dumneavoastră !
Dar cînd predicatorul ,care și-a violat toți copiii ,ați comentat ceva ?
Sau la sectanți este voie ?
Phill Mandrut?
Mihaela Feraru zi de zi fac liturghie de la ora 8 dimineata si ora 18 seara Dmna mihaela. O seara frumosa alaturi de CEI DRAGI ai dvs, CRISTOS a INVIAT
Noi cred ca da dar preoti stiu sa se comporte cu noi cau luato razna fac de capul lor
Când vor fi biserici sfinte și slujbe dumnezeiești , vom ști și cum trebuie să mergem !!!
Doamne ajută. AMIN!
Amen
Unde scrie Biblia că este „sfânta biserică ,, ?
Amin😇🙏✝️
STITI CARE SANT PORUNCILE LUI DUMNEZEU? RESPECTATILE? STITI CE DUMNEZEU A SPUS? ASCULTATI-L!
Sfanta Biserica? Vezi ca Jesus o ardea cu templele .
Mariana Popa…sfàntã zice? Cine a sfințito? Stiți cã necäjiți stau in frig cu copii in brațe pe strãzi, iar sfințenia mincinoasã are cheia in uşã (INGERII DOMNULUI DUMNEZEU DNÀ,PE STRÃZI .NU AU UNDE SÃ DOARMÃ)