Jocurile pe calculator dăunează grav sănătaţii, copiii care depăşesc cinci ore pe zi în faţa calculatorului riscând o demenţă temporară, relatează Daily Mail. Potrivit unui studiu, nu doar copiii îşi riscă sănătatea, ci şi adolescenţii care stau prea mult în faţa unui computer, socializând online. Dependenţa de tehnologie afectează creierul, încetinind activitatea cerebrală.

Conexiunile din creier pot fi dezactivate temporar de activităţile cu un conţinut puternic senzorial – efectiv îţi sparge creierii. Sau pot deveni inactive pentru totdeauna prin degenerare- şi anume demenţa“, susţine Susan Greenfield, un neurolog faimos.

Pe lângă demenţă, mai există şi alte probleme la care pot fi supuşi tinerii care stau peste cinci ore pe zi în faţa calculatorului. Au existat numeroase studii potrivit cărora excesul de calculator poate fi nociv sănătăţii oamenilor, mai ales pentru copiii încă în formare. Aceştia se pot izola, pot trăi într-o lume a jocurilor şi pot imita personajele preferate.

Citeşte şi:  7 motive pentru o copilărie fără Halloween: Să NU punem mască de demon copilăriei!

Luând în considerare dezvoltarea tehnologică si modernizarea jocurilor, acestea au început să fie din ce în ce mai realiste. Jocuri 3D, precum Counter Strike sau Unreal tournament, îi fac pe copii sa nu mai diferenţieze realitatea de joc şi pot deveni violenţi doar pentru că aşa au văzut acolo.

Dependenţa de calculator este dăunătoare nu doar copiilor, ci şi adulţilor. În China, un bărbat de 30 de ani a murit după ce a stat trei zile şi s-a jucat într-un internet cafe din Beijing. Bărbatul a fost dus la spital, însă nu a supravieţuit.

Chiar dacă sunt o atracţie, mai ales pentru copii, jocurile pe calculator ar trebui folosite în anumite condiţii, cu anumite limite. Potrivit unui studiu realizat de UNESCO, majoritatea copiilor cu vârste între 7 şi 15 ani navighează pe internet nesupravegheaţi. Un alt studiu, realizat de Intuitext, subliniază faptul că aproape 40% dintre copii sub vârsta de trei ani intră zilnic pe internet. Pe lângă faptul că lumina de la calculator afectează ochii, dependenţii de computer riscă o scădere a puterii de concentrare şi oboseală cronică. Mai mult decât atât, un timp foarte mare petrecut în faţa calculatorului va cauza sedentarismul, organismul nefiind stimulat de activităţi fizice.

Citeşte şi:  Rusia în apărarea celor nenăscuți: Îi va premia pe cei ce luptă împotriva avortului

Potrivit unui studiu, nu doar copiii îşi riscă sănătatea, ci şi adolescenţii care stau prea mult în faţa unui computer, socializând online. Dependenţa de tehnologie afectează creierul, încetinind activitatea cerebrală. (Sorina Ionaşcu)

Copiii nu ar trebui să fie lăsaţi în faţa computerelor înainte să împlinească nouă ani deoarece folosirea tehnologiei de la vârste fragede le distruge concentrarea şi le creează probleme de atenţie.

Potrivit psihologului Aric Sigman, introducerea prematură a tehnologiei în viaţa copiilor îi afectează pentru că aceştia nu au creierul complet dezvoltat. De asemenea, expertul precizează că cei mici au nevoie de lumea reală şi tridimensională pentru a învăţa, scrie Daily Telegraph, citat de ziare.com. Copiii afectaţi de folosirea prematură a tehnologiei nu citesc, nu sunt atenţi la ce spun profesorii la şcoală şi comunică greu, mai spune psihologul.

Citeşte şi:  „Niciodată avortul nu va salva viaţa mamei. Dimpotrivă” – Mărturia unui medic care a făcut 1.200 de avorturi

Psihologul Aric Sigman a adăugat că principalul argument folosit de cei care încurajează folosirea computerelor este acela că este atractiv pentru copii. “Copiii ar putea să fie interesaţi şi de alcool, arme şi pornografie. Asta nu înseamnă că trebuie să le oferim acces la aceste lucruri“, a declarat el.

Peste 100 de tineri prezenţi la evenimentul organizat de „Salvaţi Copiii“ au redactat un set de propuneri împotriva actelor de agresiune în şcoli.

Elevii au arătat că principalele cauze ale violenţei provin tocmai de la produsele destinate tinerilor, respectiv reţelele de socializare, jocurile pe calculator şi desenele animate. Nichita Milodin, elevă în clasa a VIII-a în Bucureşti, a propus autorităţilor ca elevii să fie duşi în vizită la penitenciare şi în şcolile de reeducare, pentru a-şi putea da seama unde duce violenţa.