Posibila desfăşurare de rachete de croazieră americane în Europa reprezintă un pas spre al Treilea Război Mondial, a declarat expertul militar rus Igor Korotcenko, relatează RIA Novosti.

„Acesta este un pas spre al Treilea Război Mondial. Eu nu înţeleg logica americanilor. Şi în special nu înţeleg logica Europei, care nu se opune acestui lucru. Remarcaţi, nu Rusia îşi instalează rachetele în Cuba, americanii îşi desfăşoară rachete în Europa, pentru a ţinti Rusia. De ce? Nu există astăzi niciun fel de ameninţare”, a spus Korotcenko, potrivit Russia Today.ro.

Citeşte şi:  Polul nord îşi SCHIMBĂ POZIŢIA. Consecinţele GRAVE ale fenomenului

Reacția sa vine după ce mass-media internaţionale au relatat că administraţia SUA ia în considerare posibilitatea instalării unor rachete în Europa, ca răspuns la ceea ce consideră a fi încălcarea de către Rusia a unui tratat nuclear datând din perioada Războiului Rece.

Totodată, Daily Mail a citat o declaraţie făcută duminică de ministrul de externe britanic, Philip Hammond, potrivit căreia Marea Britanie ar putea să accepte să găzduiască rachete nucleare americane pe teritoriul ei, în contextul tensiunilor cu Rusia.

Citeşte şi:  De necrezut: Cum se invadează inocenta copiilor! Jucării pentru copii, cu organe sexuale pe rafturile unui magazin

„Londra ar trebui să trimită preşedintelui rus Vladimir Putin „semnale clare” ca răspuns la „indicii îngrijorătoare” de creştere a activităţii militare ruse, inclusiv instalarea de rachete în Kaliningrad.”, a declarat Hammond.

O declarație făcută prea ușor, după cum explică Vladimir Komoedov, fostul comandant al Flotei Rusiei din Marea Neagră.

„Marea Britanie ar trebui să înceteze această isterie privitor la Rusia. Ce, nu îi sunt îndeajuns propriile arme nucleare? Are suficiente. Trebuie să-i dăm crezare lui Putin care a spus că Rusia nu intenţionează să atace pe nimeni nici astăzi, nici în viitorul apropiat sau mai îndepărtat. Dacă nu-l credeţi pe el, atunci daţi-i crezare poporului rus şi încetaţi această isterie.”, a arătat Komoedov, comentând declaraţia ministrului britanic al apărării.

Citeşte şi:  Să fie doar un început? În Grecia a plouat cu grindină de dimensiuni record

Sursa: Active News