Fostul Vicepreședinte american Joe Biden s-a întâlnit cu Patriarhul Filaret și și-a exprimat sprijinul pentru crearea unei Biserici Ortodoxe Autocefale în Ucraina.
Fostul Vicepreședinte american Joe Biden s-a întâlnit luni cu ‘Patriarhul’ uneia dintre Bisericile Ortodoxe schismatice din Ucraina, Filaret, exprimându-și cu acest prilej sprijinul său pentru crearea unei Biserici autocefale în Ucraina.
Conform publicației Orthodox Christianity, Filaret s-a aflat în Statele Unite încă din 14 septembrie, unde a fost primit la Departamentul de Stat al SUA. Vizita sa coincide cu sosirea în Kiev a celor doi exarhi ai Patriarhiei de Constantinopol.
În cadrul întâlnirii, Biden a vorbit despre importanța unei Biserici unite autocefale în Ucraina, pentru consolidarea suveranității Ucrainei. Cu această ocazie, clericul i-a înmânat interlocutorului ordinul „Sfântul Vladimir în gradul doi”, pentru „sprijinul său continuu acordat Ucrainei”.
Clericul a oferit același ordin, dar în prim grad, Senatorului John McCain – după cum informează sursa citată mai sus – în 2015, pentru sprijinul acordat Ucrainei în timpul evenimentelor Euromaidan.
Biden a mai fost distins, de asemenea, de Patriarhul Bartolomeu, pe care l-a vizitat de două ori în Constantinopol, cu „Premiul Athenagoras pentru Drepturile Omului“, în 2015. Într-un interviu recent, amintit de aceeași sursă, ‘Patriarhul’ Filaret a declarat că SUA nu a intervenit în problema Bisericii din Ucraina, nici în oricare altă țară.