Păcatul se teme de lumină. El se ascunde în ungherele întunecoase ale sufletului, și diavolul, pricinuitorul păcatului, își dă toată silința ca în aceste cotloane puturoase să nu ajungă nici o rază de lumină, ca să nu fie date în vileag lucrările lui cele întunecate, minciuna și viclenia lui. Sub înrâurirea relei voi a diavolului, oamenii depravați nu suferă să privească cineva în sufletul lor și nu le place nici să facă asta măcar ei înșiși. Iată de ce adeseori sufletul e ca o magazie întunecoasă, în care este o grămadă de vechituri și unde nu mai descurci nimic: praf, murdărie, gunoi – gânduri rele, pofte murdare, patimi ascunse…
Toate ungherele sunt ticsite, însă adeseori nici măcar nu băgăm de seamă asta în noi înșine, fiindcă mintea neluminată de lumina evanghelică nu se descurcă să-și lămurească ce este bine și ce e rău. Adeseori, un păcat îndoielnic, acoperit numai puțin cu aparenta noblețe a intențiilor sau cu un sofism construit fără iscusință pe baza textului sfânt, este luat drept virtute – și, din păcate, acesta este un fenomen care se întâlnește pe scară largă. Nu degeaba în literatura noastră a apărut o terminologie absurdă și pervertită care vine cu perle de genul ”nobilă trufie”, ”sfântă ură” și așa mai departe.
Oricât ar părea de ciudat, o masă uriașă de oameni ce sunt creștini de două mii de ani încă nu știu ce este păcat și care este linia care desparte din punct de vedere moral admisibilul de fărădelege. Rareori se ridică morala obștească a vremii noastre peste nivelul codului penal – și necunoscând nici principiile morale, nici criteriul evanghelic, oameni care sunt de o proastă calitate morală, neîndoielnică se consideră cu sinceritate niște oameni minunați și sunt absolut liniștiți cu privire la viitorul lor veșnic – asta dacă, bineînțeles, se gândesc la el.
”Când meditez la faptele mele, găsesc că sunt un om bun!”, ”Sunt mai bun decât mulți alții!”, ”De ce să fac pe modestul? În sufletul meu nu găsesc urâțenie morală!”: ați avut prilejul să auziți asemenea aprecieri? Și asta o spun oameni care nu fac doar acele fărădelegi pedepsite penal cu închisoare. Chiar așa. N-am făcut nici o crimă, n-am omorât pe nimeni, n-am jefuit pe nimeni, nu am furat nimic! Ce mi se mai poate pretinde? Și omul este liniștit. I se pare că în magazia întunecoasă a sufletului său totul e bine. În întuneric se șterg contururile viciului și patimilor, și păcatul nu se observă.
Aduceți însă lumina evanghelică în magazia aceasta întunecoasă, și tabloul se va schimba radical. Toată mizeria, toată funinginea, tot gunoiul adunat de ani de zile apar deodată în fața ochilor și provoacă dezgustul involuntar. Lăuntrul sufletului, care era cufundat într-o penumbră cenușie și de aceea părea decent, se descoperă dintr-o dată în toată sluțenia sa, luminat de strălucirea necruțătoare a idealului evanghelic. Ceea ce înainte părea corect din punct de vedere moral sau chiar virtute se dovedește a fi stricat cu totul.
În păruta virtute conștiința luminată vede limpede toate petele păcatului. Mai mult decât atât, din adâncul amintirilor se ridică imagini, scene, întâmplări demult uitate, cărora niciodată nu li se dăduse vreo însemnătate morală și care au dormitat în adâncul sufletului fără să zgândăre conștiința. Acum ele apar într-o cu totul altă lumină: iese la iveală și zgârie dureros ochiul toată mizeria, toată ticăloșia, tot egoismul animalic de care ele sunt îmbibate, ca și cum ar fi scos bandajul de pe o rană ce supurează și în fața ochilor apare o cangrenă dezgustătoare, ce răspândește o putoare insuportabilă. Începe o deplină reevaluare a valorilor, și trufașa părere de sine a omului face loc rușinii și căinței chinuitoare.
Aceasta este cea dintâi urmare a luminării sufletului de către lumina evanghelică: ridicarea idealului moral, limpezirea și ascuțirea simțului moral, scăderea trufașei prețuiri de sine, vederea mai dreaptă și mai smerită a propriei stări morale și deșteptarea conștiinței.
Sfântul Vasile al Kineşmei, Evanghelia pentru omul modern, Vol. I, Editura Sophia pp. 156-157
Păcatul se teme de lumină. El se ascunde în ungherele întunecoase ale sufletului, și diavolul, pricinuitorul păcatului, își dă toată silința ca în aceste cotloane puturoase să nu ajungă nici o rază de lumină, ca să nu fie date în vileag lucrările lui cele întunecate, minciuna și viclenia lui. Sub înrâurirea relei voi a diavolului, […] 👉 https://c.aparatorul.md/u6bdb
Păcatul se teme de lumină. El se ascunde în ungherele întunecoase ale sufletului, și diavolul, pricinuitorul păcatului, își dă toată silința ca în aceste cotloane puturoase să nu ajungă nici o rază de lumină, ca să nu fie date în vileag lucrările lui cele întunecate, minciuna și viclenia lui. Sub înrâurirea relei voi a diavolului, […] 🔺 https://c.aparatorul.md/ij88i 🔺
Nu mai băgați panica în oameni
Fiți voi ex după restul
Amin Doamne nu ne lasă și depărtează de la noi toate necazurile și primejdiile și nu ne părăsi și ocrotește pe toți cei dragii mie Amin isusul meu cel puternic și cel milostiv căci eu numi în tine avem toată nădejdea și speranța căci tu ești totul pentru mine și pentru copii meii nepoți și strănepoți mei și dă-ne sănătate pace și armonie și iartane de toate cite am greșit Amin
Doamne ajută Amin 🙏🙏🙏
DOAMNE AJUTĂ , TUTUROR , AMIN !!! 🙏💕🙏💕🙏💕🙏💕🙏💕
🙏🙏🙏
🤣🤣🤣🤣
Știți că este chiar o problemă,cu toți suntem nimic în fața Lui DUMNEZEU,fii și neascultări
Doamne ajuta amin
EU sunt păcătos sau depravat te rog privește în sufletul meu dat îți sugerez să cauți în al tău și tot un depravat găsești ,ce cauți în altul găsești la tine sau ce vezi în altul
👃 Amin doamne ajuta milueștene pe noi păcătoșii
AMIN
Doamne miluiestes-ne și iarta-ne pe noi păcătoși.Amin
Amin
Nimeni nu are voie sa priveasca in sufletul nimanui si nici nu va putea , asta da unicitate fiecaruia.
DOAMNE AJUTA
Biserica a fost zguduită de-a lungul timpului de scandaluri uriaşe.
Primul caz de homosexualitate descoperit şi mediatizat în rândul bisericii a fost cel al lui Teoctist Nichitean care în 2009, la doar 25 de ani, a fost surprins făcând sex cu un amant, dispus ulterior să povestească totul presei, chiar în chiliile de pe Dealul Mitropoliei. Totul a fost surprins într-o înregistrare video. Tot in 2009, Mânăstirea Căldăruşani de lângă Snagov a fost zguduită de un uriaş scandal cu tentă homosexuală în care au fost împlicaţi direct doi reprezentanţi ai bisericii, un preot profesor doctor Laurenţiu Andreescu care slujea de 20 de ani la mănăstire şi părintele Petroniu. Preotul Laurenţiu Andreescu a fost surprins video în pat cu Bogdan Enescu de 26 de ani la acea vreme, un băiat de “Doamneajută” căruia biserica îi oferise cazare la mânăstire. Conform spuselor acestuia, el a făcut sex nu doar cu popa Andreescu, ci şi cu Petroniu iar pe ceilalţi călugări care îi făceau avansuri sexuale a trebuit să îi refuze din lipsă de timp. Un alt caz cu împlicaţii homosexuale şi pederaste este cel în care preotul şi cântăreţul de muzică populară Cristian Pomohaci este acuzat că îi facea avansuri unui adolescent de 17 ani. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri. Un alt caz este cel al episcopului Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, care a fost filmat în ipostaze cu tentă homosexuală cu un fost elev de la seminar, actualmente preot. Si putem continua cu cele mai recente cu Preotul Visarion Alexa care in altar in timpul spovedaniei molesta femeile, deputatul ex-PSD Aurel Bălășoiu si ÎPS Teodosie. Dincolo de ideea de homosexualitate, preoţii români mai epatează şi când e vorba de avuţii, lux şi opulenţă. Preasfințitul Ioachim Bacauanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost alungat de localnicii din satul Cernu dupa ce a venit la o înmormântare cu un automobil de lux Audi A8. Mitropolitul Ardealului Laurenţiu Streza circulă într-un bolid Mercedes mai scump decât casele enoriaşilor iar un preot din Giurgiu, Robertino Oprea, si-a tras Maseratti Quatroporte si un nou Bmw seria 7. ca si accidentul recent cu preotul care a murit intr-un bolid de lux conducand cu mare viteza cu permisul suspendat pierzand contrololul volanului, nu s-a mai putut salva! Colac peste pupăză, ridicolul este definitvat de faptul că unii preoţi cu un uriaş cult al personalităţii se pictează pe ei înşişi printre sfintii de pe pereţii lăcaşelor de cult iar alţii refuză să oficieze slujbele de înmormântare dacă nu li-se plăteşte pe loc taxa neimpozabilă chiar din partea familiilor nevoiaşe. Inclinaţia preotilor către bogăţii materiale, maşini de lux, vile impozante, neplata de impozite, luatul banilor de la buget şi de la enoriaşi deopotrivă, condiţionarea nesimţită a înmormântărilor sau cununiilor, spăgile de la oferirea parohiilor.
Doamne ajuta amin
Amin
🙏
Amin!
Amin
🧠🙏
Amin
Amin
Doamne ajuta,amin😇🙏💘
Amin
Amin
Satana e sluga Barbosului . Asta după Biblie
Dar ca voi va băgați în sufletele oamenilor nu spuneți nimic? 🤔
Adică voi ii puneți pe oameni la zid și ii judecați, iar apoi le reproșați ca sunt păcătoși pentru ca se supără când priviți în sufletul lor… Dar voi nu ii lăsați pe oameni în pace, ii provocati, ca mai apoi sa faceți pe victimele martirizate când cineva va răspunde la provocări 🤦♂️
Lui Dumnezeu nu ii place fanatismul religios