Mai întâi, mai multe şcoli publice suedeze au refuzat să mai ridice steagul naţional motivând că el poate să fie ofensator pentru alte grupuri etnice. Unii au mers mai departe şi au spus că ridicarea steagului suedez poate să fie o infracţiune de ură prin prisma legilor suedeze. După ceva agitaţie publică, povestea a fost uitată.Problema steagului a fost însă adusă din nou în atenţia generală după ce un tribunal suedez a decis în favoarea dreptului de ridicare a steagului ISIS în Suedia, care, spre deosebire de steagul naţional, nu este o expresie a unei lipse de respect faţă de un alt grup etnic.
Cele două evenimente i-au inspirat pe incorecţii politic de la site-ul 4chan, cunoscuţi pentru tentativele reuşite de a provoca stânga progresistă, să încerce a-i forţa pe progresiştii cu astfel de idei să se manifeste, astfel încât o astfel de iniţiativă reală să fie umplută de ridicol şi, deci, contracarată, sperând în acelaşi timp într-o unificare şi ridicare a elementelor sănătoase ale societăţii suedeze împotriva islamizării ţării lor. Cu această intenţie, ei au montat şi au lansat o presupusă campanie sub emblema Suedistan pentru schimbarea steagului naţional prin înlocuirea crucii creştine cu semiluna musulmană.
Pentru a face totul cât mai real şi capcana cât mai perfectă, cei de la 4chan au dus complotul la un nivel superior inventând ştiri false, dar credibil, cu speranţa că vor fi preluate de platforme de medis sociale cu afiliere de stânga precum Tumblr şi Twitter.
A fost lansată şi o petiţie către primul ministru, care a adunat 2300 de semnături şi în care au scris, printre altele:
Steagul suedez este o amintire permanentă a trecutului nostru întunecat şi opresiv. Refugiaţii şi emigranţii sunt forţaţi să trăiască sub crucrea creştină, un simbol al cruciadelor şi al măcelăririi a milioane de vieţi islamice nevinovate din trecut, care îi face să simtă că nu sunt bineveniţi şi nesiguri. Suedia trebuie să fie un spaţiu sigur pentru oricine. Pentru că simbolul noastru naţional perimat devine tot mai mult un banner al grupărilor xenofobe şi rasiste, trebuie să privim în viitor. Un viitor al păcii, înţelegerii şi toleranţei.
Sursa şi mai multe:https://squawker.org/culture-wars/swedistan/