Rândurile de mai jos cuprind textul unei epistole a Sfântului Ioan Iacob de la Neamț Hozevitul. Această frumoasă lecție de noblețe duhovnicească a fost adresată unui părinte din Sfântul Munte Athos, monahul Clement, care, după cum putem înțelege din primele rânduri ale scrisorii, ceruse Sfântului Ioan sfaturi duhovnicești. Scrisoarea este datată cu anul 1957, deci cu doar trei ani mai înainte de fericita plecare la Domnul a Cuviosului, pe când acesta se afla la Schitul Sfânta Ana din pustia Hozevei, acolo unde și-a petrecut ultimii șapte ani din viață.

Textul scrisorii (în limba greacă) a fost citit în cadrul unui reportaj realizat de către domnul Lykourgos Markoudis de la postul de radio Piraiki Ekklisia din Grecia, reportaj realizat cu ocazia canonizării Sfântului Ioan de către Patriarhia Ierusalimului la 31 ianuarie 2016.

„Cuvioase părinte și iubite frate al meu întru Hristos, bucură-te întru Domnul! Am primit scrisoarea frăției tale, dar starea mea nu mi-a îngăduit să-ți răspund. Nici nu am avut nădejde că voi mai trăi până la iarnă. Acum te rog să mă ierți pentru că, împreună cu boala mea, a lucrat mult și nepăsarea. Slavă Domnului care a călăuzit pașii tăi în acel loc de mântuire, în corabia Maicii Domnului. M-am bucurat că ți-ai amintit de mine, pentru că scrisoarea unui prieten în duh și adevăr o consider ca pe o cercetare a lui Dumnezeu. Mă mir totuși de un lucru: Din înălțimea munților duhovnicești ai coborât atât de jos, până la sărăcia mea, ca să găsești sporire. Sărac și sărman sunt eu, frate. Fără rod am petrecut toată viața mea și acum, la liniște, ticălosul de mine nu mă potrivesc nicidecum cu rânduiala pustiei. Totuși, pentru osteneala ta și pentru dorirea pe care o ai, o să îți scriu cele pe care le spun mereu și către mine însumi.

Citeşte şi:  PĂRINTELE ATHONIT MACARIE SIMONOPETRITUL: DIN TAINELE VIEŢUIRII DUHOVNICEŞTI COMUNE MONAHILOR ŞI MIRENILOR

De crezi că mai ai încă ceva sau că poți ceva sau că ai găsit ceva, altceva decât pe Hristos, și pe Acesta răstignit, atunci să nu încerci să găsești acel mărgăritar de care vorbești în scrisoarea ta. Vinde mai întâi tot ce ai, jertfește tot de poți și șterge tot ce ai găsit, afară de sfânta noastră Credință, și cumpără ogorul care are înăuntrul lui comoara. Ogorul, fratele meu, este inima de prunc, nerăutatea și simplitatea Domnului. Îngrădește-l bine și apoi sapă acolo necontenit cu sabia Duhului. Dacă pământul e tare, să-l uzi mereu cu apa lacrimilor și a sudorilor, până ce se înmoaie, și atunci se va arăta comoara: Rugăciunea inimii. Ai grijă să nu o scoți afară, deoarece va dispărea numaidecât. Doar mintea să se desfete, să strălucească, să se înalțe tainic acolo unde vrea sufletul tău. Detalii nu-ți scriu, căci îi ai pe Sfântul Nichifor, Sfântul Calist, Sfântul Nicodim și ceilalți Părinți niptici care îți vorbesc mai limpede din experiența lor. Nu sunt în măsură să îți scriu cele ce nu încep în cărți întregi. Între timp, să îndulcești fierea feluritelor necazuri cu Psaltirea și Viețile Sfinților. Fugi desăvârșit de discuții și întâlniri. Liniștea cea după Dumnezeu o să te învețe cum trebuie să o folosești, numai să nu o lași. Suferința și chinul trupului o să îți aducă foarte mult folos pe acest drum. Este singurul frâu care ne ține. Bucură-te, frate, în suferințe și în neputința trupească, slăvind pururea pe Domnul al Cărui sfânt har în neputința noastră se arată mai mult. Acedia ne însoțește tot timpul în singurătate, dar când vede că noi ne pregătim mormântul, se întoarce și fuge. Când, uneori, mâinile sufletului ne sunt prea încărcate și nu pot răbda sabia, ia atunci în ajutor salutarea Arhanghelului (Acatistul Buneivestiri), care e cea mai ușoară în astfel de situații și, fără îndoială, vei afla putere.
Iartă-mă, frate, și ajută-mă cu sfânta ta rugăciune, pentru că sunt foarte neputincios sufletește și trupește. Harul Domnului să fie cu noi. Amin.”

Citeşte şi:  In fiecare seara sa ne cercetam pe noi insine si sa ne pocaim de pacatele noastre

Cel mai mic și mai neputincios frate, Ioan Ieromonahul.

Sfânta Mănăstire Hozeva 1957