În ultimele decenii și mai ales în ultimii ani a fost declanșat de către forțe obscure, sub acoperirea conceptului de stat democratic, chiar sub ochii noştri, un straniu și aberant proces de atacare a intimității și de imixtiune în viața privată a cetățenilor, sub pretextul siguranței personale şi a luptei împotriva terorismului. Progresul foarte rapid al tehnicilor de monitorizare și de supraveghere din era digitală în care trăim în prezent cu toţii (camere video, dispozitive de ascultare, sisteme GPS etc.), transformă autoritățile Statului într-un veritabil comando polițienesc, după modelul faimosului și totodată oribilului Big Brother.

În aceeaşi măsură, la fel de rapidul progres al tehnicilor de comunicare (internet, rețele de socializare, motoare de căutare) generează o înșelăciune a transparenţei. Camerele video, instrumentele de geolocaţie prezente şi trecute, amprentele digitale, genetice şi oculare, evidenţele bancare, istoricul medical, desfăşurătoarele apelurilor telefonice, mesajele noastre de pe internet şi urmele lăsate de peregrinările noastre pe internet formează o varietate de instrumente și modalități abile de control și de evidență care, puse cap la cap, permit autorităţilor să pătrundă aproape neștiute în viaţa intimă a fiecăruia dintre noi.

Pe de altă parte, folosind Google, Facebook şi Twitter, noi, utilizatorii, oferim cu credulitate gestionarilor acestor sisteme informatice și stăpânilor lor din umbră, care le poruncesc ce să facă clipă de clipă, informaţii care le permit să deducă obiceiurile noastre de consumatori și o multitudine de date intime. Aceste tendințe de control, care cunosc o dezvoltare exponenţială în ultimii câţiva ani, merg toate în aceeaşi direcţie: aceea a unei societăţi așa-zis transparente, în care nu mai ştim exact unde şi când se trage linia (ce devine din ce în ce mai puţin perceptibilă) între viaţa noastră privată şi viaţa publică.

Există şi sugestii mincinoase ale aceloraşi susţinători ai ideii de control, care prezintă şi reversul, aparent benefic nouă, celor supravegheaţi, al utilizării tuturor acestor tehnologii şi mijloace de supraveghere şi control: întrucât, vezi Doamne, şi cetăţenii pot folosi ei înşişi tehnicile de supraveghere pentru a demasca abuzurile de putere, noua şi îndelung aclamata transparenţă acţionează în aceste condiţii ca un factor de echilibru.

Viaţa noastră intimă nu mai are niciun viitor în contextul supravegherii globale

Imperativ pentru noi este să ne protejăm cât mai bine împotriva oricăror utilizări ale acestor informaţii ce privesc viaţa noastră privată, păstrându-ne mereu cât mai bine şi mai corect informaţi (din surse ce nu provin din mass-media centrală, afiliată şi supusă integral forţelor oculte francmasonice) şi fiind foarte prudenţi cu împărtăşirea informaţiilor personale, indiferent de pretextele sub care ne sunt cerute.

Pentru susţinerea acestor tehnici abjecte de invadare a vieţii private a tuturor fiinţelor umane, susţinătorii lor au mereu la îndemână cazuri specifice, care, în viziunea lor aberantă asupra realităţii, ar justifica intervenţiile lor ilegale şi lipsite de orice urmă de respect şi decenţă faţă de intimitatea oamenilor. Totul se desfăşoară sub acoperirea mantiei stranii a nebuneştii „lupte împotriva terorismului” şi a aşa-zisei protecţii şi siguranţe a persoanelor, o găselniţă pusă la cale şi regizată în mod abject de aceleaşi forţe întunecate ale Francmasoneriei mondiale.

Tehnologiile disponibile în prezent dau statului capacitatea orweliană de a urmări obsesiv aproape fiecare mişcare a cetăţenilor săi şi fiecare acţiune realizată, în mod particular de la tastatura unui calculator. Dacă toate acestea s-ar petrece pe scară largă aşa cum îşi doreşte, în mod aberant, administraţia Obama, atunci Guvernul SUA şi omoloagele sale din întreaga lume ar putea desfăşura oricând astfel de supravegheri ilegale fără să dea socoteală cuiva. În aceste condiţii, respectarea intimităţii poate deveni, aşa cum îşi doresc aceşti sceleraţi, o noţiune „învechită“ şi „depăşită“.

De fapt, privind în culisele tuturor acestor cazuri, descoperim că în realitate nu s-a făcut mai nimic pentru eliminarea realei infracţionalităţi, în vederea asigurării unui trai liniştit, sigur şi liber cetăţenilor, dar în schimb s-au deturnat sume imense, cheltuite din fondurile contribuabililor.

În cazul Europei, de exemplu în Franţa, conform unei legi din 2004, operatorii de telefonie mobilă şi furnizorii de servicii de internet sunt obligaţi să ţină evidenţa apelurilor utilizatorilor de telefoane mobile şi a mesajelor e-mail timp de un an. Aceste date sunt comunicate pe baza unui rechizitoriu judiciar „în contextul prevenirii actelor de terorism“. Ca şi în cazul vecinilor de peste Ocean, aşa-zişii „iluminaţi“ îşi întind tentaculele otrăvite în acelaşi mod şi tind să acapareze întreaga planetă, sufocând-o. Legea în cauză stipulează în continuare că în timpul unui control de identitate efectuat asupra cuiva „cu un motiv plauzibil“, agenţii de poliţie pot consulta toate fişierele centralizate referitoare la acea persoană, chiar şi în absenţa unei infracţiuni.

Există, de asemenea, date centralizate ce conţin informaţii despre identitatea, permisul de conducere şi eventualele infracţiuni comise în trecut ale cetăţenilor.

Pretinsa teamă de atacuri teroriste de mare amploare au creat iluzia unei nevoi halucinante, exacerbate de control; în plus, progresele tehnologice permit, de asemenea, colectarea şi analiza unor cantităţi importante de informaţii, care până acum erau private; şi, într-o cultură transformată de către reţelele de socializare, în care oamenii îşi dezvăluie gândurile şi acţiunile cele mai intime de bunăvoie, confidenţialitatea tinde să fie deja considerată la fel de anacronică precum cavalerismul.

În ceea ce priveşte Statele Unite ale Americii, aceste temeri sunt fondate. Ei lucrează, susţinuţi de minţile întunecate de la cele mai înalte niveluri ale ierarhiei francmasonice pentru a concepe şi a utiliza tehnologia cea mai sofisticată destinată supravegherii. Aceste servicii şi metode de operare sunt popularizate din ce în ce mai des, mai ales prin intermediul industriei cinematografice de la Hollywood, urmărindu-se mereu ca toţi cei implicaţi în aceste operaţiuni malefice de supraveghere a populaţiei să fie prezentaţi într-o aură de mister şi aventură, ce face să crească subit pulsul privitorilor sau să trezească în aceştia reacţii false de susţinere a acţiunilor denaturate şi intruzive în viaţa intimă a noastră.

În concepţia francmasonilor, suntem tot timpul suspecţi şi avem ceva de ascuns! Acesta este refrenul preferat al promotorilor satanişti ai supravegherii: dacă nu aveţi nimic să vă reproşaţi, nu aveţi de ce să vă temeţi de incursiuni ale autorităţilor în viaţa voastră privată. Statul protejează cetăţenii care respectă legea şi ameninţă doar criminalii. Un argument simplist şi mai periculos decât pare.

Mulţi oameni spun că nu sunt preocupaţi de faptul că autorităţile colectează informaţii cu caracter personal despre viaţa lor. „Nu am nimic de ascuns, spun ei. Numai cei care au ceva să-şi reproşeze au motive să fie alarmaţi, şi nu merită ca acţiunile lor să fie păstrate secrete.“ Acest argument pătrunde întreaga dezbatere cu privire la viaţa privată.

În Marea Britanie, guvernul a instalat milioane de camere de supraveghere în locurile publice ale oraşelor, mari şi mici, ale căror imagini sunt revizuite de către ofiţerii de poliţie prin intermediul unui sistem de televiziune cu circuit închis. Din nou, „dacă nu ai nimic de ascuns, nu ai de ce să te temi”, declară unul dintre sloganurile nebuneşti ale campaniei guvernamentale în favoarea acestui program.

Respectarea vieţii private este de cele mai multe ori subordonată de autorităţi intereselor politice şi economice. În plus, atât justiţia, cât şi legiuitorul, se eschivează şi nu recunosc că viaţa intimă este încălcată prin aceste măsuri de supraveghere globală.

Pentru a descrie dificultăţile ridicate de colectarea şi de utilizarea datelor cu caracter personal, mulţi comentatori folosesc o parabolă inspirată de celebrul roman 1984 al lui George Orwell. Scriitorul descrie o societate totalitară guvernată de o entitate numită Big Brother, care îi supraveghează pe cetăţenii săi într-un mod obsesiv şi le impune acestora o disciplină tiranică. Metafora lui Orwell, axată pe efectele nocive ale monitorizării (cum ar fi limitarea individualităţii şi controlul social), este probabil, adecvată pentru a descrie supravegherea cetăţenilor.

Dar cele mai multe dintre informaţiile colectate în bazele de date, cum ar fi rasa, data naşterii, sexul, adresa sau starea civilă, nu par a fi deosebit de deranjante. Mulţi oameni nu văd niciun motiv special pentru a ascunde numele, marca maşinii pe care o conduc sau băutura lor preferată. De cele mai multe ori, dezvăluirea unor astfel de informaţii nu produce nici jenă şi nici inhibare.

Gruparea ocultă a aşa-zişilor „iluminaţi“ are în prezent dosare voluminoase de înregistrări ale activităţilor, centrelor de interes, obiceiurilor de lectură, finanţelor şi stării de sănătate ale noastre ale tuturor. Şi dacă ar fi dezvăluite aceste informaţii? Dacă autorităţile, date fiind activităţile pe care le desfăşurăm în mod obişnuit, în mod greşit ne-ar suspecta de a fi implicaţi în activităţi criminale?

Sursa: Search News Global