Pentru că Domnul nostru Iisus Hristos respectă ca nimeni altul libertatea persoanei umane şi niciodată nu ne încalcă libertatea personală, va trebui să avem discernământul necesar în ceea ce priveste această temă delicată pe care o analizăm mai departe, fiindcă am văzut nelinistea unor frati ai nostri care, ascultând câteodată vreun patriarh, vreun episcop sau vreun duhovnic, spunându-le ceva ce nu consună cu traditia noastră ortodoxă, se întreabă dacă trebuie să asculte sau nu, având în vedere că acestia poartă un grad în ierarhia preotească. Trebuie să întelegem ţoti foarte bine că ţoti oamenii avem o calitate, pe care bineînteles o acceptăm de bunăvoie şi în libertate: suntem ţoti robi ai Domnului nostru Hristos. şi patriarhul, şi arhiepiscopul, şi episcopul, şi diaconul, şi călugărul, şi mireanul, ţoti suntem robi ”îndatorati” a asculta cuvântul lui Dumnezeu. şi ţoti uniti alcătuim împreună cu capul, care este Hristos, trupul Bisericii. Asadar, Dumnezeu a rânduit să fim ţoti împreună uniti cu El. El să fie capul, iar noi ţoti să fim mădularele trupului, într-o unire de nedesfăcut; adică un membru să depindă în totalitate de celălalt, ceea ce înseamnă că dacă un singur mădular suferă, atunci să sufere întreg trupul. Dumnezeu a rânduit ca un mădular, despărtit de trup, să nu poată exista de unul singur; şi acest lucru l-a făcut bunul Dumnezeu ca să ne unească cu dragostea desăvârsită. Aducem aici un mic exemplu: patriarhul, care este cel dintâi în ierarhia robilor Lui, nu poate săvârsi de unul singur Taina Sfintei Euharistii, ci e nevoie oblig atoriu să fie de fată cel putin încă un membru de rând al Bisericii; şi se arată generozitatea lui Dumnezeu, faptul că a rânduit ca un singur mădular să aibă absolută nevoie de celălalt şi să depindă unul de altul. Apostolul Pavel analizează foarte bine faptul că suntem ”trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte” (I Cor. 12, 27).

Asadar, ţoti robii din ierarhia Bisericii de la gradul cel mai înalt, al patriarhului, şi până la gradul cel mai mic, al mireanului, au o singură datorie: să se supună şi să asculte în mod absolut de cuvântul lui Dumnezeu. Singura diferentă care există este aceea că gradele superioare ale ierarhiei Bisericii si-au asumat lucrarea de a transmite cuvântul lui Dumnezeu spre gradele inferioare, şi acest lucru pentru că Dumnezeu, asa cum se spune: ”Nu este Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii”, Care voieste ”ca toate să se facă cu cuviintă şi după rânduială” (I Corinteni 14,33,40).

Trebuie însă să întelegem foarte bine că, în ciuda faptului că există o ierarhie a robilor Bisericii care sunt obligati să fie strâns legati şi uniti cu Capul, totusi, pentru că ei sunt robi, dar trăiesc în libertate, în orice moment vor dori pot refuza cuvântul Domnului nostru şi folosi propria lor judecată şi pot urma propria lor vointă. Aici începe problema, pentru că, în timp ce aparent sunt robi ai lui Dumnezeu, de fapt servesc propria lor vointă, făcând uz de propria lor judecată.

Să vedem ce ne spune Domnul despre ceea ce trebuie să facem în acest caz: Pe când Domnul Hristos se afla pe pământ împreună cu ucenicii şi cu Apostolii Săi, la un moment dat i-a îndemnat să fie atenti la învătătura fariseilor; şi aceasta pentru a distinge dacă ei caută cu adevărat cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Atunci a spus: ”Cărturarii şi fariseii au sezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă, faceti-le şi păziti-le; dar după faptele lor nu faceti, că ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 2-3).

Să vedem aici, cu luare aminte, ce spune Hristos: ”Cărturarii şi fariseii au sezut în scaunul lui Moise”. Cu aceste cuvinte Domnul nostru face cunoscut ucenicilor Săi că scaunul pe care sezuse mai înainte proorocul Moise şi din care învăta poporul cuvântul lui Dumnezeu ca reprezentant al Lui îl luaseră acum cărturarii şi fariseii, oameni plini de ipocrizie. Cu toate că scaunul şi l-au însusit oameni plini de patimi, Hristos nu îi îndeamnă totusi pe ucenicii Săi şi nici poporul să plece de lângă acest fel de învătători şi nici nu-i îndeamnă să nu-i asculte, ci îi sfătuieste în felul următor: ”Toate câte vă vor zice vouă, faceti-le şi păziti-le”. Să fim cu luare-aminte la ceea ce le spune: „Cele ce vă spun să păziti, să păziti!”. Vedem că Hristos Domnul nostru, pentru că ei se găsesc ierarhic pe scaunul lui Moise, nu ne-a dat poruncă să ascultăm de ce este al lor, adică de produsul propriei lor ratiuni şi gândiri, adică de ceea ce izvorăste din criteriile lor interesate.

Ne-a dat porunca să-i ascultăm numai în ceea ce ne spun să păzim. Cuvântul ”a păzi” se referă la tot ceea ce Domnul ne-a spus să împlinim sau tot ceea ce e scris în Sfânta Scriptură (sau tot ceea ce a fost legiuit de Părintii Bisericii prin sinoadele ecumenice). Ei, aşadar au datoria de a asculta cuvântul lui Dumnezeu si, prin urmare, de a ne îndemna pe noi să-l păzim. Dacă ei, ca robi ai lui Dumnezeu, aflându-se în libertate, nu vor voi să dea ascultare anumitor lucruri, vor fi liberi să nu dea ascultare, suportând însă toate consecintele pe care le aduce cu sine apostazia, această neascultare şi îndepărtare a l or de cuvântul lui Dumnezeu. Noi, fiindcă suntem datori să ascultăm numai poruncile Domnului nostru, întrucât cei ce ne sunt superiori ierarhic nu ne îndeamnă să păzim vreuna din poruncile Domnului, nu suntem datori să-i ascultăm; dacă am fi datori, cuvântul lui Dumnezeu ar spune: toate câte vi le spun vouă să le faceti, faceti-le; adică toate câte vi le spun să le înfăptuiti, înfăptuiti-le. Dimpotrivă, nu numai că nu trebuie să ascultăm de părerile lor, dar Apostolul Pavel este mult mai aspru şi spune: ”Chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceasta pe care v-am vestit-o – să fie anatema !” (Galateni 1, 8). Domnul nostru, Care după învierea Sa i-a trimis pe Apostoli la capătul lumii, nu le-a dat poruncă să meargă şi să-i învete pe oameni învătături diferite, porunci omenesti, cuvinte frumoase teologice şi povesti frumoase. Două sunt poruncile pe care le-a dat lor, spunând: ”Drept aceea, mergând, învătati toate neamurile, (1) botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al S fântului Duh, (si 2) învătându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19-20). (Să luăm aminte aici ce poruncă dă Apostolilor.) Vedem, asadar, că cea dintâi poruncă este de a-i boteza pe credinciosi, pentru a se sălăslui Dumnezeu însusi în cei botezati şi că cea de-a doua este de a-i îndemna pe credinciosi să păzească toate câte El a dat poruncă să fie păzite. Prin urmare, Sfintii Apostoli şi apoi urmasii lor, patriarhii, episcopii, preotii, teologii şi asa mai departe, nu pot să-i învete pe oameni ceea ce le spun propriile lor gânduri că e corect sau ceea ce ei însisi cred că trebuie să facem în fiecare situatie.

Fie cineva patriarh, arhiepiscop, duhovnic, preot, diacon, călugăr sau mirean, este obligat să ne transmită cuvântul lui Dumnezeu, sfătuindu-ne anume să păzim poruncile Domnului nostru: ”Căci nu ne propovăduim pe noi însine, ci pe Hristos Iisus, Domnul, iar noi însine suntem slugile voastre, pentru Iisus” (II Corinteni 4, 5). Asa trebuie să avem o ascultare plină de discernământ,la care putem ajunge numai prin umilintă adevărată. De asemenea, trebuie ca ţoti robii lui Dumnezeu, indiferent de gradul pe care-l au în ierarhie prin iconomia lui Dumnezeu, să fie uniti prin ascultare cu Capul Bisericii, Care este Domnul Iisus, pentru că, dacă un singur mădular e tăiat, acest fapt aduce ”neorânduială” în tot trupul, iar acest membru va da socoteală pentru dezordinea pe care o va crea. Terminând cuvântul Său, Domnul a spus: ”Dar după faptele lor nu faceti, că ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 3).

Aici ne putem minuna de măretia dragostei lui Dumnezeu, Care ne îndeamnă să păzim tot ce ei ne spun să păzim, nu însă să şi facem ce fac ei, pentru că prefăcându-se, ei vor spune, dar nu vor înfăptui. Aici Domnul nostru Hristos ne arată că nu trebuie să-i judecăm, şi faptele lor viclene să nu devină cauză a depărtării noastre de El; ne spune că trebuie să păzim cu credintă ceea ce ne spun să păzim, indiferent dacă ei însisi în esentă nu-L slujesc, nici nu-L iubesc, ci sunt nevoiti de scaunul pe care sunt asezati să se prefacă, îndemnându-ne să păzim poruncile Lui. Deosebind acum voi însivă adevărul, vedeti ce veti face, dacă: 1. un episcop vă spune: ”Bunii mei copii, Domnul nostru Hristos ne-a profetit în capitolul 13 al Apocalipsei că va veni cineva care ne va impune să acceptăm semnul cu numărul 666 pe mână sau pe frunte. Lucrul acesta nu trebuie să-l acceptăm, pentru că vom fi osânditi pe veci si, ca să nu-L mâhnim pe Hristos, nu trebuie să-l acceptăm nici pe cartea de identitate, nici pe vreun card şi nici să votăm proiectul de lege prin care se va da puterea de a ni se impune acest număr, pentru că asa cum e scris Ťoricine te sileste să mergi cu el o milă, mergi cu el douăť”. 2. Un alt episcop va sustine că: ”Toate acestea sunt prostii. Nici un număr 666 şi nici un semn exterior nu vă va vătăma. Nu vă ocupati de asta, acceptati-l ca să vă faceti treaba şi nu mai ascultati ţoti fanaticii şi pe ţoti care văd pretutindeni numai demoni”. Cred că din acest exemplu fiecare dintre voi îi poate distinge pe aceia care îl iubesc şi îi slujesc lui Dumnezeu şi care au grijă de propria voastră mântuire, şi pe ceilalti, interesati numai ”să fie văzuti de oameni” (Matei 6, 5) şi care vă însală, voind să se arate buni fată de voi şi să-si justifice atitudinea lor de apostati, de întoarcere de la Hristos, urmând să-si trăiască viata asa cum le e lor mai bine, pentru a se sluji pe ei însisi şi nu pentru a-L sluji pe Hristos. Pentru cei din urmă, să nu uităm că e valabil şi ce spune Apostolul Pavel; ”Fiindcă ţoti caută ale lor, nu ale lui Iisus Hristos” (Filipeni 2, 21). In Ortodoxie, nici un papă nu L-a înlocuit pe Domnul nostru Hristos prin infailibilitatea sa. Prin urmare, dacă vedem că cineva nu caută cele ale lui Dumnezeu, avem atâtia alti buni episcopi şi preoti etc. care le caută pe cele ale lui Hristos şi putem să-i ascultăm pe ei spunându-ne ce trebuie să păzim.

Apostolul Pavel, într-un asemenea caz, sfătuia asa: ”Iar de învată cineva altă învătătură şi nu se tine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învătătura cea după dreapta credintă… depărtează-te de unii ca acestia” (I Timotei 6, 3, 5). Crestinii, dându-si seama că au început să apară unul unul câte unul ”semnele”, se găsesc, asa cum ne găsim noi toti, în situatia dificilă în care se găsea şi Pilat, care în timp ce avea în fata lui întreg Adevărul, se întreba: ”Ce este adevărul” (Ioan 18, 38). Multi frati ai nostri sunt nelinistiti şi se întreabă pe bună dreptate în legătură cu multe din aceste chestiuni şi în special cu subiectul cărtii de identitate electronice. Intr-o zi, un grup de patru tineri discuta despre cartea de identitate şi fiecare avea câte o părere diferită. Asadar, spuneau: – Eu m-am sfătuit cu duhovnicul meu şi mi-a spus că nu trebuie să primim cartea aceasta de identitate – a spus cel dintâi. Sigur, ca o dovadă mi-a adus foaia părintelui Paisie. – Mie mi-a spus duhovnicul că sunt ”ridicole” toate aceste lucruri şi că numai cartea de identitate nu mă poate vătăma în vreun fel, a spus al doilea. – Duhovnicul meu mi-a spus că dacă primesc cartea de identitate şi pun peste ea o cruce, n-o să-mi poate face rău, a spus al treilea tânăr. – Eu l-am întrebat pe duhovnicul meu şi mi-a spus că el nu se ocupă cu Antihristul, ci cu Hristos şi m-a sfătuit să fac şi eu la fel, a completat cel de al patrulea.

După toate acestea, tinerii se întrebau cu nedumerire dacă ar trebui să asculte de duhovnicul lor, şi dacă da, atunci ce se întâmplă când duhovnicii au păreri diferite si, mai mult decât atât, cu totul contrarii una fată de cealaltă. Mai apoi m-au întrebat şi pe mine şi le-am spus că fiecare trebuie să asculte de duhovnicul lui până atunci când buna noastră maică Biserica, prin ierarhia ei, se va pronunta şi va conduce lupta aceasta, pentru că atunci se vor risipi şi norii cei întunecati. Unii frati ai nostri spun că anumiti preoti îsi exprimă, siguri de ce spun, părerile şi că le şi publică în cărti, devenind astfel publică diferenta de păreri, cu următorul rezultat: dacă cineva se află în adevăr, atunci se va împărtăsi de acest adevăr multă lume, dar dacă acesta nu se află în adevăr, multă lume se va sminti. Biserica noastră spune că nu o să fie cuprinsi de hătisuri şi nici nu se vor rătăci ţoti cei care vor avea grijă ca mintea lor să fie plină de râvnă, curată şi de trezvie, cu ajutorul Sfintelor Taine şi al ascultării duhovnicesti. Biserica noastră iubitoare ne învată că Sfântul Duh este Unul şi că pentru fiecare problemă are o singurâ părere şi o singură vointă. Din acest motiv este imposibil ca firea Sa cea bună să-i ”informeze” în legătură cu una şi aceeasi temă pe cei patru preoti, reprezentantii Lui, pe fiecare în mod diferit. Aceasta se datorează firesc faptului că înainte de a ne dedica pe noi însine slujirii lui Dumnezeu, nu neam îngrijit atât cât trebuia pentru curătirea suf letului nostru.

Dacă fiecare duhovnic si-ar fi lepădat propria lui vointă şi propria lui părere, ne-am fi unit ţoti în Unul Hristos, Care este Adevărul cel adevărat, şi am fi lăsat astfel harul să lucreze şi am învăta toate câte El ”ne-a poruncit”. Asadar, nu trebuie să ne înstrăinăm atunci când ne aflăm în fata unei multitudini de păreri, ci bine ar fi să avem în vedere porunca Apostolului: ”Nu vă lăsati furati de învătăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriti prin har inima voastră” (Evrei 13, 9); şi cât vom putea, să ne împărtăsim de Sfintele Taine, ca să se lumineze mintea noastră ”să nu mai fim copii dusi de valuri, purtati încoace şi în colo de orice vânt al învătăturii, prin înselăciunea oamenilor, prin viclesugul lor spre uneltirea rătăcirii” (EfeseniA, 14). Până când maica noastră Biserica, prin preacucernica ei ierarhie îsi va conduce ca un bun păstor turma, şi credem că acest lucru se va întâmpla curând, ”tu însă rămâi în cele ce ai învătat şi de care esti încredintat, deoarece stii de la cine ai învătat, şi fiindcă de mic copil cunosti Sfintele Scripturi, care pot să te înteleptească spre mântuire, prin credinta cea întru Hristos Iisus” (II Timotei 3, 14-15).

Ieromonahul Hristodul Aghioritul, La apusul libertătii