Astăzi, 1/14 ianuarie, la opt zile de la Naşterea Domnului -Tăierea împrejur cea după trup a Mântuitorului Hristos.

Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, punerea numelui copilului și Taina Sfântului Botez

De la Sfinţii Părinţi am luat obiceiul să sărbătorim, după încheierea anului calendaristic, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi şi să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână. Deci, sărbătorim această zi ca pe un praznic împărătesc. Căci Domnul, după cum ne-a cinstit pe noi, luând trup omenesc, întru totul asemenea nouă, afară de păcat, tot aşa a binevoit să primească şi tăierea împrejur. Întâi, ca să astupe gurile ereticilor care îndrăznesc a zice că Domnul n-a luat trup, ci că S-a născut ca o nălucire. Dar dacă n-ar fi luat trup, cum S-ar fi tăiat împrejur? Şi al doilea ca să astupe gurile iudeilor celor neînţelegători, care îl cleveteau că nu păzeşte sâmbăta şi că strică Legea. Pentru aceasta, după opt zile de la naşterea Lui cea sfântă din Fecioară, a binevoit să fie adus de Maica Sa şi de Iosif, în locul unde, după obicei, iudeii se tăiau împrejur. Şi a fost tăiat împrejur; şi I s-a dat numele Iisus, nume adus din cer de îngerul Gavriil, mai înainte de zămislirea Lui în pântecele Fecioarei. Şi iarăşi întorcându-Se Domnul cu părinţii Săi acasă, a vieţuit omeneşte, crescând cu anii, cu Înţelepciunea şi cu harul, pentru mântuirea noastră.

Această tăiere împrejur era simbolul credincioşiei, al alegerii şi al binecuvântării pentru evrei, o binecuvântare specială pentru poporul ales din partea lui Dumnezeu şi un semn de fidelitate, de jertfelnicie pentru a împlini voia lui Dumnezeu şi a nu mai trăi după voia instinctelor, ci după voia Duhului. Tăierea împrejur cea duhovnicească, nu cea trupească, contează acum.

Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte astăzi, 1/14 ianuarie, şi pe Sfântul Vasile cel Mare.

S-a născut în jurul anilor 329-330, în Cezareea Capadociei. Părinţii Sfântului Vasile erau mari proprietari de pământuri. Îmbrăţişaseră de timpuriu creştinismul. Sf. Vasile era unul din cei 10 fraţi, dintre care trei vor fi episcopi: Vasile, Grigorie de Nyssa, Petru de Sevasta; cinci vor fi monahi: cei trei dinainte, plus Naucratios şi Macrina cea tânără; vor fi şase sfinţi în familia mare: Sfânta Macrina cea Bătrână, Sfânta Emilia (mama lui), Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru şi Sfânta Macrina cea Tânără. Bunica Macrina a crescut pe copii în duh creştin, împreună cu mama lor, Emilia, şi sora lor, Macrina cea Tânără. Sfantul Vasile isi face studiile la Constantinopol şi la Atena, unde leagă o strânsă prietenie cu Sfântul Grigorie de Nazianz, după care se întoarce în Cezareea, unde predă pentru o scurtă vreme Retorica. La îndemnurile surorii sale, a fost botezat în credinţa creştină, împarte partea sa de avere celor săraci, după care se retrage în anul 358 la o mânăstire din Pont, unde duce o viaţă de asceză şi rugăciune. După o călătorie la marile mânăstiri şi schituri din Egipt, s-a întors în Pont şi redactează prima sa scriere privitoare la viaţa de obşte din mânăstire, numită ‘Regulile vieţii monahale’. În 364 a fost chemat în Cezareea de episcopul Eusebiu şi a fost hirotonit preot, aducându-şi o contribuţie importantă în lupta împotriva ereticilor arieni. Pastoraţia pe care o începe de acum înainte a fost dedicată îndeosebi celor nevoiaşi, organizând renumitele azile, spitale şi case de reeducare a celor căzuţi moral, toate grupate sub denumirea de ‘Vasiliade’. Deosebit de energice au fost şi misiunile sale pe tărâm spiritual, ca preot şi apoi ca episcop al Cezareei Capadociei, remarcându-se în acţiuni de combatere a unor eretici şi de reconciliere a Bisericilor în timpul unor schisme. La numai 49 de ani a adormit in Domnul. A fost un adevărat stâlp al Bisericii din vremea sa, un punct de referinţă în istoria creştinismului universal. Scrierile sale conţin lucrări de dogmatică profundă, precum ‘Contra lui Eunomiu’ sau ‘Despre Sfântul Duh’, lucrări ascetice, ca ‘Regulile vieţii monahale’, ‘Despre judecata lui Dumnezeu’, comentarii, ca ‘9 Omilii la Hexameron’, numeroase cuvântări şi epistole. A avut o contribuţie deosebită la structurarea slujbelor bisericeşti, alcătuind o Sfântă Liturghie ce-i poartă numele.

Începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie aceasta: să ne înnoim viaţa. Să luăm aminte cu fiecare an nou, să lăsăm câte un păcat care ne stăpâneşte cine ştie de când şi să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greşelile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toţi, să începem anul nou cu inima curată şi cu credinţă în Dumnezeu; nu la crâşmă cu beţie, cu fluiere, cu câte şi mai câte petreceri. Du-te în sate acum, în noaptea aceasta – este iadul pe pământ. Iată cum ştiu oamenii să mulţumească lui Dumnezeu că le-a mai dat un an de viaţă! Să luăm aminte cum petrecem timpul înaintea Domnului, fiindcă negreşit vom muri şi ne va cere socoteală de ce-am vorbit în fiecare clipă, de ce am gândit şi ce am lucrat.

Acum, cât mai este timp, să mulţumim lui Dumnezeu, căci vine moartea pentru fiecare, vine dreptatea lui Dumnezeu, de care nu pot scăpa nici împăraţii. Unde sunt faraonii Egiptului, unde sunt împărăţiile, unde sunt sultanii turcilor, unde sunt craii Germaniei, unde sunt împăraţii de care se cutremură lumea? Unde sunt puternicii? Unde sunt cei învăţaţi? Praf şi pulbere s-au făcut. Vai de noi şi de noi dacă cheltuim vremea în zadar! Vom cere să mai trăim un minut şi n-ar să ne mai dea Dumnezeu pentru că trecem viaţa aceasta şi ne încurcăm cu grijile veacului, de parcă am fi nemuritori.

Aceasta v-o spun pentru anul nou: să mulţumim Prea Sfintei Treimi şi maicii Domnului, care mijloceşte pentru toată lumea, că ne-a învrednicit să mai trecem un an. Să ne hotărâm în inima noastră să punem început bun şi să petrecm de aici înainte cu Dumnezeu, creştineşte.