Hristos a primit această practică dureroasă imediat după Nașterea Sa. Descrierea ceremoniei tăierii împrejur a lui Hristos se păstrează în cuvinte puține, în Evanghelia după Luca. Sfântul Evanghelist scrie: „Și când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a Se zămisli în pântece” (Luca 2, 21).

Din această prezentare săracă în informații vedem că ceremonia tăierii împrejur era strâns legată de punerea numelui, pentru că atunci I s-a dat numele Iisus, care înseamnă mântuitor.

Interesante sunt cuvintele Cuviosului Teofilact, care spune că acea parte care a fost tăiată la circumcizia lui Hristos a fost păstrată neatinsă de însuși Hristos și a fost luată din nou odată cu Învierea Sa. Acest lucru arată ceea ce se petrece și cu trupul nostru. Învățătura Sfinților Părinți spune că părțile trupului nostru care s-au stricat în diferite feluri se vor lega din nou de trup sau vor fi din nou plămădite de Dumnezeu, astfel încât, omul întreg, alcătuit din trup și suflet, va intra în împărăția lui Dumnezeu. Desigur, atunci, trupul va fi duhovnicesc, nu sufletesc, așa cum este astăzi.

Tăierea împrejur, care a avut loc în cea de-a opta zi și era legată și de punerea numelui, a trecut în creștinism sub forma slujbei „pentru pecetluirea copilului și punerea numelui în cea de-a opta zi de la naștere“. Miezul slujbei este o rugăciune minunată pe care preotul o citește pruncului în fața ușilor bisericii. Desigur, pruncul este adus de moașă sau de o rudă, nu de către mamă, care va intra în biserică abia în cea de-a patruzecea zi de la naștere.

Cert este faptul că, fiind om, prin tăierea împrejur, Hristos a suferit o mare durere. Aceasta arata toatala aplecare a lui Dumnezeu spre neamul omenesc. Unul dintre troparele sărbătorii spune: „Legea plinind, Făcătorul Legii, cu trupul, astăzi, de bunăvoie, Se taie împrejur, tăiere făcând iernii păcatului“.

După ce am văzut valoarea teologică a tăierii împrejur, pe care Dumnezeu a lasat-o în Vechiul Testament, și faptul că Însuși Hristos a primit tăierea împrejur, trebuie să ne referim și la cauzele pentru care Hristos S-a tăiat împrejur.

Mai întâi, prin primirea tăierii împrejur, Hristos a arătat că El Însuși a dat Legea Vechiului Testament și de aceea, trebuia și El să o respecte. Hristos nu a venit ca să desființeze legea, ci să o respecte și, desigur, să o împlinească. Așadar, Hristos a împlinit Legea fără să o încalce. În acest mod, El ne-a arătat că și noi trebuie să ținem legea lui Dumnezeu, care are ca scop mântuirea noastră.

În al doilea rând, după cum am subliniat, tăierea împrejur a arătat în mod concret ce a însemnat de fapt chenoza Fiului lui Dumnezeu Cuvântul. Desigur, chenoza are legatură mai ales cu Întruparea, prin faptul că Dumnezeul cel nezidit a luat fire omenească zidită. Dar golirea și desăvârșita smerire a lui Dumnezeu se pot vedea și din tăierea împrejur, de vreme ce Hristos a binevoit să primească această încercare grea.

În plus, Hristos a primit tăierea împrejur ca să arate că a luat fire omenească adevărată. Acest lucru este deosebit de important, pentru că în vechea Biserică apăruse  o erezie care se numea dochetism și care susținea că Hristos nu a luat fire omenească adevarată, adică trup omenesc adevărat, ci un trup presupus sau închipuit. Această idee a dus la concluzia că Hristos nu S-a răstignit pe Cruce, de vreme ce nu avea trup adevărat, ci numai i-a păcălit pe iudei. Numai că o asemenea viziune nu îi mântuiește pe oameni. Cum poate omul să se mântuiasca dacă Hristos nu a luat fire omenească adevarată? De aceea, după cum spune Sfântul Epifanie, Hristos a fost tăiat împrejur ca să arate ca „într-adevar, a luat trup”.

De asemenea, tăierea împrejur a lui Hristos a arătat că trupul pe care Îl avea nu era de o ființă cu Dumnezeu. În Hristos, ziditul s-a unit cu neziditul. Firea omenească este zidită, în vreme ce firea dumnezeiască este nezidită. Pentru că s-a îndumnezeit prin Dumnezeirea Cuvântului, trupul s-a unit cu Dumnezeu, dar nu a fost de aceeași ființă cu Dumnezeu. Aceasta înseamnă că trupul lui Hristos este izvor al Harului Necreat al lui Dumnezeu, dar nu are aceeași ființă cu Dumnezeirea.

Mai mult decât atât, Hristos S-a tăiat împrejur pentru a-i învăța pe oameni că tăierea împrejur, pe care El Însuși a dat-o iudeilor, a fost în slujba neamului omenesc și  a pregătit terenul pentru venirea Sa (Sfântul Epifanie). Așadar, tăierea împrejur nu era o ceremonie inutilă, fiindcă prin ea israeliții au rămas credincioși legii lui Dumnezeu și L-au așteptat pe Mesia.

Hristos a primit tăierea împrejur pentru ca ea a fost modelul și preînchipuirea tăierii împrejur nefăcută de mână omenească adică a sfântului Botez. Potrivit spuselor Sfântului Ioan Damaschin, tăierea împrejur a fost chipul Botezului. Dacă prin tăierea împrejur se îndepărta o parte nefolositoare a trupului, prin sfântul Botez îndepărtăm păcatul, care nu este o stare firească, ci o murdărie. Atunci când Sfântul Ioan Damaschin vorbește despre păcatul care se îndepărtează, el se referă la dorința, dar desigur, nu la dorința necesară, indispensabilă, fără de care omul nu poate să traiască, ci la dorința nefolositoare și la cea trupească. Botezul este tăierea împrejur nefăcută de mână omenească, care nu îl scoate pe om din mijlocul neamului său, ci îl deosebește în interiorul neamului pe credincios de necredincios.

În Biserica primară de după Cincizecime s-a discutat despre măsura în care prozeliții credinței creștine trebuiau să primească și ei circumcizia. Primii creștini gândeau că, de vreme ce Vechiul Testament era înaintea Noului Testament, și idolatrii care veneau la credința creștină trebuiau să țină Legea Veche, inclusiv în privința tăierii împrejur. Pentru a se clarifica această problemă, s-a întrunit Primul Sinod al Bisericii, care s-a numit Apostolic, în cadrul căruia s-au luat hotărâri corespunzătoare, așa cum se menționează în capitolul 15 din Faptele Apostolilor.

Problema a apărut atunci când iudeii creștini „învățau frații că: Dacă nu vă tăiați împrejur după rânduiala lui Moise, nu puteți să vă mântuiți” (Fapte 15, 1). Acest lucru a iscat răzvrătiri și discuții îndelungate și, așa cum se spune, unii dintre cei proveniți din clasele fariseilor cereau ca prozeliții să se taie împrejur și să țină legea lui Moise (Fapte 15, 5).

La acest Sinod Apostolic au vorbit Apostolii Petru, Varnava și Pavel, alături de Iacov, fratele Domnului. Hotărârea Sinodului a fost ca cei dintre neamuri care vin la credința creștină să nu se taie împrejur, ci să se păstreze pe ei curați și să se ferească de jertfele idolilor, de sânge, de animale sugrumate și de desfrâu. Hotărârea care s-a făcut cunoscută creștinilor prin scrisoare spunea:

„Părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă să nu vi se pună nici o greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare: să vă feriți de cele jertfite idolilor și de sânge și de (animale) sugrumate și de desfrâu, de care păzindu-vă, bine faceți” (Fapte 15, 28-29).

Logica acestei hotărâri constă în faptul că, de vreme ce tăierea împrejur a fost modelul și preînchipuirea sfântului Botez și a pregătit poporul pentru venirea lui Hristos, în noile condiții nu mai era nevoie ca ea să existe. Poruncile Legii Vechiului Testament care sunt legate de strădania pentru curațirea trupului și a sufletului de păcat și care presupun libertatea personală a omului trebuie să fie păstrate, însă tăierea împrejur, care nu are legătură cu îndepărtarea păcatului și cu lupta de curățire a sufletului, poate să fie desființată, pentru că a fost înlocuită, plinită și desăvârșită prin Taina Botezului.

Mitropolit Ierotheos Vlachos, Predici la Marile Sărbători, Edit. Egumenița, 2004, pp. 51-55.