Ţările NATO, cu sprijin american direct, au declanşat caruselul războiului civil în Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Dumei de Stat a Rusiei, Serghey Narishkin, citat de TASS.
„Multe lecţii ale trecutului nu au fost înţelese sau au fost pur şi simplu uitate uitate” a spus oficialul rus în cadrul unei mese rotunde organizate la Seul pe tema relaţiilor între Rusia şi Coreea de Sud.
„Evenimentele tragice din Iugoslavia, Irak, Libia, Siria, dovedesc acest lucru. Distrugerea şi moartea s-au întors în Europa, din nou, atunci când ţările NATO, cu sprijin american direct, joacă aceeaşi carte cu regimul nazist de la Kiev, în fapt contribuind la susţinerea unui război civil” a precizat Narishkin.
România este una dintre ţările care sprijină activ Kievul printr-un program de apărare cibernetică aprobat în forurile NATO.
Sursa: Russia Today