Televizorul e o înţelepciune, dar înţelepciunea asta o întrebuinţează direct ispititorul ca să facă omenirea în aşa fel încât să nu existe în primul rănd curăţenie, sfinţenie a omului, atât trupeşte cât şi duhovniceşte. În loc să stăm la televizor şi să ne umplem sufletul şi inima de răutăţile pe care le arată acolo, e mai bine să citim ceva duhovnicesc, să ne întărim în credinţa şi în drumul cel adevărat pe care trebuie să umblăm noi, creştin-ortodocşii.

Omul, când se naşte şi este botezat, e curat, copilul are o fire omenească curată, dar vezi, cu televizorul, de mic copil, bagă într-însa destrămarea, adică necurăţia, necurăţia trupului şi a sufletului.

Părinte, dar acest televizor, “duşman al omului”, nu se poate gospodări totuşi, în mică parte, cât de cât?

Păi cum, cum să-l gospodăreşti? Că acolo ţi-arată ce-i rău.

Ţi-aduce aminte de păcat, într-adevăr, dar…

Atuncea, ca să te uiţi la televizor şi să nu-ţi aduci aminte de păcate, trebuie să fii îndumnezeit.

Aşa e.

Da’ aşa, copilul, firea, nu numai copilul, firea orişicăruia, firea te trage la cele rele. Că ce arată la televizor? Arată la televizor numai ce i place omului, patimilor lui.

Şi dacă am încerca să facem o selecţie. Adică să ne uităm la ce-i folositor pentru suflet. Că sunt şi documentare, sunt şi…

Sunt, dar omul e neputincios. El zice: “Am văzut că o zis aşa”… “Ia să vedem ce mai zice despre asta”…

Da, da, da. Deci dacă avem televizorul în faţă nu putem să-l avem pe Dumnezeu.

S-a terminat! Cum să-l ai, cum să-l ai? Că omu-i plecat spre cele rele din tinereţile lui.

Da, aşa este.

Din tinereţile lui îi plecat. Eee!… Slavă lui Dumnezeu! (Conv. cu trei preoţi din Moldova, 10-06-2002)

Părinte, ce să facem? Acum e o mare problemă cu televizorul în lume. Se ştie că face rău minţii şi vieţii, iar tinerii sunt foarte atraşi.

Vedeţi, sfinţia voastră, cu câtă diplomaţie intră Satana în omenire ca să o distrugă!… Ceea ce ne spunea la ureche ispititorul, pentru că el este duh, duhul răutăţii, vistierul tuturor răutăţilor, ceea ce ne închipuiam în minte ca oameni, acum ţi le arată făţiş.

Televizorul e o înţelepciune, dar înţelepciunea asta o întrebuinţează direct ispititorul ca să facă omenirea în aşa fel ca să nu existe în primul rând curăţenie, sfinţenie a omului, atât trupeşte cât şi duhovniceşte. Vedeţi, conducătorii televiziunilor sunt nişte oameni, se dă de înţeles, cu totul daţi răutăţii, căci ar putea să arate în televizor cele mai bune lucruri pentru ca omenirea să se îndrepteze, să meargă pe calea adevărului, să fie aproape de sfaturile şi povăţuirea Bisericii, ca sufletul să fie curat şi neîntinat. Din contra, ei arată felurite nevoi ale lumii, nevoi rele, fiindcă “omul e plecat spre cele rele din tinereţile lui”.

Acuma, dacă din tinereţile omului arăţi lucruri rele, acelea se instalează în sufletul şi în inima lui până când de-acuma chiar spune că-s fireşti, că-s lucruri fireşti. Şi uite cum devine omenirea desăvârşit netrebnică înaintea lui Dumnezeu. Vezi? Clar spune însuşi Domnul: “întru împărăţia lui Dumnezeu nu va intra nimic spurcat, necurat sau întinat.” Da’ acuma, dacă la televizor arată felurite feluri de feluri spre distracţie, spre hrănirea păcatului, cum o să ajungem atuncea în împărăţia lui Dumnezeu?

Trebuie mare băgare de seamă, că-i făţiş răul, împărăţia lui Antihrist. E făţiş, ca să distrugă omul să nu mai fie… Şi doar scrie în Sfânta Carte: “Domnul va pierde pe tot cel ce curveşte”. Că vezi, chiar dacă nu curveşti trupeşte, dar dacă tu vezi spurcăciuni şi fel de fel de întinăciuni la televizor, gata, ţi-e spurcată mintea! Şi de acolo omul întâi cade cu mintea, cu ideea, cu gândurile şi după aceea vine timpul de facem lucrarea şi cu fapta. Ce să faci?!

Asta vădit e lucrarea ispititorului.

Părinte, spuneaţi că se curveşte cu mintea uităndu-ne la televizor. Cum vine asta?

Păi sigur. Dacă te-ai împăcat cu păcatul acesta, ai curvit cu mintea şi nu mai poţi fi curat. De aceea, toate păcatele trebuie spovedite, şi cele cu gândul, că la Dumnezeu se va judeca şi gândul şi rămăşiţa gândului. Toate le ştie Dumnezeu. Ai început să gândeşti ceva şi n-ai terminat gândul acela… ei, şi acea rămăşiţă a gândului se va descoperi înaintea Bunului Dumnezeu.

De aceea, spovedania, mărturisirea trebuie făcută cu atenţie şi cu frica lui Dumnezeu şi cu speranţă, şi nu aşa, ca să spui ce-ai făcut şi “hai degrabă să ies afară să le fac tot pe acelea”. Nu! Cu speranţă ca să le tai desăvârşit! “Le-am făcut, Doamne, asta şi asta şi cutare, de-acum încolo, cu ajutorul Tău să nu le mai fac!” Şi atuncea eşti primit înaintea lui Dumnezeu, vorba ceea, ca cei doi bani ai văduvei. Vasăzică, erau puţini, dar, dacă i-o dus cu toată credinţa, văduva aceea a fost mai primită decât cei care o aruncat bogăţie mare în vistieria Bisericii. Eh! Să ne osârduim, că Bunul Dumnezeu ne va ajuta.

Părinte, cum de are atâta putere televizorul încât miliarde de oameni stau şi se uită la televizor, şi dacă este într-o casă vreunul, nu poti să nu te uiţi?

Ai văzut cu câtă diplomaţie Satana împărăteşte lumea? Dacă el are putere… Vezi?

Şi pe Mântuitorul, după ce o postit patruzeci de zile şi flămânzise, L-o luat duhul cel rău, că nu cunoştea că-i Mântuitorul, că-i Dumnezeu… L-o luat şi L-o dus în înălţările cele mai mari ale lumii şi I-o arătat toate împărăţiile pământului şi toate cele şi I-o zis: “Vezi, acestea toate sunt date mie şi cui vreau eu i le dau. Dacă vrei să te închini mie, eu ţi le dau Ţie.” Vezi că el vedea că-i o persoană dumnezeiască, dar era întunecat de Dumnezeu să nu cunoască că este însuşi Fiul lui Dumnezeu.

Şi vezi că, Dumnezeu ca şi cum i-a dat dreptul că el îi stăpân, de aceea nu i-o zis: “Taci din gură, măi, ce spui minciuni? Nu sunt acestea ale tale, nu eşti tu stăpân”. Dumnezeu nu i-o zis nimica de aşa ceva. I-a zis: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti”, adică: “Nu eşti tu vrednic de a Mă închina ţie”. Putea Dumnezeu să-l insulte, da’ vezi, teologii specifică precum că a vorbit cu Satana ca şi cum i-ar fi aprobat că el este stăpân peste omenirea asta.

De aceea trebuie mare atenţie şi să respectăm cele ce am învăţat din Sfintele Scripturi, din Sfânta Evanghelie, din toate sfintele cărţi, că Satana îi şmecher, el îi viclean, el îi duh şi bate la noi, să intre în mintea şi în inima noastră. Cum adică să intre? Cu patimile, că toate patimile omului sunt introduse de ispititorul, de vrăjmaşul. Şi după ce s-o întărit patimile în noi, de-acuma Satana se dă deoparte, şi noi lucrăm după patimile noastre şi el şade deoparte şi râde de noi.

Vezi că patimile, după ce se instalează în inima şi în mintea omului, devin ca o fire. De exemplu, e patima de a bea vin mult, de a fuma, sunt patimi. Da’ atâta se întăreşte patima aceea în om, că omul, după ce s-o înrădăcinat patima aceea, mai degrabă suferă să nu mănânce pâine decât să nu fumeze. Aşa şi toate celelalte patimi trupeşti, devin în sufletul şi în inima omului ca o altă fire, ca o fire. Şi uite, ajungi să spui: “E imposibil! Se poate lucrul ăsta, să nu mă duc eu la femei? Da’ nu se poate!” Vezi? Adică, se dă de înţeles că patima a prins rădăcini adânci şi, dacă e înrădăcinată în ideea omului, în adâncime, cu anevoie se dezrădăcinează patima. Nu-i imposibil, da’ trebuie mai multă osteneală.

De aceea, când orice lucru rău e la început, dacă ai sfătuitori şi dacă ştii cum să te lupţi, poţi să tai oricare patimă, ori minciuna, ori răutatea, oricâte, că doar câte răutăţi nu sunt pe faţa pământului şi intră în ideea noastră! Poţi să le tai, să le scoţi de la tine de la început, dacă este hotărâre. Dar noi suntem neputincioşi şi vine timpul că, aşa cum zice la Psaltire, “nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul”. Vezi? Aşa devine omenirea.

Cu televizorul ăsta, mare ispită, mare nenorocire! Şi vezi, s-a ajuns acolo că familia care n-are televizor se numeşte o familie înapoiată. Vezi cum a devenit omenirea? Toate aceste răutăţi le socoteşte că-s de trebuinţă. Da’ nu-i adevărat! E lucrarea ispititorului.

Numai Dumnezeu ştie ce ne mai aşteaptă!… Dar noi să ne facem datoria, să ne osârduim, să facem răbdare, că “cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui”. Răbdarea niciodată nu ruşinează, răbdarea totdeauna are harul ei, căci te bucură. Da’ oamenii-s neputincioşi: “Cât am să mai răbd?” Până la sfârşit, căci spune Mântuitorul: “Cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui”.

Părinte, se poate întâmpla ca televizorul să cultive unele patimi?

Ei, cum nu? De acolo te-ntăreşti în patimi, de-acolo te-ntăreşti. Vezi felurite feluri de întâmplări şi omu-i plecat spre cele rele din tinereţile lui.

Asta o găsit ispititorul, televizorul! Vezi? E o înţelepciune mare, nu-s lucru mic toate înlesnirile astea, da’ vezi că le întrebuinţează oamenii spre dărâmarea lor, le întrebuinţează oamenii spre a se depărta de Dumnezeu. Ăştia pe care i-o luminat Dumnezeu şi o descoperit atâtea înlesniri, niciodată nu zic: “Ia uite, Dumnezeu mi-a ajutat şi am descoperit cutare lucru”. Nu! “Eu, eu!”.. Eh!…

Nu este mai mare primejdie pentru fiecare dintre noi ca atunci când ai egoismul în tine.

Adică, dacă ai egoism, de-acuma te pui în locul lui Dumnezeu, nu te smereşti, să zici că “eu sunt praf şi cenuşă”, ci “eu am descoperit, eu am făcut!” Nu zici: “Mulţumesc Domnului, m-a luminat harul Sfântului Duh, m-a luminat Dumnezeu care pretutindenea şi în tot locul şi în tot momentul e cu noi şi am descoperit asta.” Nu, niciodată! Vezi? Egoismul. De aceea omenirea merge depărtată de harul Sfântului Duh.

Mândria e cea mai primejdioasă patimă. Toate patimile, toate păcatele se iartă foarte lesne, şi te îmbrăţişează Dumnezeu şi te duce în împărăţia Cerului, da’ sub nici un motiv nu poţi înainta cu mândria, cu înălţarea minţii.

Ispititorul ştie lucrul ăsta, că-i foarte deştept, Satana cel mare, şi de aceea seamănă în omenire înălţarea minţii, mândria, ca să nu poată înainta omul la împărăţia Cerurilor. Căci Sfintele Scripturi aşa spun, că din bunătatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde o fost împărăţia Satanei cea atâta de înfricoşată şi mare, care pe urmă o căzut din cauza mândriei, să completeze locurile acelea cu sufletele bunilor creştini şi ale călugărilor care s-au apropiat de Dumnezeu. Da’ acolo nu poţi ajunge dacă ai înălţarea minţii, sub nici un motiv! Numai cu smerita cugetare poţi ajunge acolo. De aceea, ispititorul instalează în sufletul copilului, de mic, înălţarea minţii, mândria, lucru despre care zicem că nu-i nimic, şi de fapt acela-i cel mai dăunător, cel mai primejdios pentru mântuirea sufletelor noastre.

Şi să înţelegem că, uităndu-se la televizor, se înalţă mintea, se îngâmfă omul?

Mai e vorbă? Televizorul e un izvor nesecat al răutăţilor, al tuturor răutăţilor. Sigur că da. La televizor ar putea arăta nişte slujbe bisericeşti, ar putea pune nişte vorbitori despre cele dumnezeieşti, dar vezi că conducătorii televizorului sunt duşmanii Ortodoxiei.

Părinte, acum în fiecare familie este un televizor. Credeţi că televizorul poate ajuta la unitatea familiei?
Ajută la distrugerea familiei, în chip desăvârşit! La distrugerea familiei cu desăvârşire. Înţelegi? Chiar dacă nu vezi, nu auzi cutare la televizor, tot vor fi ispite în familie, totdeauna au fost ispite, că satana bagă zâzanie, dar altfel poţi să vorbeşti şi altfel poţi să te înţelegi cu soţia când nu te uiţi la televizor. Dar aşa, dacă a văzut toate răutăţile şi e convinsă că aşa-i cum a văzut şi acela-i adevărul, e foarte greu, foarte greu!

E foarte greu ca să ai şi televizor, şi copii mici, că de mici copii le arată acolo felurite feluri de răutăţi care se instalează în sufletul şi în inima copilului celui fără răutate. El e om sfânt, e băiat sfânt, harul Sfântului Duh îl acoperă, da’ dacă vede azi o răutate, mâine altă răutate, de-acuma zice că aşa trebuieşte, aşa-i firesc, aşa trebuie să fie. Foarte mare primejdie televizorul, cea mai mare primejdie!

Părinte, păcatele sunt vechi de când lumea, trufia, curvia, iar ispita uitatului la televizor este doar de vreo 50 de ani. Totuşi, de ce nu înţelege lumea că este rău?

Fiindcă lumea în cel rău zace! Vezi? Fiindcă lumea, până acuma, în cel rău zace, şi omul nu socoteşte că, dacă ar fi om duhovnicesc, om apropiat de Biserică, om care să respecte cu sfinţenie sfaturile şi povăţuirea Bisericii, atuncea s-ar gândi: “Măi, am stat o jumătate de ceas la televizor şi am văzut atâtea spurcăciunii Ia! Astă jumătate de ceas, de ce să nu fi stat eu deoparte şi să citesc dintr-o carte care să mă întărească în apropierea către Dumnezeu?” Că sunt sute şi mii de cărţi care ne sfătuiesc spre a putea căpăta mântuirea sufletului, nu-i aşa?

Vezi, lumea nu se gândeşte că televizoru-i făcut cu meşteşug vrăjitoresc ca să atragă pe om. “Ia să mai stau să mă uit la cutare, ia să vedem şi problema asta, să vedem cum e”, şi tot aşa…

Aşa e. Omul se duce la televizor şi-l deschide şi zice: “Să văd şi eu ce este”, şi după aceea nu mai poate să se dezlipească, stă ore în şir.

Vezi? De aceea, de aceea-i lucrarea ispititorului. Ca şi cum ar fi o vrăjitorie, ca şi cum ar fi…

Magie.

Da, magie, de aceea nu te poţi desprinde. Aşa-i. Da’ nu-i mai bine să nu-l ai în casă? Însă vezi cum a devenit omenirea? Dacă nu-l ai, de-acuma toţi cei din jurul tău te socotesc om înapoiat, un prost, un dobitoc. “Să n-aibă el televizor!?!”

Vezi cum a devenit omenirea? Împărăţia lui Antihrist s-o apropiat vădit. Eh!… Să ne osârduim, că Bunul Dumnezeu ne ajută orişicând. Orişicând.

Părinte, credeţi că poate trăi o familie fără televizor? Adică, dincolo de faptul că societatea, lumea din jur o să-i amendeze, poate să le fie mai bine fără televizor, să încerce să facă lucrul acesta?

Cum să nu! Mai bine şi mai apropiaţi de Dumnezeu vor fi, veşnic! Mai bine şi mai apropiaţi de Dumnezeu! În timpul acela care stai la televizor poţi să faci închinăciuni, să te rogi lui Dumnezeu, dar să te uiţi la televizor nu-i nici un folos. N-are nici un folos! De exemplu, noutăţile… Cu ce ne putem noi ajuta dacă aflăm noutăţile? Şi cu atât mai multe celelalte lucruri care le arată la televizor!

Televizorul există numai ca să te distrugă desăvârşit sufleteşte. Cum să nu se poată fără televizor? (Părintele râde) Vezi cum devine omul? Nu se mai poate depărta de păcat.

Oamenii trebuie încurajaţi, pentru că, săracii, mulţi zic: “Decât să fugă copiii în altă parte să se uite la televizor, mai bine să se uite la noi în casă la televizor.”

Păi asta-i, vezi!… Da’ tu trebuie să-i sfătuieşti. Ca părinte, eşti dator nu numai să aduci copii în lume, ci şi să-i sfătuieşti, de mici copii, ca atunci când ne-o duce Dumnezeu în viaţa viitoare, să poţi zice: “Na, Doamne, eu şi fiii pe care mi i-ai dat”. Că dacă-i laşi pe copii să se uite la televizor şi să facă tovărăşie cu fel de fel de tovarăşi care-s departe de adevăr, vezi, se strică omul. Acel rău intră degrabă în firea omului.

Trebuie ca părinţii să aibă mare silinţă să crească vlăstarele cele tinere, căci ce zice Dumnezeu? “Fiţi sfinţi, că Eu sfânt sunt”. Atunci n-are putere vrăjmaşul. Da’ încet-încet, încet-încet, tu singur te tragi spre păcat, din pricina televizorului, a tovărăşiilor cu alţii copii destrăbălaţi, şi începe încet-încet să intre răutatea în inima cea apropiată de Dumnezeu. Da’ nu intră răutatea numai aşa, ci se instalează acolo, prinde rădăcini, şi de-acuma cu greu dezrădăcinezi obiceiul acela care intră în inima şi în sufletul tânărului vlăstar făr’ de răutate. De aceea mare atenţie trebuie familiilor ca să crească vlăstarele pe care le-o dat Dumnezeu.

Părinte, cum să facă o familie să se lase de televizor? Cum i-aţi sfătui? Pentru că e foarte greu, chiar dacă au dispoziţie să se lase de televizor, se pare că e aproape ca o patimă, e foarte dificil.

Prin sfătuire. De exemplu, cei care se căsătoresc… Cu persoana pe care o vei lua în căsătorie să te sfătuieşti dinainte: “Noi suntem români, dar nu numai români, noi suntem creştin-ortodocşi şi aşteptăm împărăţia Cerului cea fără de sfârşit. Ca s-o putem căpăta, trebuie să ascultăm sfătuirile Bisericii care veşnic ne învaţă cum trebuie să umblăm. Da’ dacă avem televizor, care-i folosul? Care-i folosul la televizor? În loc să stăm acolo şi să ne umplem sufletul şi inima de răutăţile pe care le arată acolo, e mai bine să citim ceva duhovnicesc, să ne întărim în credinţa şi în drumul cel adevărat pe care trebuie să umblăm noi, creştin-ortodocşii.”

Da’ ce să zici, dacă omenirea o conduc nişte oameni desăvârşit nu cu Dumnezeu, ci cu duhul lumii acesteia!

Vezi? Suntem în al VIII-lea veac, jumătatea celui de-al VlII-lea veac… Numai Dumnezeu ştie cât ne va mai ţinea şi cum o să ne mai judece, da’ bine nu-i!

Părinte, dacă uitatul la televizor devine aproape ca o patimă, ar fi bine ca, precum de celelalte patimi, să se spovedească omul şi de aceasta?

Sigur că da. Vedeţi, omul când se duce şi se spovedeşte la Biserica Domnului, Biserica îl adună în faţa icoanei Mântuitorului Hristos. Te duci şi te spovedeşti fiindcă ai socotit că ai făcut un păcat şi L-ai supărat pe Dumnezeu, L-ai amărât şi te duci şi ceri iertăciune. Dar Dumnezeu şade cu mâinile întinse: “Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi Eu vă voi primi pe voi”.

Acuma, să te duci cu scopul ca să te ierte şi să-ţi ajute să nu mai faci ceea ce s-a întâmplat de ai făcut! Nu-i aşa că, dacă te duci şi spui: “De la televizor, uite, m-am smintit că am văzut cutare şi cutare”, o să te ierte duhovnicul, ce-o să facă? Da’ acuma tu dacă te duci iar, şi iar faci lucrul acela, înseamnă că-i o spovedanie falsă.

Bine… şi în celelalte păcate de câte ori nu cădem! Dar ăsta, cu televizorul, este un lucru mai înfricoşat ca toate. De la alte patimi, că ai spus minciuni, că ai avut răutate şi cutare, poţi să te îndreptezi şi te-o iertat Dumnezeu, şi de-acuma poţi pune început bun. Dar cu păcatul ăstalalt, cu televizorul, iar o să găseşti fel de fel de imagini de acolo ca să te sminteşti din nou.

Deci imaginile acelea rămân în minte?
Da’ cum! Ce să zici? Lucru rău, lucru rău…

Părinte, aveţi mulţi ucenici care vin şi se spovedesc, şi din lume, din Grecia. Au probleme cu televizorul în casă?

Cum nu, cum nu? Sunt mulţi, mulţi! Sunt într-o stare, aşa, de-mi zic: “Părinte, îmi vine să mă duc să-i dau foc”. Eu le zic: “Şi ce, crezi că ai face rău?” Apoi îmi spun: “Da’ ce fac cu copiii, că de-acuma se duc la vecini să se uite”. Da’ de ce să se ducă?

Copiii, dacă-s mici, să înveţe carte, să se odihnească, pe urmă să le dai o ocupaţie, acasă, să citească sau, dacă eşti la ţară, să ajute ceva, ca să nu se ducă mintea numai la televizor. Vezi? Asta-i o patimă prin care ispititorul o reuşit, că ştie că toată omenirea e curioasă să vadă ceva. Şi o reuşit să distrugă omenirea.

Curiozitatea aceasta este demonică?

Apăi da, fiindcă a reuşit să distrugă. Acuma, ce poţi să sfătuieşti un creştin pentru care baza este în ceea ce vede la televizor? Oricât i-ai spune tu ceea ce scriu Sfintele Scripturi şi ceea ce ne sfătuieşte veşnic Biserica, el ascultă, aşa… Da’ el ştie ce s-o instalat în sufletul şi inima lui de mic copil, ceea ce spune televizorul.

Zilnic, câteva ceasuri.

Da, da. Dumnezeu să facă milă cu toată lumea, dar noi să ne osârduim cât putem, să nu devenim aşa încât să spunem “nu-i nimic asta!” Că dacă spui “cutare nu-i nimic, cutare nu-i nimic, cutare nu-i nimic”, de-acuma ajungi să spui că “aşa cum merge toată lumea, aşa trebuie să merg şi eu neapărat”, şi ajungi să fii pradă ispititorului.

Când te duci în vizită la cineva şi are televizorul deschis, efectiv te captează. Iţi atrage privirea, ştiri, ce se întâmplă acolo…

Şi e un aşa meşteşug, că te pune ca să admiri cum de o făcut aşa, şi cum de se vede aşa de clar, şi cum…? E un lucru mare, dar vezi că ţi-arată acolo lucruri rele, fiindcă, cum am spus, conducătorii omenirii sunt departe de Dumnezeu şi caută aşa, ca toată omenirea să fie ca o dobitocie, cum se cheamă… “Am dreptul, dreptul omului!” Dreptul omului – ca să faci orice vrei şi să n-aibă dreptul altul să-ţi spună că ai o greşeală. Vezi?

Acuma ştiţi cum se gândesc oamenii… că dacă toată lumea se uită la televizor, unde se duce toată lumea, acolo se vor duce şi ei. Ştiţi, se gândesc că n-or să se piardă toţi care se uită la televizor, că şi cei din Biserică se uită.
Ce să mâi zicem?… Lucru simplu: cum ne vom aşterne, aşa ne vom odihni! Odată ce suntem fiii Bisericii Ortodoxe şi suntem creştini, români creştin-ortodocşi, mult-puţin, ştim ce trebuie să facem ca să ne mântuim şi de ce trebuie să fugim ca să nu ne pierdem. Ştim. Mult-puţin, ştim.

Să ne osârduim să-L mulţumim pe Părintele Ceresc şi să nu-L amărâm mai mult decât… cum se vede, toată lumea în cel rău zace. Uite, atâta ne-o rămas.

Credeţi că preoţii ar trebui să le atragă oamenilor în parohie atenţia asupra pericolului televizorului, să-i educe?

Cum nu, părinte?! Asta-i o învăţătură a Bisericii, nu a preotului. Preotul este dator veşnic să spună cele ce ne scrie Evanghelia, ceea ce ne scriu Sfinţii Părinţi îndumnezeiţi. Pe acelea se bazează Biserica.

Părinte, dar ştiţi ce zic preoţii? Că nu scrie nicăieri în învăţătura Bisericii să nu se uite omul la televizor.

Pentru că n-o existat, n-o existat înainte. Da’ acuma, de exemplu, teologii Bisericii, văzând cât de mare răutate aduce televizorul, nu-s datori ca să publice că este rău? Da’ dacă nu se găsesc… Nu se găsesc. Bine, da’ preoţii nu amintesc în biserică faptul că-i vătămător?

Puţini, prea puţini. Mulţi au televizor ei înşişi şi se uită la televizor mai mult sau mai puţin. Într-un fel, toată lumea se uită, părinte, ca să vadă ştirile, să vadă ce a mai apărut, cum a mai fost, deci cam toată lumea participă la realitatea asta. Şi e greu pentru un preot care se uită să spună credincioşilor: “Nu vă uitaţii! Atracţia e foarte mare, că, dacă nu vezi ce este la televizor, ai senzaţia că eşti în afara lumii, eşti în afara cunoştinţei lumii, nu ştii ce se întâmplă în lume, cum este…

Tot ce este important pare să fie la televizor, tot ce se petrece important în lume. Şi, cum oamenii trăiesc prin informaţiile astea, atunci acestea sunt în mintea lor, acestea ocupă toată viaţa omului modern, a omului din zilele noastre. Toată viaţa el asta ştie: ce se întâmplă la televizor. Asta discută în familie asta discută cu prietenii, asta este politicul, totul… Totul este numai ce se aude, ce se vorbeşte… Apare o altă lume.

Vezi, astea-s toate, cum să spun, învăţăturile lui Antihrist. Toate astea sunt de la apostolii lui Antihrist, ca să distrugă omenirea. Vezi? Ca să distrugă omenirea, să nu mai ştie ce spune Biserica şi ce ne învaţă Sfintele Scripturi din Vechiul şi Noul Testament. De s-ar putea spune la televizor, s-ar termina vreodată învăţăturile Bisericii, învăţăturile Vechiului şi Noului Testament, s-ar termina vreodată? Niciodată! Da’ uite că faptele, toate-s rele.

Deci credeţi că Biserica ar trebui să atenţioneze oficial ca oamenii să se îndepărteze de televizor ca să-şi salveze viaţa duhovnicească?

Sigur, sigur! Pentru că ăsta-i adevărul! Tu, ca păstor sufletesc al oilor celor cuvântătoare, eşti dator să arăţi drumul adevărului, să arăţi ce te vatămă şi ce te ajută ca să poţi căpăta fericirea.

Nu există riscul să fie acuzată Biserica de extremism, fundamentalism, ştiţi, cum se zice acuma, de înapoiere? Ştiţi că, dacă Biserica cere ca să se facă ceva care pare contra mersului firesc al lumii, aşa cum lumea consideră că acesta este un mers firesc, când Biserica face o astfel de afirmaţie, în general toţi sar, toţi spun că e înapoiată, că nu înţelege progresul. Şi atunci Biserica ori oamenii Bisericii se tem să intre în conflict cu curentul acesta, cu moda aceasta, cu televizorul sau cu altele… Există acest pericol?

Ei, datoria noastră este ca să nu ne ruşinăm, să nu ne temem, pentru că ăsta-i adevărul. Că nu-i ceva ca să te întrebi: “Oare o fi aşa?” Noi suntem convinşi că ăsta-i adevărul. Şi fiindcă suntem convinşi că-i adevărul, trebuie să-l spunem în gura mare la toată lumea.

Vedeţi, sute şi mii şi milioane de mucenici şi-o vărsat sângele, şi ce le spuneau? “Tu acasă ţine cum vrei, dar numai să zici că sunt buni idolii.” Vedeţi? Dar nu, nici atâta nu voiau! Ş-aşa s-o ţinut Ortodoxia la înălţime.

Aşa şi noi acuma – datoria Bisericii şi a conducătorilor şi a fiecărui creştin este să nu ne ruşinăm de adevăr. Da, lumea aşa e: “E bun televizorul, e bun cutare, sunt bune”, da’ adevărul, uite, acesta este – ce-am apucat de la cei vechi, când lumea era apropiată de Dumnezeu. Da’ acuma se spune că “cei vechi au fost nişte oameni naivi, nişte oameni înapoiaţi, şi noi suntem adevărul”. Vezi? împărăţia lui Antihrist.

În spatele cuvântului adevărului este Dumnezeu care ne apără în mărturisire.

Sigur că da, sigur!

Cuvântul este o energie şi o putere a Bisericii, nu? Adică, cuvântul e profetic.

Sigur, sigur! Biserica are stâlpi foarte durabili, pe care nu-i pot răsturna nici porţile iadului. Dar vezi că trebuie… conducătorii Bisericii trebuie să se hotărască aşa ca mucenicii, că altfel nu poţi reuşi. Dar acuma aşa zic unii: “Dacă oi vorbi, mă dă jos, dacă-s episcop, mă dă jos”. Preotul la fel: “Dacă voi vorbi… eu am familie şi îmi spune că mă cateriseşte”. Şi fel de fel de fel de… toate lucrările ispititorului. (Conv. cu Virgiliu Gheorghe, 27-03-2002)

Părinte Dionisie, suntem deseori puşi în situatii delicate, în contact cu oamenii, cu mass-media, prin televizor, prin reviste, prin cărţi care sunt expuse, să spunem, pe stradă. Cum se poate păstra puritatea sufletească? Fără să vrei, te izbeşti de prostiile lumii acesteia.
Păi vezi? Lumea în cel rău zace. Ideea asta s-o avem în cugetul nostru, că asta a spus-o Harul Sfântului Duh prin gura proorocilor şi prin gura Sfinţilor Părinţi: “Lumea în cel rău zace”. Acuma, dacă lumea în cel rău zace, trebuie să ne păstrăm curate văzul, pipăirile şi toate celelalte apropieri care ne vatămă. Aşa-i.

Da’ vezi, de ce se zice de “stăpânitorul lumii acesteia”? Fiindcă nu sunt conducători apropiaţi de Dumnezeu care să conducă omenirea, se pun la televizor felurite de feluri de chestiuni pe care ţi-e ruşine şi să le gândeşti. Da’ dacă le vezi, de-acuma vrând-nevrând, cazi. Oameni bătrâni care erau sfinţi şi curaţi, eh, văzând cele ce-s la televizoare, au căzut iar în necurăţie.

Că acesta e cel mai mare har dumnezeiesc, “Fiţi sfinţi că Eu sfânt sunt”! De aceea, dacă ai curăţia sufletească şi trupească, de-acuma eşti apropiat de Dumnezeu. Acolo se bagă Satana şi face cel mai mult război, ca să nu fim curaţi, că dacă suntem întinaţi, Harul Sfântului Duh nu stă asupra celui necurat, se depărtează. Aceea-i primejdia cea mai înfricoşată.

Înainte era omenirea apropiată de Dumnezeu, da’ acuma, cum îmi spunea un bătrân care o venit şi s-o mărturisit, zice: “Părinte, eşti bătrân, da’ acuma, dacă ai vedea cum trăieşte lumea şi ce arată la televizor, te-ai sminti şi tu singur.” Atâta o progresat împărăţia Satanei în lume!

Cu televizorul ăsta se zice că-i înţelepciune, da’ uite că… înţelepciune este, că doară la televizor ar putea pune numai sfătuiri duhovniceşti, ar putea pune numai cântări duhovniceşti, îngereşti, ar putea pune înţelepţii duhovniceşti care sfătuiesc omenirea până la lacrimi ca să se întoarcă la pocăinţă… Da’ ei, nu! Pun şi de acelea ca să te înşele, după cum se spune, că eu nu ştiu ce vasăzică televizorul, pun şi de acelea, da’ cele mai multe pun de astea care plac întregii omeniri. Şi vatămă prima dată tineretul, că, dacă vatămă tineretul, s-a terminat, întreaga omenire e în pericol. (Conv. cu Pr. Gheorghe Boboia)

În lume, acuma, meşteşugurile pe care le-au instalat autorităţile, cei care conduc omenirea, nu-s pentru altceva decât numai ca să te dărâme desăvârşit. În casele dumneavoastră aveţi televizor?

Avem.

Ei, vedeţi? Da’ dacă n-ai avea televizor, te-ar socoti lumea că eşti înapoiat.

Da. Ar zice: “S-a pocăit ăsta. S-a făcut sectar.”

Ai văzut? Ai văzut acuma cum împărăţeşte Satana? Dacă eşti creştin bun, de-acuma te socoteşte că eşti înapoiat. Ce să mai zici?

Suntem în timpurile lui Antihrist. Toate scrierile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi ne spun aşa: noi am intrat în veacul al VIII-lea, şi în veacul al VIII-lea o să fie mari schimbări spre cele rele, adică mari schimbări contra adevărului. Adevărul este Iisus Hristos, adevărul este credinţa ortodoxă. Mari schimbări o să fie – toată omenirea apucă pe alt drum, drumul patimilor, ca să-L supere pe Dumnezeu, ca să nu-L mulţumească pe Dumnezeu viaţa oamenilor.

Şi aşa, acuma, fiindcă s-a apropiat vremea venirii lui Antihrist, apostolii lui Antihrist cunosc că, atâta timp cât Ortodoxia va fi la înălţime, nu poate să împărăţească Antihrist, cu toate că el o să vină cu mare vicleşug. Antihrist o să vină ca şi cum ar fi cel mai bun om, cel mai apropiat de Dumnezeu, până când va înşela toată omenirea ca să îi slujească lui, până când ne va pune pecetea pe frunte şi pe mână, şi după aceea se va arăta răutatea lui. (2001)

Părinte, cum să facă generaţiile tinere, că vedem că lupta vrăjmaşului e mare? Vedeţi că te aruncă, te distruge cu totul.

Vezi, Sfânta Scriptura ne-a anunţat de atâta amar de ani că în timpurile astea se va strica omenirea cu desăvârşire. Adică lucrează ispititorul vădit în tot pământul.

S-a mărit lucrarea ispititorului sau a slăbit omenirea?

Apoi sigur, lucrarea ispititorului a fost totdeauna mare, dar omenirea a slăbit. Că tot vrăjmaşul o făcut “propagandă”… na, cum spune toată lumea, că oricât de sfânt ai fi, dacă te uiţi la televizor pe anumite posturi, nu poţi ca să nu greşeşti. Nu poţi ca să nu greşeşti! Cum îmi spunea cineva despre un bătrân de 80 de ani şi de femeia lui, mai tânără oleacă. Bărbatul s-o dus să se uite la televizor şi l-o apucat patima, îngrozitor. S-o dus la femeie să-şi facă poftele… şi ea: “Nu! Da’ ce, eşti nebun, ai înnebunit?”

-Nu!

“Dar de unde ţi-o venit nebunia asta?”

-Na, uite, m-am uitat la televizor şi, văzând cum făceau aceia păcate, mi s-a aprins şi mie trupul.” La 80 de ani! Vezi? Vezi ce lucrare a Satanei, ca să nu rămâie nimenea curat pe faţa pământului!? Suntem în timpurile cele mai de pe urmă. S-a terminat! (2003)

Conducătorii omenirii le pun oamenilor televizorul, încă de mici copii. Pun şi bune, să te amăgească, ca să pună şi pe cele mai rele. Adică pun la televizor patimile spre care omul se pleacă încă de mic copil. Vezi? Şi acuma spune-i la copil de credinţă, de cutare, când el a văzut la televizor alte gogomănii. Şi omul se pleacă spre cele rele din tinereţile lui, cum spune Sfânta Carte. Ei, de aceea trebuie băgare de seamă!

Mai toţi tinerii din ziua de azi care ajung să facă fărădelegi tot aşa zic: cum au văzut la televizor, aşa au făcut şi ei.

Vezi unde o ajuns omenirea? Asta-i armata lui Satana, a lui Antihrist. Vezi? Cum mai e cu putinţă să mai ţină Dumnezeu omenirea? Vorbim de creştinătatea noastră, da’ nici păgânii nu fac lucrul ăsta, şi păgânii tot au o lege oareşicare. Ce să zici? Eh, trebuie pocăinţa, părinte, pocăinţă, să ne ierte Dumnezeu, că nu suntem bine.(2002)

Extras din Staretul Dionisie – Lumea si vremurile de pe urma – Vol. 2