O femeie a fost arestată în Ohio după ce a înjunghiat o altă femeie pe motiv că purta cizme îmblănite, informează BBC.

Poliția a reținut-o pe Meredith Lowell, în vârstă de 35 de ani, după ce a atacat o femeie cu un cuțit într-un lăcaş de cult.

Poliția a spus că victima, al cărei nume nu a fost dezvăluit, este o bonă din cadrul lăcaşului de cult, care venise să lase copiii la repetiții de cor.

Aceasta a suferit trei înjunghieri neletale, dintre care două în brațe și una în abdomen.

Citeşte şi:  Decizia Parlamentului European: Începând cu 2030 nu mai poți vinde sau închiria „locuințe care nu îndeplinesc cerințele climatice”

În cadrul unei conferințe de presă susținute joi, Poliția din Cleveland Heights a descris atacul ca fiind „spontan” și „neprovocat”. Conform rapoartelor, agresiunea s-a petrecut miercuri în jurul orei locale 17:20 (22:20 GMT) în incinta bisericii prezbiteriene din Fairmount.

Potrivit Poliției, d-na Lowell locuiește în apropiere, dar autoritățile nu cred că este o membră a bisericii.

Cizmele pe care le purta victima miercuri erau, de fapt, cu blană artificială și nu de proveniență animală, a confirmat Poliția.

Citeşte şi:  Convenția de la Istanbul nu are nicio tangență cu combaterea violenței

Annette Mecklenburg, inspector-șef al Poliției din Cleveland Heights, i-a lăudat pe martorii incidentului pentru că au intervenit.

„Au sărit în ajutorul acestei victime și, punându-se pe ei înșiși în pericol, au reușit să o dezarmeze și să o rețină pe agresoare până la sosirea Poliției”, a spus d-na Mecklenburg.

„Ar trebui apreciați pentru reacția promptă și pentru că au preîntâmpinat alte vătămări de persoane”, a adăugat aceasta.

Citeşte şi:  Pașapoartele digitale ale amprentei de carbon sunt următoarea amenințare distopică de supraveghere

Meredith Lowell a fost pusă sub acuzare pentru tentativă de omor și vătămare corporală, următoarea înfățișare a acesteia în instanță fiind programată luni.

Autoritățile au declarat că aceasta a mai fost arestată în trecut pentru infracțiuni similare, printre care un incident din 2012, când a fost acuzată că a încercat să plătească un asasin pentru a omorî o persoană care purta îmbrăcăminte din blană.

Sursa: http://www.bbc.com/news/world-us-canada-50519899