Textul de mai jos este cel scris de teologul Mihai Silviu Chirilă, completat cu ceva fraze sau expresii de folos și la care sunt adăugate câteva canoane și anatema ROCOR împotriva ecumenismului din 1983.
Textul este potrivit pentru o filă A4, față/verso cu marginile micșorate la maxim, pe față cu font 12, iar pe verso cu 10.
Puteți printa și împărți la oameni, acum când începe săptămâna de rugăciune/urâciune comună, dar nu numai…
ÎMPOTRIVA EREZIEI ECUMENISMULUI
ÎMPOTRIVA FALSULUI SINOD DIN CRETA
ÎMPOTRIVA SĂPTĂMÂNII DE RUGĂCIUNE COMUNĂ CU ERETICII
Știați că?
• În vara anului 2016 a avut loc în Creta un sinod care s-a pretins a fi panortodox?
• Acest sinod a aprobat ecumenismul ca formă de relaţie a Bisericii cu ereticii?
• Sinodul din Creta a recunoscut că ereticii şi schismaticii se pot numi “biserici” şi a îngăduit căsătoriile mixte între ortodocşi şi eretici sau schismatici?
• Ecumenismul a fost anatemizat în 1983 de sinodul ROCOR (Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei? – Ecumenismul a fost numit de către Sfântul Iustin Popovici „panerezie” şi a fost condamnat ca atare de către mitropolitul grec Ieremia de Gortina, care l-a numit “mişcare satanică perfidă, care vrea să amestece credinţa noastră dreaptă cu alte «crezuri» mincinoase şi să o falsifice”?
• Căsătoriile mixte sunt interzise prin canonul 72 al sinodului Quinisext (Cinci-șase Ecumenic)?
• Biserica Ortodoxă este singura Biserică a lui Hristos, în afara ei există numai erezii şi schisme, adică adunături mincinoase?
• Ereziile sunt învăţături greşite care împiedică mântuirea celor ce persistă în ele?
• Ierarhii semnatari ai deciziilor din Creta au devenit părtaşi la erezia ecumenistă?
• Toţi ierarhii români au acceptat deciziile eretice din Creta, direct prin semnătură sau prin aprobarea sinodului cretan de către Sinodul BOR din 28-29 octombrie 2016?
• Preoţii sunt obligaţi, de către episcopi, să ascundă adevărul şi să se facă părtaşi la erezie?
• Preoţii care îi pomenesc pe ierarhii semnatari şi credincioşii care merg unde preoţii pomenesc ierarhii semnatari se fac părtaşi la erezia aprobată în Creta?
• Preoţii se pot îngrădi, în baza canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, de erezia din Creta prin nemaipomenirea ierarhilor, iar credincioşii prin participarea la slujbe numai acolo unde ierarhii părtaşi la erezie nu sunt pomeniţi?
• Preotul care nu pomeneşte ierarhul părtaş la erezie nu trebuie sancţionat şi nu săvârşeşte schismă, ci trebuie cinstit ca un apărător al Ortodoxiei, potrivit canonului 15 I-II Constantinopol, al Sfântului Fotie cel Mare?
• Cel ce ştie cele spuse mai sus, dar se împărtăşeşte din mâna preotului pomenitor, o face cu nevrednicie, spre osândă (după avertismentul părinților aghioriți – din Muntele Athos)?
• În România există preoţi care nu acceptă sinodul din Creta şi au întrerupt pomenirea ierarhilor semnatari ai documentelor ecumeniste, pentru aceasta fiind prigoniți, că putem frecventa bisericile (sau locurile) unde ei slujesc și să ne împărtășim din mâna lor?
Dacă nu ştiaţi aceste lucruri, vă puteţi informa pe site-urile ortodoxe sau puteţi ruga, cu respectul cuvenit, preotul dumneavoastră paroh să vă spună adevărul despre Sinodul din Creta.
Catolicii (papistașii), protestanții, neo-protestanții etc sunt adunături eretice care încalcă canoanele Sfintelor Sinoade: Apostolic, Ecumenice, Locale, Sfânta Scriptură și învățăturile Sfinților Părinți!
Pe verso, citiți din canoanele care interzic comuniunea cu ereticii.
CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)
Episcopul sau presbiterul sau diaconul, daca numai s-a rugat împreuna cu ereticii, sa se afuriseasca; iar daca le-a permis acestora sa savârseasca ceva ca clerici (sa savârseasca cele sfinte), sa se cateriseasca.
CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE)
Poruncim sa se cateriseasca episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Caci ce fel de împartasire (întelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?
CANONUL 64 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU NECRESTINII SI ERETICII)
Daca vreun cleric sau laic ar intra în sinagoga (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, sa se si cateriseasca si sa se si afuriseasca.
CANONUL 6 Laodiceea – sin. V Local din 343 (ERETICII SA NU INTRE ÎN BISERICA)
Nu este îngaduit ereticilor sa intre în casa lui Dumnezeu daca staruie în eres
CANONUL 9 Laodiceea (OCOLIREA ASEZAMINTELOR ERETICILOR)
Celor ce sunt ai Bisericii nu le este îngaduit sa mearga la cimitirele ori la cele ce se zic locuri mucenicesti ale oricaror eretici pentru rugaciune ori pentru vindecare; si unii ca acestia, de vor fi credinciosi, sa se excomunice pâna la un timp anumit. Iar pocaindu-se si marturisindu-se ca au gresit, sa se primeasca.
CANONUL 32 Laodiceea (BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU E BINECUVÂNTARE)
Nu se cuvine a primi binecuvântarile ereticilor, care mai mult sunt absurditati decât binecuvântari.
CANONUL 33 Laodiceea (SE OPRESTE RUGACIUNEA CU ERETICII SI SCHISMATICII)
Nu se cuvine a ne ruga împreuna cu ereticii sau cu schismaticii.
CANONUL 34 Laodiceea (MARTIRII ERETICILOR NU SUNT MARTIRI)
Nici un crestin nu se cuvine sa paraseasca pe martirii lui Hristos si sa se duca la pseudomartiri, adica la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; caci acestia sunt straini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânsii sa fie anatema.
CANONUL 37 Laodiceea (ESTE OPRIT A PETRECE CU NECREDINCIOSII SI CU ERETICII)
Nu se cuvine a primi de la iudei sau eretici darurile trimise de sarbatori, nici a serba împreuna cu ei.
CANONUL 46 Nichifor Marturisitorul (†818) – (BISERICILE ERETICILOR NU SUNT BISERICI)
Vă sfătuim ca în bisericile luate în stapânire de eretici să se intre ca într-o casă simplă și să se cânte numai din nevoie, asezându-se cruce la mijloc, iar în altar nici să nu se intre, nici să se tamâieze, nici să se săvârsească rugăciune, nici să nu se aprindă candele și lumânare.
ANATEMA Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei asupra ecumenismului (Vancouver – 1983):
”Anatema – Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise ”ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate ”ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, ANATEMA!„