”Sfantul Ioan Scararul spune ca gandurile pe care nu le descoperim parintelui duhovnicesc ajung sa fie savarsite cu fapta si ca, dimpotriva, ranile descoperite nu se inrautatesc, ci mai vartos se tamaduiesc. Din propria experienta vedem ca fara ajutorul lui Dumnezeu omul este din cale-afara de neputincios in lupta duhovniceasca. Dupa cum spune Cuviosul Marcu Ascetul, in aceasta lupta avem un Ajutator tainic, ascund in noi la vremea botezului, pe Hristos, Cel nebiruit. El ne va ajuta in aceasta lupta daca nu ne vom multumi sa-L chemam in ajutor, ci vom si implini, pe cat ne sta in putere, poruncile cele de viata facatoare. Arunca-te in mana preamarii Lui milostiviri. Asijderea, alearga neincetat si la Ocrotitoarea noastra, la Stapana Pururea Fecioara Maria, cantand cat mai des cantarea bisericeasca: „Nu avem alta nadejde sau ajutor afara de tine, Stapana, tu ne ajuta; in tine nadajduim si cu tine ne laudam, ca robii tai suntem: sa nu fim rusinati.”

***

Sa dispretuiesti infricosarile vrajmasului cum ca el ar avea puterea sa te arunce intr-un necaz cum este lepadarea de Domnul Cel rastignit. Toate aceste mestesugiri ale vrajmasului se pot incheia cu tot felul de pa­reri neroade si interpretari gresite din partea omului. Tu insa aminteste-ti mai intai cuvantul Psalmistului: gatitu-m-am, si nu m-am tulburat (Ps. 118, 60).

****

Tulburare si nedumerire mergand pana la putina­tate de suflet si deznadejde. Pricina tuturor acestora sta in trufia ta, in nepriceperea ta si in necunoasterea luptei duhovnicesti. Asa face intotdeauna vrajmasul: unde poate sa traga omul folos duhovnicesc prin legatura duhovniceasca, el se straduie sa puna piedica, insuflandu-i celui nepriceput ganduri spurcate si alte miscari de felul acesta, facand toate acestea din invidia sa cea plina de rautate. Trebuia sa intelegi cursa vrajmasului si s-o vestesti duhovnicului, pocaindu-te si smerindu-te, iar uneori si dispretuind-o, nazuind spre cele ce iti stau inainte (v. Filip. 3, 14) — tu insa te tulburi pana la putinatatea de suflet, prin aceasta aducand mangaiere vrajmasului.Imbarbateaza-te in Domnul.

***

Nu trebuie sa implinesti in vreo privinta voia vraj­masilor sufletului, care te tulbura cu tot felul de insuflari si de presupuneri si in care tu te increzi pe temeiul ca „asa ti se pare tie“. Toata lupta gandita sau incurcatu­ra care te necajeste vine din aceasta incredere fata de insuflarile vrajmasului, pe seama carora tu pui o anumita insemnatate sau pe care vrei sa le vanezi in loc sa le dispretuiesti chemand impotriva lor ajutorul lui Dumne­zeu. Iar pricina de capetenie a luptei gandite venite asu­pra ta este marea ta semetie, care se intrevede in toate.

***

De talharii cei ganditi [demoni, n.n.] este furat cel care primeste insuflarile cele rele, amestecand cu ele voia sa; insuflarile acestor hoti ganditi sunt intotdeauna fara de randuiala si nelalocul lor, dupa cuvantul Evangheliei: Cel ce nu in­tra pe usa in staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur si talhar… Furul nu vine decat ca sa fure si sa junghie si sa piarda (In 10, 1, 10).

Lamurindu-ne cursele diavolului, Sfantul Ava Dorotei scrie: „El nu este atat de neiscusit in lucrarea raului incat sa nu stie ca omul nu vrea sa pacatuiasca, si ca atare nu-i insufla pacate vadite si nu-i zice: «du-te de curveste» sau «du-te de fura», ci afla in noi o dorinta ce pare buna sau o indreptatire de sine, si prin aceasta, sub infatisarea binelui, aduce vatamare“.

***

Scrii ca vrajmasii sufletului au ridicat asupra ta o ase­menea lupta incat, facand in jurul tau zarva ca si cum ar juca o ceata intreaga, nu te lasa sa-ti savarsesti dupa obicei rugaciunea launtrica — drept care ma si intrebi pe mine, cel putin la minte, ce sa faci in atare imprejurari. Trebuie sa urmezi bineplacutilor lui Dumnezeu, luand ca pilda ceea ce au facut ei in asemenea situatii. In Viata lui Arsenie cel Mare citim ca uneori, sculandu-se de la rugaciunea launtrica, acesta se ruga cu voce tare, ridicandu-si bratele: „Doamne, Dumnezeul meu! Nu ma para­si, ca nimic bun nu am facut inaintea Ta; ci ajuta-ma si invredniceste-ma sa pun inceput!”

In aceasta scurta ru­gaciune a bineplacutului lui Dumnezeu se vadeste, pe o parte, mare smerenie, si mustrare de sine, si defaimare de sine. In al doilea rand, se arata ca nu degeaba se ruga asa bineplacutul lui Dumnezeu, ci se vede ca din pricina asprei lui vietuiri era luptat cu ganduri de inaltare de ca­tre vrajmasii cei ganditi, care nu lasa pe nimeni in pace, ci pe fiecare il lupta asa cum pot. Noi, cei neputinciosi, avem nevoie mai ales sa urmarim gandurile de inaltare, care sunt cele mai vatamatoare in lupta duhovniceasca, dupa cum lamureste Cuviosul Marcu Ascetul: „Daca ne-am ingriji de smerita cugetare, n-ar mai fi nevoie sa fim pedepsiti. Toate lucrurile rele si chinuitoare ce ni se intampla, din pricina inaltarii de sine ni se intampla. Iar daca ingerului satanei i s-a ingaduit sa-l apese pe Apos­tol, ca acesta sa nu se mandreasca, cu atat mai mult i se va ingadui satanei sa ne calce in picioare pe noi atunci cand ne mandrim, pana ce ne vom smeri.”

Dupa aceste marturii ale bineplacutilor lui Dumne­zeu intelegand daca suntem smeriti sau nu ori bagand de seama ca suntem furati de mandrie, sa repetam ina­intea Domnului cu smerita cugetare si fara vreo prefacatorie, rugaciunea aratata mai sus a fericitului Arsenie, la aceasta sculandu-ne atunci cand ne tulbura vrajmasii cei ganditi, care ne necajesc. Iar daca nici rugaciu­nea aceasta nu ne va linisti nicidecum, sa facem tot ca fericitul Arsenie, care uneori ii aseza in jur pe ucenicii sai, plangandu-se de razboiul vrajmasului. Şi tu poti s-o asezi langa tine cateodata pe sora P., daca e nevoie. Sa sada langa tine rugandu-se ori sa citeasca ceva din Evan­ghelie stand in picioare.

***

Nu cumva este semetie faptul ca, primind pentru o vreme usurare in ce priveste razboiul gandurilor, ai crezut ca aceasta e paza mintii? Sfantul Ioan Scararul spune:

„Pe cat sunt de departe rasariturile de la apusuri, pe atat este de departe paza mintii de paza gandurilor, si pe atat este mai ostenicioasa decat aceasta“.

Iar noi doi nici gandurile nu suntem in stare sa ni le pazim cum trebu­ie — si atunci de unde sa avem paza mintii? Linistea ta a fost nu paza a mintii, ci vadita capcana a vrajmasului.

***

Te nelinisteste razboiul trupesc, la care nu te-ai fi asteptat. Acolo unde ar fi trebuit sa ai parte de folos su­fletesc, vrajmasul reuseste sa ridice sminteala in calea ta. Dispretuieste-o, pentru ca o asemenea insuflare a vraj­masului este prostia prostiilor. Scrii ca in acest razboi ti se pare ca cineva sta langa tine. Asemenea lucruri se intampla atunci cand omul fie ca a uitat cu totul la spo­vedanie vreun pacat destul de insemnat, fie ca nu s-a priceput sa marturiseasca asa cum se cuvenea un oareca­re pacat. Roaga-te Imparatesei cerurilor si ingerului tau pazitor sa te ajute sa-ti amintesti si sa marturisesti paca­tul cu pricina. Atunci, nalucirea cu pricina va pieri. Trebuie, de asemenea, sa te smeresti inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, socotindu-te mai prejos decat toata lumea.(…)

***

Imbarbateaza-te, si sa se intareasca inima ta (Ps. 26, 20).

In mijlocul suparatoarelor, iar uneori infricosatoa­relor ispite ale vrajmasului, mangaie-te cu spusele apostolesti: credincios este Dumnezeu, Care nu va ingadui sa fiti ispititi mai mult decat puteti, ci in ispita va da si usu­rare (I Cor. 10, 13), si repeta-ti adeseori cuvintele acestea, ca sa te intaresti. De asemenea sa dispretuiesti insuflarile cele desarte, insa rele, ale vrajmasului, care te ameninta cu pieirea. Insesi amenintarile lui trebuie sa iti dea nadejde ca el nu-ti va putea face nimic, pentru ca esti acoperita de milostivirea lui Dumnezeu. Daca ar fi putut sa faca ceva, nu s-ar fi apucat sa ameninte. In­gerul pocaintei i-a spus Sfantului Herma ca vrajmasul diavol este cu desavarsire neputincios si ca nu poate sa-i faca nimic omului daca acesta nu se invoieste de bunavoie la vreun pacat. De aceea, atunci cand vrajmasul te necajeste cu ganduri spurcate si de rusine, tu scapa la Domnul, rugandu-te cu cuvintele psalmului: Doamne! Vrajmasii mei prigonindu-ma acum m-au inconjurat (Ps. 16, 9, 11); bucuria mea, izbaveste-ma de cei ce m-au inconjurat (Ps. 31, 8).

***

Paianjenul, lenes, sta intr-un singur loc, isi intinde plasa si asteapta: indata ce ii pica o musca, i-a si „luat capul”, iar musca bazaie… Asa isi intinde si vrajmasul cursele totdeauna: cum ii pica cineva in plasa, i-a si „luat capul”… Ia seama sa nu fii musca, fiindca si tu cam bazai…

***

”Daca mania stapanitorului se ridica impotriva ta, nu te clinti din locul tau”(Ecl. 10, 4).

Prin cuvantul stapa­nitor se intelege ispititorul, vrajmasul sufletului nostru, care prin faptul ca omul a incalcat porunca lui Dumne­zeu si a ascultat de indemnul lui rau, s-a facut stapanitor al lumii, care domneste prin ascultarea omeneasca. El i-a inselat pe Adam si Eva folosindu-se de un pretext frumos: si acum ii insala pe multi in acelasi fel; daca nu poate amagi pe cineva prin propriile sale indemnuri, se straduie sa il tulbure si sa-l bage in ispita prin prieteni si cunoscuti, sub pretexte frumoase. Adu-ti aminte de acest lucru si straduieste-te sa nu uiti; adu-ti aminte, de asemenea, si principiul staretesc: „Şezi in chilia ta, si chi­lia ta te va invata toate“. Lucrul acesta este cu atat mai cuvenit pentru tine cu cat te ingrijesti de monahismul launtric, intrucat de cel din afara nu esti cu totul in stare pe deplin, din pricina constitutiei fizice slabe si a edu­catiei delicate pe care ai primit-o. Şi Domnul Se uita mai mult la inima decat la fata sau la lucrarea din afara a omului, cu toate ca de la cei sanatosi trupeste aceasta se cere. Oricum, si celor cu sanatate firava, dar care se si­lesc potrivit cuvantului evanghelic, lucrarea cea din afara le aduce mare folos daca o vor strabate fara cartire. Iar a se smeri este lucru de trebuinta si de folos pentru toata lumea, atat pentru cei tari, cat si pentru cei slabi de vartute. Smerenia poate inlocui ostenelile din afara, iar fara smerenie nici nevointele mari nu pot aduce vreun folos.

***

Scrii ca din cand in cand slabesti foarte tare cu duhul, mergand pana la descurajare si uneori chiar pana la deznadejde. Sa stii ca doua sunt cursele de capete­nie ale vrajmasului: a-l lupta pe crestin ori prin semeata cugetare si prin parerea de sine, ori prin descurajare si deznadejde. Sfantul Scarar scrie ca un oarecare nevoitor iscusit biruia cursele vrajmasilor cu propriile arme ale acestora. Atunci cand incercau sa il aduca la deznadej­de, el graia catre sine si catre vrajmasi: „Dar atunci, cum de ma laudati nu demult si ma faceati sa cuget semet?“ — si prin aceasta destrama planul cel rau al vrajmasilor. Daca vrajmasii incercau sa-l ia pe partea cealalta si in­cepeau sa-l laude si sa-i infatiseze pretexte de cugeta­re semeata si parere de sine, batranul raspundea indata: „Dar atunci, cum de ma aruncati nu demult in deznadejde? Acestea sunt doar lucruri care se bat cap in cap.” Şi asa, nevoitorul cu pricina destrama, cu ajutorul lui Dumnezeu, cursele vrajmasilor prin propriile lor arme, folosindu-le la vremea potrivita una impotriva alteia. Şi tie iti vine uneori gandul de a te ridica vitejeste impotri­va vrajmasilor, si intrebi daca acesta este un lucru bun. Descurajarea care vine dupa aceea asupra ta si este in­tocmai pe dos fata de acest gand arata ca nu e un lucru bun. Nu este la masura noastra sa ne ridicam impotriva railor si viclenilor nostri vrajmasi, ci lucrul cel mai de nadejde e sa scapam intotdeauna la ajutorul si ocrotirea dumnezeiasca, chemandu-I in ajutor pe Insusi Domnul si pe Preacurata Lui Maica, preaum sfatuieste Sfantul Scarar:

„Cu numele lui Iisus loveste-i pe cei potrivnici”.

***

Sfantul Marcu Ascetul spune in scrierea sa despre le­gea duhovniceasca:

„Radacina poftei este iubirea laudei si slavei omenesti.”

Iar pofta prinde puteri, dupa cum spun alti Sfinti Parinti, atunci cand omul iubeste tihna trupeasca (in mancare, bautura si somn) si mai ales cand nu-si pazeste ochii de cele ce pot sminti.

***

Esti bolnava, si iti vine foarte greu sa pricepi pricina bolii tale. Neoranduiala din neoranduiala vine. Imi scrii la modul general despre ispita pe care o ai, insa n-o faci limpede, ci treci sub tacere faptul ca singura ai aprins foc in padurea ta neferindu-te de prilejuri, ci atragandu-le de capul tau. Cerceteaza-te bine. Este lucru pri­mejdios sa te amagesti singura. Iti dau prilej sa te cerce­tezi; nu poti sa fii tot incurcata, este vremea sa te apuci de treaba cu adevarat.

***

Ce sa faca cei pe care ii tulbura si-i nelinistesc oare­cum fara voia lor neiubirea si rautatea, invidia si ura, sau pe care ii sminteste necredinta?

Mai intai de toate, trebuie sa ia aminte la pricinile acestor patimi si sa foloseasca impotriva acestor pricini doctoria duhovniceasca ce se cuvine. Pricina necredin­tei este iubirea slavei pamantesti, precum da marturie Insusi Domnul in Sfanta Evanghelie: cum puteti voi sa credeti, cand primiti slava unii de la altii si slava care vi­ne de la singurul Dumnezeu nu o cautati? (In 5, 44). Iar invidia, si rautatea, si ura vin din mandrie si din lipsa dragostei de aproapele. Doctoria impotriva acestor pa­timi este in primul rand recunoasterea smerita si sincera a propriei neputinte inaintea lui Dumnezeu si a parintelui duhovnicesc; in al doilea rand, silinta evanghelica de a nu lucra dupa imboldul acestor patimi, ci de a face cele potrivnice lor; a treia doctorie este a cauta in toate numai slava lui Dumnezeu si de la Dumnezeu; a patra doctorie este a chema cu smerenie ajutorul dumneze­iesc — nu cu indoiala, ci avand credinta ca ceea ce este cu neputinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu. A cincea doctorie este mustrarea de sine, adica in orice intamplari sau imprejurari neplacute si intristatoare sa dam vina pe noi insine, nu pe altii, ca nu ne-am priceput sa facem ceea ce trebuie si de aceea a iesit o asemenea neplacere si un necaz ca acela, de care si suntem vrednici, cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru nepasarea noastra, pentru inaltarea noastra de sine si pentru pacatele noastre vechi si noi.

***

In scrisoarea ta, intrebi iarasi pentru ce Dumnezeu a ingaduit asupra ta un razboi atat de puternic — pentru pacate ori spre curatire s.a.m.d. s.a.m.d. Adica o tot dai cotita: nu poti sa iei razboiul acesta in asa fel, incat sa nu fie nevoie sa te smeresti. De altfel, toate acestea sunt ingaduite de Dumnezeu tocmai pentru a smeri cugeta­rea noastra: mai simplu si mai pe scurt, pentru mandrie si pentru pacate.

***

Ce sa faca cei care bolesc de reavointa fata de aproa­pele, de invidie si de osandire si de dispret? Unii ca acestia trebuie sa se ingrijeasca de indreptarea obiceiurilor lor – iar indreptarea aceasta cere, in primul rand, recunoas­tere si cainta smerita si sincera inaintea lui Dumnezeu si a parintelui duhovnicesc, iar in al doilea rand silinta evanghelica de a-si infrana limba si cugetul de la defai­marea altora… in al treilea rand, indreptarea aceasta cere rugaciune osardnica si smerita cu cuvintele acatistului: „Doamne! Vindecat-ai sufletul cel iubitor de argint al va­mesului Zaheu, vindeca si ticalos sufletul meu de reavointa si de zavistie, de osandire si de pomenirea raului.”

Sa rostesti Rugaciunea lui Iisus si impotriva ispitelor curviei, iar in ispitele din partea maniei roaga-te pentru cel asupra caruia esti necajit.

„Mantuieste, Doamne, si miluieste pe cutare, si cu sfintele ei rugaciuni ajuta-mi mie, ticaloasei si pacatoasei.”

***

Invidia este cel mai vatamator lucru. Sfantul Isaac Sirul scrie ca cel ce a do­bandit zavistie l-a dobandit totodata si pe diavol. Cine-l ingaduie pe diavol in sufletul sau, ce neoranduiala, tulburare si razvratire nu va face? Sa ne izbaveasca Domnul de aceasta patima pierzatoare, precum si de osandirea al­tora, care ne face fatarnici inaintea lui Dumnezeu!

***

Cu privire la piedici si la lenevirea in rugaciune, pre­cum si la restul luptei duhovnicesti, sa va aduceti amin­te intotdeauna cuvantul evanghelic potrivit caruia im­paratia cerurilor se ia cu silinta, si silitorii o rapesc pe ea (Mt. 11, 12). Nu va mirati catusi de putin ca simtiti in voi miscari si simtaminte potrivnice iubirii si simplitatii evanghelice. Nu toti au nepatimirea, si daca aceasta se da cuiva, se da dupa multa lupta si dupa mari nevointe, iar mai vartos pentru smerenie. Iar noi, neputincio­sii, avem nevoie, spre imbarbatarea si mangaierea noas­tra, sa ne amintim si sa ne tinem de cuvantul Psalmistului: rasar pacatosii ca iarba si se ivesc toti cei ce lucreaza faradelegea, ca sa piara in veacul veacului (Ps. 91, 7-8), adica atunci cand simtim in noi simtaminte si miscari sau ganduri potrivnice Evangheliei, trebuie sa le nimi­cim prin mustrarea de sine si prin chemarea ajutorului dumnezeiesc.

***

Masura este buna in toate. Exista o varsta a trupului, exista si o varsta duhovniceasca. Cei de noua ani nu pot sa se apuce de lucrurile pe care este vremea sa le faca cei de douazeci de ani: asa se intampla si in viata duhovniceasca — prin ravna mai presus de puteri si lipsita de dreapta socotinta ne putem vatama viata duhovniceas­ca. Iar daca Domnul pazeste pe cineva de aceasta, acela, in orice caz, se osteneste si se necajeste degeaba. „Grabeste-te incet“, spun cei incercati. Este vatamator sa nu te gandesti la cele trebuitoare, insa este primejdios sa te arunci la cele mai presus de masura ta. Ţine-te, in primul rand, de acestea trei: frica de Dumnezeu, smerenia si pocainta neincetata.”

 

 

Extrase din: Sfântul Ambrozie de la Optina, Învăţături duhovniceşti, Editura Sophia, 2010