Uniatia este modalitatea de prozelitism practicată de Biserica Romano-Catolică, prin care aceasta a încercat atragerea crestinilor ortodocsi aflati sub vremelnică stăpînire catolică ( Transilvania, ocupatã de austrieci la 1687) la o formă de catolicism.

Indata dupa trecerea Transilvaniei in stapanirea Habsburgilor, acestia au inceput o actiune energica pentru consolidarea dominatiei lor. In aceasta actiune, un rol insemnat a revenit Bisericii Romano-Catolice.

Instrumentul cel mai eficient folosit de papalitate pentru atragerea ortodocsilor din Rasaritul Europei a fost forta statelor catolice sub care se aflau aceste popoare.E un fapt demn de subliniat cã Roma s-a folosit, în toate locurile unde o populatie ortodoxã ajungea sub stãpinirea unui stat catolic strãin, de mijloacele de represiune sau de corupere ale respectivului stat, pentru a forta acea populatie sã admitã jurisdictia ei.

Statul respectiv ajuta Roma sã-si mãreascã numãrul de suflete supuse, iar Roma ajuta acel stat sã slãbeascã acea populatie prin dezmembrare religioasã si deznationalizare.Prin mijlocirea acestor state se promitea ortodocsilor de a scoate pe preotii lor din starea de iobagie, fãcându-i pãrtasi la starea privilegiatã a clericilor Bisericii Romano-Catolice, în schimbul unirii cu Roma papalã.

Papalitatea a aplicat această strategie în diferite spatii geografice si în diferite momente ale istoriei, folosindu-se în special de ordinul iezuit si de metodele acestuia, în urma unei asemenea strategii a fost întemeiată si Biserica Unită din Ardeal.

Catolicul imparat al Imperiului Habsburgic a ordonat sa fie rase cu tunul sate, biserici si manastiri ortodoxe din Ardeal ,(pentru ca, terorizati fiind, romanii ardeleni NU doreau sa treaca la catolicism, sa paraseasca Credinta Ortodoxa ), cele de lemn fiind arse, cele de piatră fiind dărîmate cu tunurile de către generalul Bukow, trimis de către împărăteasa Maria Tereza pentru a sprijini uniatismul.

Generalul Bukow a distrus cu tunurile peste 150 de biserici si manastiri ortodoxe, ortodocsii au fost persecutati, amendati, judecati, executati, si aproape toate Bisericile lor au fost confiscate. Amintesc  in acest sens un ordin dat de căpitanul catolic Bethlen ,în 13 iunie 1761….

„Mănăstirile de lemn să fie arse pretutindeni, cele de piatră să se distrugă şi să se facă raport Excelenţei sale guvernatorului atât despre restituirea bisericilor, cât şi despre demolarea mănăstirilor. Iar dacă cineva s-ar opune în mod temerar prea înaltei porunci regale dată de mărita comisie să fie pedepsit negreşit cu moarte prin spânzurare sau prin pierderea capului, ca unii care dispreţuiesc poruncile regeşti şi tulbură pacea şi ordinea publică (3, II, p.240)„.

Citeşte şi:  Slujitorii lui Antihrist se straduie mai mult decat orice sa Il scoata pe Dumnezeu din viata oamenilor

In aceste momente grele, o lupta pentru apararea ortodoxiei  s-a manifestat prin impotrivirea  directa de a imbratisa uniatia si prin trimiterea de memorii la Curtea din Viena si Petersburg ori la Mitropolia Ortodoxa Sarba din Carlovit, memorii in care se relatau suferintele indurate de romanii ortodocsi care cereau libertate religioasa .

În timpul luptelor pentru păstrarea credintei ortodoxe au pătimit Sfinti Martiri si Mărturisitori , ieromonahii Visarion Sarai si Sofronie de la Cioara, preotii Ioan din Gales si Moise Măcinic din Sibiel, credinciosul Oprea Miclăus din Săliste, canonizati în 1992 de Biserica Ortodoxă ca sfinti, bătrânul Tănase Todoran din Bichigiu, Bistriţa-Năsăud ( tras pe roată), apoi sutele şi miile de credincioşi şi călugări ştiuţi doar de Dumnezeu. În Transilvania zac moaştele a mii de călugări omorâţi de diabolicul personaj Bucow, din ordinul Mariei Tereza .

Prigoana autorităţilor în privinţa mărturisitorilor Ortodoxiei au determinat pe românii noştri că ceară protecţia mitropolitului sârb Nenadovici de la Carloviţ, solicitându-i totodată acestuia să intervină la împărăteasa Maria Tereza de a se pune capăt persecuţiilor:

„Să te milostiveşti, că pierim trupeşte şi n-avem unde să ne răzimăm, fără numai la Hristos şi la Preasfinţia ta… Iar pentru credinţa strămoşilor noştri suntem gata a suferi şi mucenicie sau izgonire din această împărăţie, iar legea nu o vom lepăda” (3,I,Anexe p.86,89).

O altă petiţie, purtând data de 21 mai 1757, încunoştiinţându-l pe mitropolitul sarb Nenadovici de nedreptăţile suferite de românii ortodocşi din regiunea Braşovului şi Sebeşului, roagă pe cinstitul arhiereu să intervină la împărăteasa Maria Tereza pentru …

„să se oprească popii cei uniţi a ne mai prăda şi a ne mai lega. De aceasta ne rugăm şi plângem cu lacrimi din inimă, noi Românii din Tara Ardealului, care ne ţinem de legea grecească şi slujim împăratului cu toată credinţa, cum am slujit şi la alţi împăraţi mai înainte trecuţi. Că noi neprietenii înălţatei împărăţii n-am fost, ci tot cu credinţă am slujit. Dar atâta pedeapsă ce nu s-a venit nouă pentru legea noastră cea grecească, nici mai demult, când au fost jidovii şi împăraţii cei răi, Maximilian şi Deocliţian, încă nu a fost mai multă răutate pentru lege cât fac aceştia în vremile de acum cu noi.”

Tot ceea ce este catolicism în Transilvania s-a realizat prin momeală, răpire şi siluire.Uniatismul, rămâne rana sângerândă a românilor din Transilvania. Greco-catolicismul este un nonsens, este o tradare alimentată de elemente destabilizatoare şi vrăjmaşe pentru poporul şi Biserica românească.

Citeşte şi:  Cuvinte de învăţătură despre înfricoşătoarea Judecată

Starea de compromis în care se găseşte Biserica „unită” este evidentă. Tânjeşte după Roma şi integrarea în catolicismul universal, dar totuşi n-are curajul să renunţe la haina cultului bizantin şi să preia cu totul practicile şi riturile apusene. Denigrează rasaritul în ultimul hal, dar îi poartă încă straiele şi-i ţine în mare parte tradiţiile.

Unirea cu Biserica Romei nu a fost un act de convertire religioasă, ci un act politic şi un contract economic, împăratul de la Viena urmărea prin atragerea românilor la uniaţie, pe de o parte, întărirea catolicismului din Ardeal, iar pe de altă parte, despărţirea românilor din Ardeal de fraţii lor din Moldova şi Ţara Românească.

Unirea cu Biserica Apuseană nu s-a făcut din convingere religioasă, ci din oportunism, din dorinţa de parvenire şi din calcule meschine, de a profita de unele privilegii pentru cei ce şi-au lepădat credinţa strămoşească, din calcule politice la curtea din Viena, care voia să impună o forţă nouă, cea papala.

O parte din românii ardeleni,  au crezut că prin „unirea” cu Roma scapă de greutăţi, dar s-au trezit traşi pe sfoară şi siluiţi în conştiinţa lor. Protestele lui Petru Maior, ne arata ca promisiunile papale în legătură cu uniaţia au fost o simplă momeală sau o cursă pusă în calea celor ce copleşiţi de urgia asupririi şi a lipsurilor, au fost găsiţi buni de exploatat pentru satisfacerea ambiţiilor papale de dominaţie universală.

Citeşte şi:  În Ortodoxie tot ce este consfinţit prin Duhul Sfânt la cele Şapte Sinoade Ecumenice este sfânt, preţios şi necesar pentru mântuire

Biserica Greco-Catolică din Transilvania si-a cladit existenţa pe trădarea neamului şi călcarea jurământului de către Atanasie Anghel. Marii istorici s-au cutremurat de aceste fapte. Eudoxiu Hurmuzachi constată cu durere că „cel care a prefăcut cu intenţiune templul unităţii române în cenuşă se numeşte Atanasie Anghel”. Nicolae Şerbănescu spune în reflecţiile sale că de numele lui Atanasie Anghel „este legată sfâşierea sufletească a românilor ardeleni”. Cu profundă întristare N. Iorga scrie despre actul dezbinării, a lui Atanasie Anghel, că în el „se oglindeşte sufletul josnic al unui om fără demnitate şi fără ruşine, al unui arhiereu uitător de toate datoriile şi jurămintele sale, al unui român fără simţ de neamul său… Declaraţia lui din aprilie 1701 e sigur cel mai înjositor act public săvârşit până atunci de vreun vlădică românesc.”

Greco-catolicismul a înlesnit puternic procesul de maghiarizare a românilor din Ungaria şi Transilvania, dus de guvernele din Budapesta. Chiar astăzi, pe teritoriul Ungariei şi în statisticile maghiare mai apare un număr de 500.000 de maghiari de „confesiune greco-catolică” demonstrând fără tăgadă că aceşti 500.000 de credincioşi greco-catolici erau numai cu o sută de ani în urmă încă români, căci maghiarii de confesiune greco-catolică nu existau în acele timpuri.

În Ungaria de astăzi, din cei 1.262.206 de români existenţi în statisticile din 1870, nu au mai rezistat presiunilor de maghiarizare decât vreo 20.000, dintre care 5.000 greco-catolici, restul de 15.000 fiind ortodocşi. Acesta a fost marele sprijin pe care Biserica greco-catolică l-a adus operei de maghiarizare a românilor din Transilvania!

„Suntem ca atare, ortodocşi pentru că suntem Români, şi suntem Români pentru că suntem ortodocşi. Să devenim catolici? Ca să devenim catolici ar trebui să ne transformăm astfel sufleteşte, încât să putem realiza Catolicismul. Transformarea aceasta înseamnă însă: renunţarea la istoria noastră şi la structura noastră spirituală. Cu alte cuvinte: la Românie. Aici nu există o a treia poziţie: sau rămâi Român -şi atunci catolicismul tău nu e o realitate; sau devii catolic- şi atunci nu mai eşti Român.”(Nae Ionescu)

Autor: Mihail Andrei