Enel a instalat până în prezent 150.000 de contoare inteligente în zonele de distribuţie în care operează şi speră să ajungă la 80% dintre consumatori până în 2020, ţintă care poate fi atinsă şi la nivel naţional, consideră country managerul companiei Georgios Stassis.
El a menţionat că Enel are capacitatea de a acoperi în integralitate acest proces până în anul 2023, adică să instaleze contoarele inteligente (aşa numite smart-meter), proiect început în 2015. În primul anul, compania a reuşit să instaleze aproximativ 30.000 de contoare inteligente, în prezent acest sistem fiind implementat la circa 150.000 de consumatori din cei 2,7 milioane de consumatori.
Potrivit acestuia, procentul de 80% până în 2020 poate fi atins la nivel naţional. „Ţinta de 80% poate fi atinsă în România”, a dat asigurări Stassis.”De asemenea, dacă poate fi atinsă ţinta de 80% până în 2020, noi putem atinge 100% până în 2023. România este una dintre ţările care are capacitatea să atingă această ţintă”, a adăugat el.
Şeful Enel România a mai spus că toate contoarele inteligente ce vor fi instalate în România sunt făcute în România. „În prezent, cumpărăm contoare inteligente din România şi le instalăm în alte ţări”, a precizat el. La nivel global, Enel a instalat deja circa 35 de milioane de contoare inteligente în ţările în care operează.
Contorul inteligent, aşa-numitul smart meter, este un dispozitiv care permite transferul de informaţie în timp real între consumatorul şi distribuitorul de energie.
La mijlocul acestei luni, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin, prin care propune instalarea de contoare inteligente pentru 30% dintre consumatorii de energie electrică până în anul 2020, urmând ca, până în anul 2026, ponderea să ajungă la 100%, potrivit Agerpres. „Planul naţional de implementare a SMI (sisteme de măsurare inteligentă – n. r.) se derulează în două etape, după cum urmează: etapa I a planului naţional de implementare a SMI cuprinde perioada 2017 – 2020; etapa a II-a a planului naţional de implementare a SMI cuprinde perioada 2021 – 2026”, se arată în proiect.
De asemenea, până în anul 2020, în fiecare zonă de concesiune a serviciului de distribuţie a energiei electrice, se vor instala contoare inteligente pentru cel puţin 30% din numărul total de consumatori. „Pentru elaborarea planurilor de implementare aferente etapei a II-a a planului naţional de implementare a SMI, OD (operatorii de distribuţie – n. r.) proiectează ritmul de implementare, astfel încât, la sfârşitul ultimului an de implementare, procentul consumatorilor integraţi în SMI să fie 100% din numărul total de consumatori”, mai spun iniţiatorii actului normativ.
ANRE recunoaşte în tarifele pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice costul investiţiilor, dacă sunt respectate anumite prevederi. Distribuitorii sunt obligaţi să informeze consumatorii despre beneficiile sistemelor inteligente de măsurare, precum şi despre planul şi calendarul de implementare a acestora.
Potrivit notei de prezentare a proiectului, firma de consultanţă AT Kerney a realizat un studiu de fezabilitate pentru acest proiect, care a indicat „o valoare a venitului net actualizat pozitivă, conducând la concluzia că implementarea contorizării inteligente în sectorul energiei electrice are potenţialul de a fi o investiţie profitabilă datorită beneficiilor provenind din reducerea pierderilor din reţea şi reducerea costurilor de exploatare, în anumite condiţii şi considerente”.