Toate grupările eterodoxe, în speță protestante și neoprotestante laudă cu cerbicie Biblia în traducerea lui Cornilescu și o prezintă ca pe o mare realizare a modernității. În cele ce urmează vom vedea contrariul și vom înțelege de ce această făcătură nu este altceva decât instrumentul de îndoctrinare sectară a unor oameni care nu sunt preocupați de duhul și de adevărul credinței. Bogdan Mateciuc ne prezintă mai jos succesiune de dovezi impotriva acestui fenomen sectar care încearcă fără frică de Dumnezeu să falsifice înțelesurile scripturistice după bunul lor plac doar pentru a lovi în adevăr și a susține teorii străine de Dumnezeu și Biserica Lui cea adevărată:

Dumitru Cornilescu s-a născut din părinti crestini ortodocsi, în comuna Slasoma, jud. Mehedinti, la data de 4 aprilie 1891. Tatăl său era învătător, iar mama casnică. Amândoi bunicii lui fuseseră preoti.

Dumitru urmează scoala primară în comuna natală, sub îngrijirea tatălui său. După terminarea scolii primare, pleacă la Bucuresti pentru a urma cursurile Seminarului Teologic Ortodox, încercând să continue traditia preotească din familia sa.

În această perioadă, în loc să se aplece asupra bogatei literaturi crestine multi-seculare a Bisericii Ortodoxe, tânărul Cornilescu intră în contact cu cărti neoprotestante si începe să devină mai întâi curios, apoi atras de crestinismul simplificat si denaturat prezentat în acestea.

După terminarea seminarului, urmează cursurile Institutului Teologic Ortodox din Bucuresti. Deja credinta sa este impregnată de ideile neoprotestante, în mintea lui Biserica Ortodoxă având nevoie de niste treziri religioase asa cum au avut loc în America secolului 19. Devine tot mai încredintat de ideea – asa cum avea să relateze mai târziu, după ruperea de dreapta credintă – că crestinii ortodocsi din ziua de astăzi sunt cu totii într-o stare duhovnicească proastă, necesare pentru îndreptare fiind niste cărti simple, într-un limbaj accesibil tuturor. Îsi însuseste tot mai multe idei protestante si îsi clădeste, pornind de la ele, o mântuire proprie, individuală si rationalistă, separată de Trupul lui Hristos si de părtăsia cu Sfintii lui Dumnezeu.

Între 1912-1916 frecventează biserica „Cuibul cu barză” din Bucuresti, unde preotul Tudor Popescu începuse să propovăduiască idei religioase protestante. Prin „noutatea” oferită, Tudor Popescu devine un model pentru studentul Cornilescu, de la acesta învătând a predica.

Iată cum definea cunoscutul filosof si gazetar Nae Ionescu activitatea din acea perioadă a lui Cornilescu:

„De trei ani se continua stăruitor, la „Cuibul cu barza”, actiunea evanghelizatoare, eminamente neortodoxă, a preotilor T. Popescu si D. Cornilescu, prin predici si prin cărti pe a căror copertă sfânta cruce este încălecată de coroana bizantină a unei regine de sânge englez.”

Tudor Popescu începuse să elimine pasaje din Sfânta Liturghie, potrivit cu ideile lui de „înnoire” a Bisericii. De pildă, nu mai spunea în cadrul slujbei „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieste-ne pre noi” si nici „Pentru rugăciunile sfintilor părintilor nostri…”

Aceasta este perioada în care Cornilescu începe să traducă în limba română scrieri protestante considerate de el utile pentru trezirea religioasă a românilor ortodocsi.

De la această activitate până la ideea „necesitătii” unei noi traduceri a Sfintelor Scripturi nu a fost decât un pas. Cu o falsitate remarcabilă, Cornilescu avea să povestească ulterior cum si-a dat el seama că românii nu se pot întoarce la Dumnezeu din cauză că limba română folosită în Sfânta Scriptură era una greoaie. Relatările protestante care îl prezintă pe Cornilescu ca pe un mare teolog contin afirmatia absolut eronată că în acea perioadă, Bibliile românesti erau scrise cu caractere chirilice!

Imediat după absolvire începe „traducerea” Bibliei. Este sustinut în această actiune de printesa Rallu Calimachi, de religie protestantă, adeptă si ea a unei noi traduceri – moderne – a Scripturilor. Ea îi oferă găzduire în castelul ei de la Stâncesti, jud. Botosani, unde Cornilescu realizează, timp de patru ani, noua sa traducere, ajutându-se de traducerile protestante în limbile engleză, franceză si germană. Dincolo de erorile de traducere, pe care le vom prezenta mai jos – cauzate de necunoasterea suficientă a limbilor originale scripturale, dar si de anumite înclinatii protestante – Cornilescu preia din versiunile protestante însăsi structura pe cărti a Sfintelor Scripturi (eliminând cărtile deutero-canonice de la sfârsitul Vechiului Testament).

Citeşte şi:  Biblia a fost retrasă din toate bibliotecile școlilor din Utah pe motiv că e plină de „vulgaritate și violență“

Astfel, în 1920, el publică la Bucuresti „Cartea Psalmilor sau Psaltirea Împăratului David”, un an mai târziu văzând lumina tiparului întreaga Scriptură în versiunea Cornilescu.

Traducerea Cornilescu contine numeroase greseli, iar însusi stilul traducerii conduce la pierderea adâncimii de întelesuri din traducerea ortodoxă. Iată câteva dintre cele mai importante aspecte în care traducerea Cornilescu s-a îndepărtat de adevăr:

Mântuirea. O problemă majoră este felul în care redă Cornilescu versetele legate de mântuirea celor credincioşi (Mat. 24:13, Ioan 10:9, F.A. 2:40…). În timp ce în traducerea ortodoxă „mântuirea” are un sens ce implică o priveghere, o luptă pe parcursul întregii vieţi, în traducerea lui Cornilescu citim despre creştini că „sunt mântuiţi” sau „sunt deja pe calea mântuirii”, în spiritul învăţăturii neoprotestante că mântuirea este încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viaţa credinciosului şi că este sigură. Pe baza unei rugăciuni de acceptare a jertfei Mântuitorului, omul ar avea Raiul asigurat.

„Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim [toís dé sozoménois], este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18) devine la Cornilescu:
„dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”

La fel şi citatul: „Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc [en toís sozoménois] şi între cei ce pier” (2 Corinteni 2:15), devine le el:
„cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei care sunt pe calea pierzării.”

Înţelesul cel adevărat al mântuirii îl dă chiar Hristos când spune: „Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc [olígoi hoi sozómenoi]? Iar El le-a zis: Nevoiţi-vă [agonízesthe] să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.” (Luca 13:23-24)

În zadar Cornilescu modifică pasajul: „Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” căci răspunsul: „Nevoiţi-vă să intraţi…” elimină orice idee de mântuire exterioară, raţională, automată, extrem de sigură, fără vreo conlucrare – prin nevoinţa, lupta şi osteneala faptelor – din partea celui ce caută poarta cea strâmtă.

De aceea Scriptura ne vorbeşte despre o mântuire [hoi sozómenoi] care trece prin nevoinţă [agonízesthe], de o mântuire care cere o continuă înfrânare a trupului, de o mântuire care se poate strica şi pierde dacă faptele „trupului” nu mai oglindesc credinţa „sufletului”: „Iar tot cel ce se nevoieşte, de toate se înfrânează [pás dé ho agonizómenos pánta engrateúetai]. Şi aceia adică ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu drept aceea aşa alerg, nu ca cum nu aş şti; aşa dau război, nu ca cum aş fi bătând văzduhul. Ci îmi chinuiesc trupul meu [hypopiázo mou tó sóma] şi îl supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic.” (1 Corinteni 9:25-27)

În originalul grecesc, creştinii se mântuiesc [en toís sozoménois] în cadrul unui proces duhovnicesc prin care sufletele lor sunt încă supuse ispitirii, au nădejdea, nu siguranţa mântuirii, conform Apostolului: „Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă [katá skopón dióko], la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 3:13,14)

Traducerea eronată folosită de Cornilescu conduce în mod inevitabil la o contradicţie faţă de cuvintele lui Pavel, prin care arată că nu este mântuit şi că încă aleargă după cunună.

Aceeaşi înţelegere ortodoxă despre mântuire se regăseşte şi la Apostolul Petru: „Şi de vreme ce dreptul abia se mântuieşte [δίκαιος μόλις σῴζεται], cel necredincios şi păcătos unde se va arăta?” (1 Petru 4:18) în opoziţie cu interpretarea protestantă care încearcă din nou diluarea textului: „Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?”

Citeşte şi:  Sf. Nicolae Velimirovici: Luptaţi împotriva răutăţii din inimă şi minciunii din gură, ca să împiedicaţi noul război mondial între popoare

Modificări în Vechiul Testament.
„Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acesta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” (Facere 3:15) „Acesta” [autós], adică Iisus Hristos, schimbă radical întregul înţeles, aducând mesajului un caracter profetic clar, fiind legat de vestirea de peste veacuri de la 1 Ioan 3:8. Cornilescu însă traduce: „aceasta [ea] îţi va zdrobi capul…”, pierzând cu totul latura mesianică a textului.

Aceeaşi cenzură se constată şi asupra pasajului: „nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot Cuvântul [epí pantí rhémati] care iese din gura Domnului” (Deuteronom 8:3), care în varianta Cornilescu devine: „ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”, lipsa termenului cuvântul [rhéma] tăind orice legătură semantică şi profetică cu lógos – Logosul Întrupat – Iisus Hristos.

Şi pentru a fi totul limpede, textul de mai sus se regăseşte şi la Matei 4.4, unde dialogul dintre Hristos şi diavolul este redat întocmai după Biblia ortodoxă Septuaginta şi nu după traducerea lui Cornilescu.

Sau în alt loc în Septuaginta: „Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit [thysían kaí prosphorán ouk ethélesas, sóma dé katertíso moi].” (Psalmi 39:9) Traducerea lui Cornilescu prezintă denaturări majore: „Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile.” (Psalmi 40:6) Cenzurarea profeţiei nu este doar evidentă, ci şi lipsită de orice logică.

Tradiţia.
O altă schimbare a textului care nu îi face cinste lui Cornilescu este traducerea selectivă a cuvântului care apare în Noul Testament cu referire la traditii. În 2 Tesaloniceni 2: 15, citim în traducerea lui Cornilescu: „Asadar, fratilor, rămâneti tari si tineti învăţăturile pe care le-ati primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.”

Cuvântul tradus aici „învătăturile” este cuvântul grecesc paradosis, acelasi cuvânt care apare si în textul din Matei 15:2, 3, unde Iisus îi ceartă pe iudei pentru că respectă mai mult niste porunci omenesti în dauna poruncilor lui Dumnezeu. Cornilescu, având anumite prejudecăti împotriva traditiei ortodoxe, a preferat sa folosească un alt cuvânt. Ce spune de fapt textul din Tesaloniceni? Apostolul Pavel îi îndeamnă pe credinciosi sa tina traditia pe care au preluat-o de la el. Aceasta traditie era atât scrisa, cât si orală.

Preoţia.
La Evrei 7:24, în Biblia ortodoxă (traducerea IPS Bartolomeu Anania) se poate citi: „dar Iisus are o preotie netrecătoare prin aceea că El rămâne în veac”, pe când în traducerea Cornilescu scrie „Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preotie, care nu poate trece de la unul la altul”. Citatul este folosit de protestanti pentru a justifica necredinta lor fată de succesiunea apostolică.

Chipurile cioplite.
Textul ortodox „rusinati cei care se închină chipurilor cioplite” devine în traducerea Cornilescu „rusinati cei care se închina icoanei”.
În Apocalipsa, „chipul fiarei” devine pentru Cornilescu „icoana fiarei”. Icoana e totusi un termen care apare mult mai târziu. In textul original (grecesc, masoretic, manuscrisele de la Marea Moarta) nu apare. La Cornilescu însă apare.

Ultimul Adam.
În Biblia ortodoxă, Iisus Hristos este mentionat si ca „ultimul Adam” (ESCHATOS ADAM – în greacă, conform 1 Corinteni 15:45). Cornilescu traduce eronat si foloseste „al doilea Adam” pentru Iisus, si nu Ultimul, cum indică termenul eschatos.

Naşterea din nou.

În Evanghelia după Ioan, cap. 3, verset 3, este redată discutia Domnului Iisus cu Nicodim. Mântuitorul îi spune: „Dacă nu se naste cineva de sus, nu poate să vadă împărătia lui Dumnezeu”.
Cornilescu, traducând în fapt după versiunile protestante engleză si franceză ale Bibliei (neoprotestantii îl laudă totusi ca pe un erudit al limbilor vechi), scrie „dacă nu se naste cineva din nou…”, pentru a face potrivirea cu doctrina neoprotestantă a nasterii din nou a crestinului, în urma unei rugăciuni spontane, care marchează totodată si încheierea mântuirii.
Textul original grecesc – gennisi anothen – înseamnă „să se nască de sus”. De altfel, la versetul 4, unde Nicodim întreabă cum poate să se nască un om bătrân, Cornilescu adaugă de la sine „…din nou”.

Citeşte şi:  Batjocorirea Sfintei Scripturi face parte dintr-un program universal de creare a "Noii Ere" (New Age)

Mia de ani.
În cartea Apocalipsei, capitolul 20, Cornilescu traduce din Biblia engleză, nu din originalul grecesc. În timp ce în original se vorbeşte despre „mii de ani”, Cornilescu traduce „o mie de ani”, aliniindu-se astfel ereziei neoprotestante a „împărăţiei de o mie de ani”.
Dacă el ar fi fost, aşa cum încearcă să-l prezinte neoprotestanţii, un erudit în limbile ebraică şi greacă, în mod evident ar fi văzut şi înţeles originalul grecesc! (Interesant faptul că, la linkul indicat mai sus, deşi textul grecesc vorbeşte despre „mii” („o mie” la plural), traducerea englezească foloseşte tot „o mie”.)

De asemenea, Cornilescu nu este constant în privinţa unor cifre din Vechiul Testament. La 2 Împăraţi 8:26, Ahazia are 22 de ani, iar la 2 Cronici 22:2, are 42 de ani. Există şi alte exemple.

Din cauza erorilor grosolane, noua traducere nu a întârziat să producă reactii. Asa cum am mentionat mai sus, simplificarea si modernizarea exprimării s-au făcut în dauna întelesurilor duhovnicesti.

În vara anului 1923, Dumitru Cornilescu şi Tudor Popescu îsi petrecut concediul împreună, la Blankenburg, în Germania, unde Cornilescu mai fusese cu alt prilej. Cunoscuse acolo un pastor protestant, Moderson, care organiza în fiecare vară cursuri „biblice”. De altfel, acest Moderson făcea si el parte dintr-o dizidentă din propria biserică si tinea aceste cursuri „biblice” anume pentru a-si propovădui ideile personale. Între Moderson şi Tudor Popescu se leagă o oarecare prietenie, părintele Popescu alunecând astfel si mai mult pe panta rătăcirii sectare.

Pentru atenuarea disputelor iscate de traducerea sa, Patriarhul Miron Cristea îi recomandă lui Cornilescu să plece pentru o vreme din tară. Cornilescu îi urmează sfatul si pleacă în Elvetia, unde va rămâne până la sfârsitul vietii (survenit în anul 1975), sustinut fiind de printesa Calimachi si rupt complet de dreapta învătătură crestină.

Astăzi, protestantii si neoprotestantii din România îl prezintă pe Dumitru Cornilescu ca pe o mare personalitate – „un mare teolog ortodox care s-a întors la Dumnezeu prin citirea Bibliei într-o limbă accesibilă”. Relatările lor contin, pe lângă informatii eronate (Cornilescu a fost ba preot, ba călugăr ortodox), si afirmatii tendentioase în genul „Cornilescu s-a pocăit si a fost dat afară din Biserica Ortodoxă”. Cititorul este făcut să înteleagă că în Biserica Ortodoxă nu sunt permise pocăinta si întoarcerea la Dumnezeu!

În ceea ce priveste calitatea de „teolog” a lui Dumitru Cornilescu, trebuie spus că nu orice posesor al unei licente în Teologie este si theologos. Numai cel ce cunoaste pe Dumnezeu este în măsură să vorbească drept despre El. Altfel, chiar si Florin Buhuceanu, liderul homosexualilor din România, trece tot drept „teolog”, având si el o diplomă în Teologie Ortodoxă.

După părerea părintelui Cleopa, prezentată în cartea „Pelerinul român” de pr. Gh. Băbut, Dumitru Cornilescu a fost o persoană ce a căutat să profite financiar de ajutorul sectantilor, traducerea sa nefiind decât o făcătură bună doar a sminti ortodocsii.

În loc de încheiere:

Am citit traducerea lui Cornilescu de mai multe ori, înainte de a citi traducerea ortodoxă. Limbajul simplu m-a ajutat să înteleg învătăturile de bază ale Sfintelor Scripturi. Când am început însă să citesc traducerea ortodoxă, am rămas uimit de frumusetea si de bogătia duhovnicească a textului. În mod deosebit, Epistola către Evrei, în varianta ortodoxă, oferă – prin exemplele de răbdare si stăruintă ale patriarhilor Vechiului Testament – întelesuri mult mai profunde în ceea ce priveste mântuirea ca proces de durată în viata credinciosului.

Preluat de pe catehetica.ro