Trebuie să fim permanent preocupaţi de mântuirea noastră. Acesta este scopul principal, de neschimbat, de neuitat: mântuirea! Şi, de aceea, trebuie să fugim de obiceiuri şi de rutină. Totul în viaţă trebuie să plece din această fiinţă a vieţii noastre: inima.

Trebuie să fim permanent preocupaţi de mântuirea noastră!

Este adevărat, probleme sunt multe, dar, nu trebuie să dai drumul la sfoara care te leagă de cer. Dacă îţi dai drumul, cazi în neant, cazi în păcat, cazi în iad. Trebuie să te ţii de această sfoară, ori ce ar fi, oricât de puternice ar fi vânturile! Ţine-te cum poţi, în felul tău, dar ţine-te!

Să nu credeţi că Dumnezeu nu ne înţelege în momentul istoric prin care trecem. Sigur că ne înţelege.

– Noi trăim în aglomeraţiile urbane, învăţăm, ne plimbăm, cum putem să facem paza minţii şi rugăciunea?

– Dragă, oriunde ai fi, nu te detesta pe tine. Ca un slujitor al lui Hristos, oriunde ai fi, să fii cu Hristos.

Dacă eşti într-o ocupaţie profesională, îţi faci datoria acolo, şi pentru că îţi faci datoria, eşti un om al lui Hristos, că în numele Lui eşti cinstit tu acolo, în acte, şi într-o serie întreagă de alte operaţiuni.

Iar dacă eşti liber, poţi zice o rugăciune: „Doamne, Iisuse!” sau: „Doamne, Doamne, Doamne!” Dumnezeu ştie că ai fost în imposibilitate să te rogi, dar tu, totuşi, pe undeva, te recunoşti omul Lui. Chiar la rugăciune o să vină duhuri rele să-ţi schimbe mintea de la rugăciune, dar nu te teme. Dumnezeu ştie dinainte ce ai să ceri tu, dar îi place ca tu să lupţi. Nu ceda, nu abandona viaţa ta pentru ispitele care vin! Şi dacă te găseşti în Bucureşti sau într-un sat, cine ştie pe unde, Hristos este acelaşi peste tot. Pentru că nu se pune atât de mult problema lumii care împiedică, ci a diavolului; el te împiedică. Tu eşti singur şi nu poţi să faci rugăciunea, pentru că te împiedică diavolul, că noi nu luptăm cu carnea şi cu sângele, ci cu puterile întunericului, pe viaţă şi pe moarte!

Părintele Arsenie Papacioc, Despre rugăciune