«Văzând măreţia zidirii lui Dumnezeu, întrezărim o frântură, deşi neclară şi întunecată, din frumuseţea împărăţiei celei veşnice a lui Dumnezeu, pentru care cu toţii am fost zidiţi.
Trebuie să ne aducem aminte mereu că sălaşul nostru este în ceruri; trebuie să ne scuturăm de toate patimile şi grijile deşarte şi meschine care ne ţin legaţi de pământ, de lumea aceasta căzută, care ne împiedică să realizăm ţelul zidirii noastre. Cât de uşor uităm pricina însăşi a existenţei noastre. […]
Vremurile de pe urmă au şi sosit; vedem limpede cum se pregăteşte lumea pentru Antihrist. Creştinii vor avea de înfruntat o încercare fără precedent a credinţei şi dragostei lor de Dumnezeu.
Vom fi nevoiţi să ne ascundem în pustie – pe meleaguri precum cele de aici. Desigur, până la urmă ne vor găsi chiar şi aici.(n.n. pustia Platinei –Mănăstirea din Platina a fost întemeiată în anul 1969 de către Părintele Serafim Rose, ca o continuare a lucrării Frăţiei „Sfântul Gherman din Alaska”, pe un teren cumpărat prin eforturi personale. )
Scopul ascunderii nu este doar păstrarea vieţii noastre pământeşti, ci acela de a câştiga timp spre a ne întări sufletele pentru încercarea finală. Iar aceasta trebuie să înceapă chiar de acum.
Deci să începem cel puţin să ne luptăm cu lanţurile patimilor meschine şi să ţinem minte că adevărata noastră casă nu este aici, ci în ceruri. Să ne croim calea spre patria noastră cea cerească, după cum spunea Sf. Gherman… Ad astera! Ad astera!(Spre stele! Spre stele!)»
Cuvânt al Cuviosului Serafim Rose la slujba Litiei dinaintea Praznicului Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos extras din „Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose”( ultima sa predică)
«Văzând măreţia zidirii lui Dumnezeu, întrezărim o frântură, deşi neclară şi întunecată, din frumuseţea împărăţiei celei veşnice a lui Dumnezeu, pentru care cu toţii am fost zidiţi. Trebuie să ne aducem aminte mereu că sălaşul nostru este în ceruri; trebuie să ne scuturăm de toate patimile şi grijile deşarte şi meschine care ne ţin legaţi […] 👉 https://c.aparatorul.md/nx2cf
🙏
AMIN
As completa eu….nu trebuie niciodata sa uitam de unde am plecat…
Doamne ajuta si ne miluieste pe noi pacatosii robii tai! AMIN!
Doamne ajuta la toata lumes si la fam mea si lui prietenul lui meu lui sora mea si cumnatul meu s – i la nepotiii mei le doresc multa sanatate la toata lumea multumesc doamne c – a miai ascultat rugile mele amin
Depinde cum te ai pregatit
care cer? Al vostru sau altul?
Amin
Doamne ajută
Doamne ajuta tuturor !! Amin !!
Salasul Nostru Este sufletul bun Ca sa ajungem in Ceruri Trebuie Sa Facem curat in suflet Sa Aducem pacea lumina SI iubirea Dumnezeu aste Este!
Buna dimineata. , jur pe DUMNEZEU, povestea mea este adevarata. ma numesc VARGA MARIA, am 70 de ani, sunt si din Romania🇷🇴, dar locuiesc de cativa ani in Franta, mai ales de la nunta.
Sunt foarte bolnav astăzi și aș putea muri oricând, pentru că sunt sub tratament de câteva luni la spitalul Pitier-Salpetrière din Franța. Au trecut 6 luni de când medicul oncolog mi-a diagnosticat esofagul ca stadiu 4. Conform raportului medicului și rezultatelor biopsiei, am cancer în stadiul 4, care este o patologie ireversibilă, iar acum sunt tratat în secția de oncologie din Petit- Hôpital de la Salpêtrière.
M-am căsătorit cu un francez și am trăit fericiți, dar fără copii. Așa răspândim lucrurile bune. Am fost foarte fericită și am dus o viață foarte fericită, dar, din păcate, în urmă cu câțiva ani, soțul meu a murit într-un tragic accident de mașină. După tragedie, nu am mai avut copii, așa că a trebuit să intru în posesia proprietății noastre. După ce am fost diagnosticat cu o boală terminală, mi-am vândut proprietatea pentru a pune bani într-o bancă privată.
Acum vreau să transfer acești bani unui cetățean român 🇷🇴, o persoană cinstită și de încredere, care îi va cheltui pentru o cauză bună. Aceasta este o sumă de 800.000 euro (3.950.000 lei). Vreau să dau acești bani înainte de a muri pentru că zilele mele sunt puține. Am puțin timp să trăiesc pe pământ și îți voi face acest cadou cu un zâmbet. Pentru că visul meu era să mă întorc în România 🇷🇴 și să-i ajut pe cei nevoiași, Doamne să fie fericit! , iată numărul de whatsapp al avocatului meu:
+229 64516040
Pentru a contacta prin WhatsApp, trebuie mai întâi să-i salvați numărul. multumesc din inima
Amin!
Doamne ajuta –ne Amin Mulțumesc Doamne
O p…. totul este aici marea drama
A omeniri este ca ei trăiesc mental într-o lume care nu exista i tocmai de aceia ce se intimpla aici este o consecinta a aCestui fapt .de aceia nu traim nici aici si nici acolo.
Salasul nostru este in ceruri ? ,,Cerurile sunt ale Domnului ,dar pamantul l-a dat fiilor oamenilor Psalmi 115;16 ” Asadar pamantul este salasul nostru pentru vesnicie ,bineinteles dupa ce Dumnezeu il va curata de oamenii rai .
Păi iubirea Lui e însăși creația pământului cu tot ce ne trebuia de-a trăi ușor în modestie și smerenie, însă omu-n timp a răspuns cu-n rău total la toată creația Sa, iar acu’ iată suportăm consecințele: Dzeu nu-i un personaj ca și ce-i pictat pe ziduri, ci-i în tot și-n toate. El e Viața din noi, iar răul Lumii a venit din facere-n moment ce unu’ a avut un ceva mai mult decât altu’ >ori din alte motive; de ce așa? nu poate ști nimeni dar, azi totu-i fix iremediabil; ș-nsăși existența atâtor culturi d-un timp iată că-s la fel cu sit Babilonului unde Dzeu le-a’ncurcat limbile de-țelegere-ntre ei, smintindu-i, și-n scurt timp: autodistrugându-se, ceea ce se va repeta: un lucru-i cert: Dzeu cu siguranță n-a dorit a ne vedea târându-ne aiurea, ploconindu-ne, pictând pereți, X clădiri trufașe-n locul spitalelor ș-al altor bunuri a ne ajuta de-a și trăi în armonie cu toate ale Lui (natură pământ, viețuitoare, ori plante, etc), însă tot parșivismul uman, i-a’ntrecut toate așteptările Sale; „guiță” pământul și natura de toată mizeria-i făcută, și palmele Divinității le și vedem, simțim astăzi.
Amin!
Doamne Ajută Amin
Doamne ajuta. Amin
Amin
AMIN
Doamne ajută 🙏 cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați căci cu noi este Dumnezeu 🙏🙏🙏
Amin
Amin
Amin
Doamne iti multumesc
Amin
Amin !
Doamne ajuta amin
Amin
Amin🙏🙏🙏
Amin
Amin
Amin
Amin Doamne ajută-ne
Amin
Amin!!!
Amin!
Amin
Amin
Doamne ajută amin
Amin
Amin
CARÃTE NU TE CRED#
Amin 🙏🙏🙏
bene xai tu sti si eu.retul ce sa fac cu ei sai dau dumumul lui puti sai adorma dali pace sa se manice itre ei prosti.
Amin
Doamne ajuta amin
Amin
Amin
Amin