Suntem în 1963, deci ce înseamnă reeducarea? O pregătire de eliberare, mă întrebam, sau e cumva altceva, o pipăire a rezistenței unora.

– Cum merge? am întrebat.

– Greu. Sunt cruzi si neînduplecați. Dacă ar fi să ieșim, atunci trebuie să iesim compromiși, fără demnitate. Lepădați de ceea ce am fost, niște învinși blazați, ca să nu mai putem ridica capul mai târziu.

După un timp am întrebat iar:

– Cum mai merge?

– Sunt ștabi în reeducare, mi s-a spus. Schivnicul de la Rarău e și el în reeducare. Fostul Sandu Tudor, acum călugărul Daniil. Ştiam de el: boier, bătuse mările în lung și-n lat cu un vas. Apoi, întors acasă, a scris foaia Credința, un săptămânal scris de el cu talent, abordând teme religioase, dar și literare, și politice, arestat și condamnat în gruparea „Rugul aprins al Maicii Domnului”, împreună cu câțiva dintre cei mai de frunte teologi ai noștri, între care Dumitru Stăniloae, arhimandritul Ghiuș, Antonie Plămădeală, călugărul Anania, călugărul Arsenie Papacioc, starețul de la mănăstirea Plumbuita, Nicolae Porsenna, specialist în științele oculte etc. Sandu Tudor trecu prin pușcării ca un meteor. Aprindea inimile și le lăsa lumină. În dezbateri cu sectele sau cu catolicii era ca un dulău în luptă cu niște căței. Repede îi rupea, îi trântea repede la pământ. Era o spaimă pentru neortodocși, îi sfărâma repede.

Am întrebat cum se comportă, care e poziția lui, a acestui om pe care-l admiram. Mi s-a răspuns:

– Scrie. A scris peste 70 de pagini până acum.

– Scriind atât cred că e o greseală, am răspuns.

La comuniști trebuie să fii scurt. Căci cuvintele tale le interpretează cum vor ei și te leagă cu ele. Poziția lui e aceasta: concesii totale pe toată linia în cele profane si intransigență totală în problemele religioase, căci pe el nu-l mai interesează lumea. M-a mirat. De aceea, am răspuns:

– Cred că e o poziție greșită căci adevărul nu e divizibil. Mă lepăd de el într-o parte si-l apăr total în altă parte. Nu merge. Trăim în veac, între oameni, chiar dacă suntem călugări. Nu putem sacrifica adevărul în ce privește unele persoane reprezentative ce au trăit la noi. Adevărul trebuie apărat și în ce-i privește pe ei. Desigur, cu mici concesii făcute în ce-i privește, căci și ei au putut greși. Dar a-i denigra total e nedrept, e neadevărat și nepermis.

Am auzit apoi că acest mare călugăr a murit ca un martir. După ce a scris mult i s-ar fi cerut: „Acum declară că nu există Dumnezeu, că voi călugării sunteți niște ipocriți care înșelați lumea”, etc. S-a opus cu vehemență. Atunci l-ar fi băgat în niște grele constrângeri în care ar fi avut un atac apoplectic și a murit.

L-am regretat enorm. Era nevoie de acest ”dulău” afară.

(Pr. Nicolae Grebenea – Amintiri din intuneric)