Tribunalul polonez a declarat produsele halal şi kosher în afara legii, dar, fiindcă ţara face parte din UE, vor tolera sacrificarea ritualică a animalelor

Instanţa Judecătorească Supremă a Poloniei a recunoscut că sacrificarea ritualică a animalelor intră în contradicţie cu legislaţia ţării şi, în consecinţă, trebuie anulată, a anunţat Radio Polonia pe 28 noiembrie a. c. Procurorul general a reuşit să demonstreze că legea din 2004 cu privire la tăierea ritualică a animalelor, care se practică conform regulelor halal în islamism şi kosher în iudaism, nu corespunde legii din 1997, potrivit căreia animalul poate fi înjunghiat doar după ce este anesteziat.

Citeşte şi:  Durerea Pământului… Dezastre naturale din perioada 01 - 07 noiembrie. VIDEO

Însă, conform noilor reguli europene, valide şi în Polonia, animalele trebuiesc anesteziate înainte de jungiere, dar se va face excepţie pentru sacrificiile din cadrul practicilor ritualice (religioase). În Polonia vieţuieşte o comunitate evreiască neînsemnată, iar numărul musulmanilor atinge câteva zeci de mii. În principiu, carnea preparată conform tradiţiilor lor religioase este exportată în ţările arabe, în Turcia şi în Israel.

Citeşte şi:  Borris Johnson despre Noua Ordine Mondială: Vaccinuri cu nanoroboți, implanturi neuronale, control total, internetul lucrurilor…

În mai 2009 Parlamentul European a votat permiterea sacrificiilor ritualice a animalelor în ţările-membre ale UE. Autorităţile locale au posibilitatea de a stabili reguli proprii în ţările lor, dar din cele 27 de ţări-membre ale UE doar Elveţia a interzis acest gen de practici religioase.

În 2011 Camera deputaţilor Parlamentului olandez a aprobat proiectul de lege care interzice junghierea animalelor domestice fără anesteziere prealabilă, dar Camera deputaţilor Senatului l-a respins.

Citeşte şi:  "MINUNILE" Antihristului! Din ce în ce mai multe fenomene şi apariţii inexplicabile apar pe cer. VIDEO

Nota redacţiei: Concluzia? ’’Cel ce-i nedrept, să mai nedreptăţească; cel ce-i spurcat, să se mai spurce; şi cel ce este sfânt, să se mai sfinţească’’ (Apocalipsa 22, 11). Cine are ochi de văzut, urechi de auzit şi minte de înţeles, să priceapă că stăpânitorul lumii acesteia este şi conducătorul Parlamentului European şi vrea să spurce, să întunece şi să subjuge toată lumea, dar nu va reuşi, căci CU NOI ESTE DUMNEZEU!