Poliţia turcă a intervenit, duminică, cu brutalitate împotriva participanţilor la Marşul LGBTQ+ la Istanbul ( Istanbul LGBT pride parade), arestând fără menajamente peste 200 de persoane, militanţi şi jurnalişti deopotrivă, între care şi un fotoreporter al AFP, informează Agerpres.

Turcia: Peste 200 de arestaţi la marşul LGBT din Istanbul
Înainte chiar de începerea marşului, poliţia antitero a efectuat o primă descindere în forţă în mai multe baruri şi pe străzile cartierului Cihangir, în jurul emblematicei pieţe Taksim, arestând „la întâmplare” persoane care se aflau acolo, a constatat AFP.
Potrivit numărătorii organizatorilor marşului, circa 200 de persoane au fost reţinute în total în mai multe valuri şi începuseră a fi eliberate progresiv în cursul serii.
Organizaţia neguvernamentală Kaos GL, care militează pentru promovarea şi protecţia persoanelor LGBTQ+, numărase anterior „peste 150” de arestări în cursul după-amiezii.
Amnesty International a cerut „eliberarea lor necondiţionată şi imediată” pe Twitter.
Ca în fiecare an, Marşul LGBTQ+ fusese interzis oficial de guvernatorul oraşului, dar sute de manifestanţi agitând drapele curcubeu se adunaseră pe străzile adiacente pieţei Taksim, închisă în întregime publicului.
Manifestanţii au defilat puţin peste o oră pe străzile cartierului Cihangir, susţinuţi de localnici care îi urmăreau de la ferestrele caselor lor.
Potrivit mai multor martori, poliţia a încercat să împiedice presa să filmeze arestările.
Bulent Kilic, un fotograf experimentat şi colaborator al AFP, un obişnuit al zonelor de conflict, a fost încătuşat cu mâinile la spate, tricoul i-a fost smuls şi a fost îmbarcat împreună cu alţi arestaţi într-un furgon al poliţiei. El mai fusese arestat anul trecut în circumstanţe similare.
După un marşul din 2014 la Istanbul, autorităţile turce au interzis Marşul LGBTQ+ de la an la an, oficial din motive de securitate.
Comisarul european pentru drepturile omului Dunja Mijatovic ceruse vineri „autorităţilor din Istanbul să ridice interdicţia în vigoare asupra Marşului mândriei şi să garanteze securitatea manifestanţilor paşnici”.